Cum procedez cu copilul în situațiile care prevestesc o criză de furie? Și cum gestionez criza?

Crizele de furie încep de când copilul se naște și se termină undeva spre bătrânețe pentru unii dintre noi 🙂 . Totuși abia pe la 2 ani se fac cu adevărat remarcabile și copilul se comportă ca o furtună apărută pe ne-anunțatelea. Când apar crizele? Când o teamă sau o durere ajunge în sufletul copilului și nu știe ce să facă cu ea. Când este mult prea obosit și devine o bombă cu ceas. Când se simte neputincios pentru că nu îi iese o treabă. Iar părintele ajunge de multe ori să se simtă neputincios și el. În situațiile în care nu îi iese o treabă sau este suprastimulat ne este măcar mai ușor să vedem cauza și să căutăm soluții. Când în spatele furtunii stau emoțiile pe care ei nu le pot gestiona, atunci, atunci începe ”distracția”.

Pentru mine și băiatul meu, crizele acestea se numesc ”mămăligă”. David și mămăliga.

Am ajuns acasă și i-am propus copilului că îi fac mămăligă cu brânză așa cum a cerut. Am gătit, am aranjat tacticos pe farfurie și după ce a privit ne-opera mea de artă, m-a anunțat:
– Mami, eu nu vreau așa, vreau în castron cu lapte.
Am ridicat o sprânceană și am presimțit un moment despre altceva decât mămăligă, dar am zis să am răbdare și să văd. Am încălzit laptele, am pus în castron și …:
– Mami, eu vreau să fie mărunt.
– În regulă.
Am făcut mămăliga bucățele cu o lingură și …:
– Mai mărunt, mami.
– Mai mărunt să fie.

M-am pus la treabă cu gândul că dacă este despre mămăligă, puțin probabil totuși, atunci am terminat alergatul ei prin castron. A luat două linguri, a strâmbat fața în modul lui caracteristic și …:
– Mie nu place, mami. Eu vreau mămăliga în farfurie.
Am tras aer adânc în piept și l-am anunțat calmă și fermă că asta nu se poate. Mămăligă nu mai avem, cea din castron e deja mărunțită, așa că are două variante, să mănânce terciul din castron sau să aleagă din celelalte 3 feluri de mâncare din frigider. Răspunsul a fost cel așteptat:
– Euuuu vreauuuuu mămăligăăăă în farfurieeee!!!!

 

Ce a urmat? Plâns pe motiv de mămăligă, pe jos în bucătărie, cu el în brațele mele și cu mine calmă. Mă întrebau prietenele cum de am rămas calmă și răspunsul le-a amuzat spre șocat 🙂 . Îmi închipuiam cu încetinitorul cum deschid fereastra, iau castronul și arunc naibii mămăliga pe geam. Satisfăceam imaginar ce nu aș fi făcut niciodată în realitate. L-am mângâiat, i-am explicat de zeci de ori că nu mai avem mămăligă, că sunt aici pentru el, că îl iubesc și îl ascult, până a scos ce avea de fapt pe suflet, supărări de la grădiniță.

Crizele de furie ajută copilul să elibereze frustrările, durerile, tensiunile.

Genul acesta de situație ”mămăligă” prevestea clar o criză de furie. Criză care ajută copilul să elibereze frustrările, durerile, tensiunile. Iar pentru a-l ajuta să se descarce știam că este bine să îi spun că nu avem altă mămăligă. Făcută nu mai aveam ce-i drept. Să pun apă la fiert și să fac alta ar fi durat mai puțin de 10 minute, dar asta nu rezolva situația. Probabil mi-ar fi spus că este gustul altul, sau forma, sau culoare sau mai știu eu ce, ceva găsea el sigur.

 

Să îi spun ”eu cred că tu ești supărat din alt motiv, hai să vedem care” iar nu ar fi ajutat fix atunci, fiindcă are 4 ani, el chiar are nevoie de mămăligă să descarce tensiunile și apoi, pe liniște, să povestească despre pățania de la grădiniță. Ar fi crezut probabil că nu îl ascult când el se plânge de mămăligă și eu îi spun despre pinguini. Sincer, uneori nici la adulți nu merge abordarea asta directă, cu atât mai mult dacă adultul funcționează în hainele de copil.

Cum procedez cu David în astfel de situații care prevestesc o criză? Și cum gestionez criza?
  1. Mai întâi verific că nemulțumirile nu sunt despre mămăligă. Poate chiar ar fi vrut lapte cu mămăligă și nu a spus de la început asta.
  2. Când îmi este clar drumul spre criza de furie, rămân fermă pe poziție. ”Îmi pare rău, nu avem altă mămăligă să o pun pe farfurie”.
  3. Când plânsul devine furtună, mai mult ascult, îl mângâi și foarte puțin vorbesc, pentru a nu-i distrage atenția de la trăirile lui.
  4. Ce îi spun? ”Îmi pare rău”, ”Sunt aici”, ”Te iubesc”, ”Poți sta în brațele mele dacă vrei”, ”Poți mânca altceva mai târziu”.

Și ce vreau să mai știți, cu sinceritate, din adevărul absolut al vieții mele, uneori sunt așa mișto cum par aici, cu răbdare și înțelegere și timp, alteori nu chiar. Și ce vreau să mai spun, încercați să fiți cât mai zen posibil și când nu puteți, e în regulă, mămăliga terci în suflet chiar nu e ok, aveți tot dreptul să nu fiți perfecți. Nimeni nu e 🙂 .

 

 

Sunt licențiată în psihologie și sunt fascinată de creierul uman și capacitatea lui de a supraviețui și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Ceva furtuni am trăit și eu! Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară. Locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești și râsete de copil. Uneori și lacrimi, pentru că, oricât de „FUN” ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Așa că, pășiți cu grijă când intrați în sufletul meu. Nu e musai să vă placă, dar e musai să îl tratați cu respect. Așa cum vă scriu și eu!
Articole create907

4 comentarii la „Cum procedez cu copilul în situațiile care prevestesc o criză de furie? Și cum gestionez criza?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Introdu termenii de cautare si apasa enter sau escape pentru a iesi din meniu