Cum pot să îmi ajut copilul să depășească o experiență traumatică?

Ce este trauma mai exact?

Trauma este, și pentru copii, și pentru adulți, o experiență internă. Nu un eveniment. Trauma este ceea ce se întâmplă înăuntrul nostru pentru că a avut loc acel eveniment. Înăuntru se întâmplă o ruptură pe care mecanismele noastre de reglare proprii nu o pot gestiona. Suntem copleșiți. Ca rezultat al acestei situații apar 3 tipuri de trăiri emoționale puternice: neputința care blochează funcționarea noastră normală, frica intensă și vulnerabilitatea fără protecție (expunerea în fața pericolului de moarte sau de dezintegrare fizică și psihică).

 

Ce se întâmplă apoi cu noi? Pe termen scurt și lung apar deteriorări în 3 planuri ale vieții: vitalitate (câtă energie avem), identitate (imagine despre sine), autoregrare (fizică și psihică). Consecințele care se văd cu ochiul liber sunt bolile sau tulburări psihice de orice tip.

Diferă traumele la copii față de adulți? 

Ca proces intern, cum se simte inauntru, nu. Vorbim despre aceeași ruptură internă, aceeași copleșire urmată de neputința care blochează funcționarea noastră, frica intensă și vulnerabilitate fără protecție. În schimb, diferă cauzele și efectele.

Care sunt evenimentele care produc traume pentru copii?

Copiii pot percepe ca traume atât evenimentele care sunt evidente pentru adulți, cum ar fi abuzul, violența, decesul unui părinte, dar la fel pot fi traumatizante evenimentele ”obișnuite”, cum ar fi nașteri dificile, separarea de mamă, absența emoțională a mamei, căzăturile, accidentele, intervențiile medicale, divorțul, mutarea, bătăile, umilirea.

 

În cazul copiilor vorbim de 3 tipuri de traume:
– traumele existenţiale – când viaţa lor este pusă în pericol
– traumele de pierdere – pierderea cuiva drag, probleme de funcționare fizică, dispariția unor obiecte sau locuri semnificative
– traumele de relaţie/de iubire – separarea de părinți, violență, lipsa de iubire sau de dorinţă de a fi cu copilul (copilul simte asta).

Cum se vede trauma la exterior?

Copiii manifestă anxietăți, fobii, se retrag, devin singuratici, prezintă probleme de comportament, inclusiv agresivitate, hiperactivitate și, pe măsură ce cresc, adicții de diferite tipuri.

 

Au probleme de adaptare școlară și de creare a unor legături de atașament. Sunt copiii despre care profesorii spun fie că sunt neastâmpărați, că vorbesc compulsiv și nu stau în bancă, sau chiar intră în conflicte, inclusiv bătăi, fie că sunt absenți, mereu obosiți, nu se pot concentra și par că visează cu ochii deschiși (disociere).

 

Sunt irascibili și prezintă afecțiuni somatice (dureri de cap, de burtă), se îmbolnăvesc des, sunt deprimați și nu manifestă încredere în propriile forțe.

 

Oamenii au o capacitate înnăscută, fantastică, de a se vindeca. Iar ceea ce putem să facem noi, ca părinți, este să ne ajutăm copiii să acceseze această capacitate. Să fim pentru ei stâlpul de încredere, calm și plin de iubire pe care au nevoie să se sprijine. Credeți-mă, de traume nu veți putea să îi feriți! Ele vor exista la un moment dat, într-o formă sau alta.

 

Este important să validăm reacțiile emoționale și fizice ale copiilor, în timp ce rămânem calmi și iubitori și cu adevărat prezenți. Ceea ce au nevoie copiii să simtă, atât la nivel conștient cât și inconștient, este că:
– vor fi în siguranță pentru că vom avea grijă de ei și de nevoile lor
– înțelegem prin ce trec
– este normal ce simt
– știm cum să îi ajutăm, că avem soluții
– răul a trecut, situația va fi mai bună în curând
– suntem lângă ei atât timp cât au nevoie.

Când efectele traumei sunt tulburări severe, apelați la un terapeut!

Și nu doar când sunt severe, și când simțiți că situația vă depășește, că oricât de mult sunteți prezenți, și atenți, și implicați ceva nu se potrivește, că ați obosit. Fiți sinceri cu voi!

 

Eu am un psiholog de back-up și sunt dispusă să apelez la el imediat ce voi simți că nu mai pot să echilibez rolul de mamă și psiholog și mai mult de atât că nu mai pot. În 5 ani de când sunt mama lui David am trecut împreună prin 2 traume majore. Băiatul meu e cât se poate de normal, un copil cu de toate așa cum sunt toți copiii. Eu în schimb am avut momente în care m-am simțit copleșită. Dar el este marea mea iubire și eu sunt tot universul lui. Așa că am continuat să merg la terapie, să-mi potolesc rănile, să mă vindec, să-mi consum neputința, furia, durerea. Să învăț cum să vorbesc cu el, cum să îl sprijin, cum să îmi găsesc forța de a sta lângă el cât își consumă el neputința, furia și durerea.

 

Dar am avut un psiholog de back-up și pentru el, pentru a-l duce dacă observam sau simțeam că dezvoltă tulburări serioase. Nu a fost cazul, din fericire pentru noi, dar psihologul de back-up mi-l păstrez.

 

Și continui să învăț, să citesc, să mă formez. Iar în octombrie, pe 2 și 3 octombrie mai exact, voi merge la Conferința Internațională de Psihotraumatologie organizată de ISTT,  numită ”Trauma complexă și tulburările disociative”. 

 

Se va discuta despre PTSD (Tulburarea de stres posttraumatic) și PTSD Complex la adulți și la copii. Vor fi și alte subiecte atinse, pe care le găsiți aici, în agenda evenimentului.

Vă spun încă de pe acum că la conferință Carlijn de Roos va povesti despre metodele de intervenție în cazul copiilor care trăiesc evenimente traumatice. Carlijn de Roos, Ph.D. este psiholog clinician, psihoterapeut la Centrul de Traumă și Familie din Olanda, formator EMDR, presedinta Asociației Olandeze de EMDR și trainer EMDR.

Evenimentul îl găsiți și pe Facebook, aici. Înscrierile se fac DOAR pe site-ul ISTT, accesând link-ul https://www.istt.ro/event/cinpt-editia-a-v-a-trauma-complexa-si-tulburarile-disociative-2-3-octombrie-2019/

 

Sunt licențiată în psihologie și sunt fascinată de creierul uman și capacitatea lui de a supraviețuit și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Ceva furtuni am trăit și eu! Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară. Locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești și râsete de copil. Uneori și lacrimi, pentru că, oricât de „FUN” ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Așa că, pășiți cu grijă când intrați în sufletul meu. Nu e musai să vă placă, dar e musai să îl tratați cu respect. Așa cum vă scriu și eu!
Articole create881

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Introdu termenii de cautare si apasa enter sau escape pentru a iesi din meniu