Cu ordinea in buzunar

Stiti ce-mi place cel mai mult dupa ce se face curat? Ma exprim asa sa nu va dati seama cine munceste in casa noastra – ca nu mai e dezordine. Eu pur si simplu ador sa fie totul fix la locul lui, sa miroasa a nou si proaspat. Iar lucru asta se intampla mai mult rar decat des, de cand a aparut mogaldeata asta in viata noastra.

Eu functionez bine in randuiala. Sunt atat de ordonata de fel incat si hainele spalate le asez dupa acelasi tipar, hainele mele, apoi ale lui, sosetele si budigaii mei, apoi handramalele lui. Va dati seama ce nervi ascund dupa ce intinde domnul hainele si nici nu intoarce manecile macar? Dar tac, adica de cele mai multe ori tac. Stiu ca nebunia e a mea si totusi cand aleg sa vorbesc, e tot ca si cum nu as face-o, ca nu-mi da nimeni ascultare.

In frigider fiecare raft are produsele lui destinate, mai ceva ca la magazin. Cum se descurca dansul cu ordinea mea? Minunat! O dezordoneaza fara graba. Vai de vazul meu cand scoate el cumparaturile si le pune la locul lor, ca niciodata nu nimereste locul, asa ca dupa el mai vin si mainile mele o data.

Dar si organizarea asta isi are rostul ei. De exemplu, as putea cu usurinta, noaptea, sa iti aduc si un ac cu atat in el. Ei hai, exagerez, nici pe lumina nu mai potrivesc urechea acului. Da, parol ca stiu exact unde sunt. Cand il trimit pe domn sa aduca schimburi pentru David, ii zic clar, al treilea sertar, in stanga, pe al doilea rand, gasesti pantaloni, in dreapta, capat de tot, sosete .. alea mov cumparate de tine.

Cum ma descurc cu ordinea de cand e David? Din ce in ce mai bine. O admir minute in sir cand exista, ca tare repede dispare. Mai repede ca salariul domnului, dar asta e bine.

Si ca tot veni vorba de salar, banii din portofel, astia putini ce-i drept, stau intotdeauna pusi cap la cap, in ordine descrescatoare. Sa ma vedeti la magazin, cu David de gat, cu sacosa pe umar, abia daca respir, dar am vreme de asezat banii, asta cand nu ii cheltui pe toti.

Sunt licențiată în psihologie și sunt fascinată de creierul uman și capacitatea lui de a supraviețuit și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Ceva furtuni am trăit și eu! Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară. Locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești și râsete de copil. Uneori și lacrimi, pentru că, oricât de „FUN” ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Așa că, pășiți cu grijă când intrați în sufletul meu. Nu e musai să vă placă, dar e musai să îl tratați cu respect. Așa cum vă scriu și eu!
Articole create860

4 comentarii la „Cu ordinea in buzunar

  1. Si mie imi place sa-mi stiu lucrurile intr-o anumita ordine …si mai ales sa asez banii cap la cap si in ordine descrescatoare!E drept ca la mine e un pic defect profesional…de pe vremurile vechi!Dar sa vezi cand nu le pun la locul lor, ci le pun „BINE”…cat caut.

  2. La noi, Tibi te-ar intelege mai bine ca mine :)))))), v-ati imprieteni ceva de speriat daca am fi mai aproape

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Introdu termenii de cautare si apasa enter sau escape pentru a iesi din meniu