Cu bătrânii noștri singuri și izolați ce facem? Cum îi ajutăm?

Cu bătrânii noștri singuri și izolați ce facem

Sunt deja de 2 săptămâni în izolare cu băiețelul meu. #StămAcasă și #LucrezDeAcasă și duc dorul vieții pe care o trăiam altădată. Nu mă pot vedea cu oamenii dragi. Nu mă pot duce la birou. Nu pot face activități afară cu copilul meu și prietenii noștri. Nu îmi pot vedea părinții care sunt departe. Dar nu sunt singură în casă, și am salariu, și pot să fac cumpărături pentru a ne potoli burțile. Și m-am întrebat în interiorul meu – Cu bătrânii noștri singuri și izolați ce facem ?

 

Dar ei, bătrânii noștri? Oamenii pentru care noi lucrăm de câțiva ani se luptă cu singurătatea de multă vreme. Și nu doar bătrânii noștri, mulți alți bătrâni ai României sunt în aceeași situație. Iar acum, în criza asta nebună, sunt și mai izolați. Izolarea care pentru ei înseamnă și mai multă singurătate și lipsa accesului la servicii. Ei stau închiși singuri în casele lor, nu cu familia. Nu au pe cine să trimită la farmacie și la piață. Nu au cu cine vorbi despre temerile astea cu care trăim toți acum.

Voi aveți grijă de părinții și bunicii voștri! Noi avem grijă de bătrânii care nu mai au pe nimeni!

Ni s-a spus tututor să #StămAcasă. În România sunt 3.7 milioane de vârstnici. Unii dintre ei primesc ajutor moral și material din partea familiei, vecinilor sau cuiva mai apropiat. Alții însă sunt nevoiți să iasă din casă pentru a-și cumpăra mâncare și medicamente, deși ei sunt în grupul considerat cu risc crescut. Alții sunt pur și simplu nedeplasabili sau suferă depresii în singurătate. 

 

Pentru ei Fundația Regală Margareta a României a creat Fondul Special pentru Bătrâni, un fond de urgență gândit pentru a deservi nevoilor actuale ale vârstnicilor din România și pentru a facilita izolarea socială determinată de coronavirus. 

Cum poți și tu să ajuți?

– Poți dona 2 EUR/lună prin SMS la 8844 cu textul SINGUR

– Donații online aici https://www.frmr.ro/donationline

– Sponsorizări în contul RO77BACX0000000129312250 

– Donații în produse și servicii de la companii

– Finanțări de la companii

Ce va oferi Fondul Special pentru Bătrâni vârstnicilor din România?

– Consiliere psihologică și sprijin emoțional prin telefon

– Facilitare cumpărături livrate gratuit acasă

– Acces la serviciile de care au urgentă nevoie

– Ajutor material pentru cei în situații dificile

– Spiritul sărbătorilor prin meniuri la domiciliu

– Alinarea singurătății și conversații video-telefonice

 

Acest fond este creat să susțină nevoile vârstnicilor din mai multe zone ale țării. Diverse proiecte sociale, ong-uri și inițiative, care sprijină pe perioada crizei vârstnicii aflați în situații de vulnerabilitate, ne pot scrie la adresa de e-mail prieten@principesa.ro. Echipa Fundației Regale Margareta a României coagulează aceste eforturi pentru a răspunde unui număr cât mai mare de oameni în vârstă aflați azi în dificultate.

 


 

 

Sunt licențiată în Psihologie și în Asistență Socială și sunt fascinată de psihicului uman și capacitatea lui de a supraviețuit și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Am finalizat masterul „Evaluarea, consilierea și psihoterapia copilului, cuplului și familiei” și un program de formare în specializarea ”Psihoterapia integrativă a traumei”. Cred cu tărie că oamenii sunt făcuți să fie buni și să iubească. Unii nu își dau voie. În ei stau bine de pază durerile, fricile, mecanismele de apărare, furia. Toate zidurile pe care și le-au ridicat singuri, pentru că altă dată au trebui să se apere. Altfel nu ar fi putut trăi. Altfel nu știu să trăiască. Dar altfel se poate!
Articole create 532

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.