Criza lui de furie si criza mea de furie

Uneori îmi este foarte simplu să gestionez momentele în care David este nervos, chiar dacă situația este vizibil apăsătoare, am explicat și aici cum, alteori totul devine o furtună intensă și obositoare. 

Îmi amintesc o situație din tabără, când mândrul era deja epuizat dar nu voia să adoarmă și cerea, țipând, tableta să se uite la desene. Eram pe hol, în fața camerei, din ușă ne privea unul dintre voluntari, viitor tatic. A vrut să îi distragă atenția, i-am făcut semn să îl lase, să nu îi vorbească. M-am coborât la nivelul lui și i-am spus clar lui David „nu îți pot da tableta, ești obosit, trebuie să te odihnești, hai în pat sau afară să te plimb în SSC până adormi”. (Adormitul în tabără a fost o problemă, prea multe atracții pentru el, așa că m-am folosit de SSC). Știam că voi da drumul la furtună. A început să plângă, mai corect să urle disperat și să mă lovească. I-am oprit mâinile „înțeleg că ești supărat, dar nu te pot lăsa să mă lovești, mă doare”. „Vrei să te țin în brațe”, „Nu veauuu”. „Vrei să mergem să ne plimbăm?”. „Nu vreaaauuuu, peacă”. M-am așezat în fund lângă el, acolo pe jos, la câțiva cm distanță. „Uite, stau aici, te aștept oricând vrei tu în brațele mele”. Plâns cu sughițuri. Nu știu ce era mai de calmat, David sau privirea disperată a voluntarului care încă stătea în ușă, nemișcat. În maxim 1 minut, care da, poate părea o eternitate, a venit în brațele mele, s-a cuibărit bine să își șteargă mucii pe bluza mea și mi-a zis „Mami, somn tare”. A adormit aproape instantaneu.

Nu, nu reușesc tot timpul să reacționez atât de elegant pe cât mi-aș dori, uneori devin eu un copil mic și obosit care ridică tonul pentru că nu mai poate și se simte neînțeles.

Lucrez cu mine să elimin momentele acestea de tensiune și să îmi amintesc care dintre noi doi este copilul. De fiecare dată când reacțiile mele nu sunt cele mai de dorit îi explic, îi cer iertare, îi promit că voi face tot posibilul să nu mai greșesc, nu îi ascund adevărul, „și oamenii mari greșesc”. Uneori îi spun exact așa: „îmi pare rău că am ridicat tonul, sunt foarte obosită, toată ziua am muncit și am avut o zi grea, știu că nu este vina ta, dar te rog să te linistești să putem găsi împreună o soluție” și mă cobor să îl iau în brațe. Asta nu funcționează niciodată când deja este foarte furios, dar funcționează de fiecare dată când este agitat, obosit sau supărat. Și funcționează și pentru mine, cu cât îl simt aproape, așa, inimă pe inimă, cu atât îmi este mai ușor să mă calmez.

Ce încerc cel mai des este să previn criza lui de furia și criza mea de furie 🙂 .

În cazul lui evit suprastimularea, chiar și acasă, aglomerația, oboseala, încerc să reduc cât mai mult consumul de zahăr și să îi acord atenția de care are nevoie. În cazul meu mă asigur că problemele de la muncă, rămân la muncă (greu tare, dar deloc imposibil), încerc să mă odihnesc și să mă alimentez corespunzător, când mi se pare că e tare greu, îmi amintesc că greul are cu totul altă dimensiune, îmi amintesc că nu face nimic intenționat să mă supere și că îl iubesc enorm și când reușește să mă facă să îmi imaginez că fug de acasă, cu un bagaj și mult timp pentru mine.

Ce mă mai ajută când sunt foarte, foarte nervoasă, încât aș fi în stare să țip la el, deci nu a funcționat nimic de mai sus, trag aer adânc în piept de câteva ori sau iau o pauză de un minut. Nu sunt de acord să lași copilul singur când este furios, să simtă că nu îl accepți așa, sau că îl abandonezi, este întotdeauna ultima soluție, dar prefer să mă duc să mă spăl pe ochi și să mă calmez decât să reacționez într-un mod în care nimic nu va mai spăla vinovăția mea. Atunci îi și spun „David mă duc până la baie 1 minut și mă întorc inapoi foarte repede, poți să mă aștepți aici sau să vii cu mine”. De cele mai multe ori vine după mine și fie se agață nevos de hainele mele, fie începe chestionarea ”Mami, se faci aisea? Mami de ce pui apă în ochi? Mami … mami … mami” 🙂 .

Sunt momente în care îi vorbesc mai apăsat doar pentru a mă asigura că mă aude, mai ales atunci când este foarte mult zgomot în jurul meu, sau când pune în pericol siguranța lui sau a altuia. Am și țipat la el, de foarte puține ori, dar am făcut-o, și știu că nu aduce nimic bun pentru niciunul dintre noi, eu m-am simțit super vinovată și el oricum nu a priceput nimic atunci, pentru că nu a putut, neavând neocortexul încă dezvoltat. Dar recunosc că am făcut-o și că îmi pare rău și lucrez cu mine să îmi bag nervii în cutie și să îi scot când nu e David prin preajmă. Sunt pe drumul cel bun.

Criza lui de furie si criza mea de furie FotoCredit: Film Experience

 

Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin öintroducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Aboneaza-te la blog”). 

 

Sunt licențiată în psihologie și sunt fascinată de creierul uman și capacitatea lui de a supraviețuit și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Ceva furtuni am trăit și eu! Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară. Locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești și râsete de copil. Uneori și lacrimi, pentru că, oricât de „FUN” ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Așa că, pășiți cu grijă când intrați în sufletul meu. Nu e musai să vă placă, dar e musai să îl tratați cu respect. Așa cum vă scriu și eu!
Articole create860

2 comentarii la „Criza lui de furie si criza mea de furie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Introdu termenii de cautare si apasa enter sau escape pentru a iesi din meniu