Cresterea si educarea copiilor cu iubire, cooperare si intelegere

Cresterea si educarea copiilor nu ar trebui să fie despre ierarhie. Eu sunt mai mare, deci eu știu ce e bine și tu să faci cum zic eu. Punct!”. Da, de cele mai multe ori adultul știe, dar copilul are nevoie să învețe ”ce” și ”de ce” și nu o poate face cu ”d-aia, că așa zic eu!”. Mai mult, are nevoie să aleagă singur, atunci și acolo unde se poate, în funcție de vârsta și de nivelul lui de dezvoltare, tocmai pentru a învăța să ia decizii, nu să ajungă adult-marionetă. Cresterea si educarea copiilor ar trebui sa fie cu iubire, cooperare si intelegere.

 

Uneori adulții fac greșeala de a exersa șefia pe copiii lor, mai ales atunci când se simt nepunticioși. ”Eu sunt părintele, deci asculți ce zic eu, faci ce zic eu și punct!”.

Cresterea si educarea copiilor nu ar trebui să fie despre șantaj, frică și manipulare.

Dacă nu dai jucăria altor copii te duc acasă„. ”Dacă nu asculți nu te mai iubesc, dacă nu încetezi îți dau eu una măcar să știu de ce plângi„. ”Dacă nu vii acum te las aici să te ia țiganii”. „Dacă plângi, uite, râd toți copiii în parc de tine„ etc.

 

Șantajul, frica și manipularea nu au mai mult succes decât iubirea, cooperarea și înțelegerea, doar transformă copilul într-unul timorat sau agresiv, mereu convins că nu e suficient de bun, deci nici suficient de iubit.

 

Creșterea și educarea copiilor ar trebui sa fie mai mult despre iubire, cooperare și înțelegere. Să îl faci mare ar trebui să fie despre ținut în brațe, alinat durerile, explicat, vorbit, ascultat, îmbrățișat tot timpul, lăsat să plângă când are nevoie. Nu despre ”râd copiii de tine că ești băiat și plângi”, ”vai ce urât ești”, ”o să paști vacile dacă nu ai 10 pe linie”, ”eu te-am făcut, eu te omor”, ”tu de ce nu ești ca x-ulescu”, ”ești prost, nu înțelegi nimic”, ”ești rea că nu mă asculți” etc

Nu e greu să îi crești cu blândețe, începe cu pași mici:

– renunță la ideea că le știi pe toate. Caută, învață, citește, află … despre copilul tău și despre tine;
– lasă dorința de a avea un copil cuminte tot timpul, făcut cu telecomandă și puține baterii;
– înțelege că atunci când nu vrea să facă un lucru nu înseamnă că îți e dușman, ci pur și simplu are propriile dorințe, ca orice om de altfel;
înțelege nevoile lui și mai ales reacțiile alea care nu-s pe placul nimănui: plâns, țipete, aruncat pe jos, crize etc;
– ignoră presiunea celor din jur, mulți de altfel, care cred că asta e datoria copilului: să se supună;
– caută soluții și dezvoltă răbdare să îi explici;
– renunță să îl înveți de frică;
– când ai impresia că nu mai poți să faci față solicitării lui, trage aer adânc în piept și amintește-ți că îl iubești și te iubește;

– apelează la ajutor de specialitate dacă te simți singur, copleșit și fără soluții.

 

 

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

 

 

Sunt licențiată în psihologie și sunt fascinată de creierul uman și capacitatea lui de a supraviețui și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Ceva furtuni am trăit și eu! Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară. Locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești și râsete de copil. Uneori și lacrimi, pentru că, oricât de „FUN” ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Așa că, pășiți cu grijă când intrați în sufletul meu. Nu e musai să vă placă, dar e musai să îl tratați cu respect. Așa cum vă scriu și eu!
Articole create504

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Introdu termenii de cautare si apasa enter sau escape pentru a iesi din meniu