Copilul si programul de somn

Habar nu am cum să faci un program de somn pentru orice copil. De fapt, până de curând, nici măcar cu David nu știam cum să procedez. Pe la 10 luni și-a stabilit singur 2 reprize de somn pe zi, în jur de 12:00 și apoi pe la 17:00. Era bine că știam cum să ne pliem pe nevoile lui, era nasol că se culca noaptea la 23:00-24:00. Noi eram deja epuizați pe la 22:00, el încă avea chef de joacă. În plus adormea doar plimbat prin casă în maimuțe, de 3 ori pe zi, colindat holul zeci de minute legate și mă mai întreba lumea de ce sunt slabă.

Pe la un an am încercat să vedem dacă renunță la un somn și doarme mai mult, sau fără plimbat, sau mai devreme, așa că l-am ținut o dată la joacă până la 20:00. A adormit cu greu, s-a trezit după 2 ore, ne-am mai culcat la loc la 1:00-2:00, plus că era nervos … și noi un pic cu el. Deci, am presupus că nu e o idee bună. Apoi am încercat să îl culcam între noi în pat, la sân. No chance! Am renunțat după câteva reprize de mușcături fiindcă nu era ritmul cunoscut de el. Da, copiii mici adoră rutina. Când nu o respecți, protestează, devin irascibili, au tantrumuri, sunt greu de adormit cu toate că sunt vizibil foarte obosiți. A

m luat o pauză câteva zile și am încercat din nou. Ne-am dozat cu răbdare. Nu a mers din prima noapte, nici a două, nici a treia, din a patra noapte nu a mai fost nevoie sa îl urc în maimuțe, a adormit la sân, liniștit, după 30-40 minute de cântat, jucat, urcat și coborât din pat. În următoarele nopți la fel. Cum dădea semne de oboseală ne suiam toți în culcuș și ne jucam. Sunt aproape 3 luni de când nu l-am mai adormit plimbat prin casă. Nici nu mai vrea. Nu credeam că mai vine momentul ăsta. Acum când pare obosit ne duce singur în dormitor și ne arată să urcăm în pat. Are nopți în care în 10 minute deja sforăie silențios … nu ca ta-su.

La 3-4 săptămâni distanță a început să emită semnale că nu îi mai convine programul pe timp de zi. Fiți foarte atenți la copiii voștri, nu or ști ei să vorbească, dar știu să se facă pricepuți. David devenise morocănos și nu îl caracterizează stilul, părea obosit dar nu vroia să adoarmă în jur de 11-12 cum făcea de obicei. Mă plimbam 45 de minute cu el in maimuțe prin casă, dormea 40-50 minute și se trezea gata morocănos din nou. Vă dați seama ce bine dispusă eram eu. Aceeași poveste cu somnul doi. Așa că într-o zi de sâmbătă, l-am plimbat prin mall (vreme ploioasă afară) până la 14:00. A adormit instantaneu, în pat lângă mine, super obosit.

Pe al doilea somn l-am sărit cu greu. La 22:00 a adormit între noi. A doua zi l-am dus în parc și am respectat același program. Fără maimuțe, un singur somn pe zi. A treia zi a funcționat de la sine. Au trecut două luni, se trezește în jur de 9:00, doarme la prânz 2-3 ore (I know, lucky me!) seara se culcă la 22:00 cel târziu.

Copilul si programul de somn

Recunosc, nu știu cu siguranță cât de corect am procedat, dar știu că e bine acum. M-am ghidat după instinct, semnalele lui David și le-am acceptat pe toate cu blândețe. Nu sunt și nu voi fi vreodată adepta „lăsați copilul să plângă până va adormi”. Am primit sfatul ăsta de două ori, am ignorat și sfatul și persoanele. Poate că tot procesul acesta de care aveam nevoie imperativ la un moment dat, ar fi putut fi aplicat mai devreme. Exact ce spuneam și cu alte ocazii, cercetez, aflu și parcă tot omit ceva.

Prin urmare, ca să actualizez și cunoștințele despre rutinele de somn și înțelegerea lor, poate la bebe 2 va fi mai simplu, voi merge la Conferințele Totul Despre Parenting, pe 6 iunie, unde Sarah Ockwell-Smith va vorbi despre Metode delicate fără lacrimi pentru nopţi mai liniştite“, iar Gil Rapley și Tracey Murkett, vor discuta despre autodiversificare. Dacă vreți și voi să veniți, vă puteți înscrie aici.

 

Sunt licențiată în psihologie și sunt fascinată de creierul uman și capacitatea lui de a supraviețui și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Ceva furtuni am trăit și eu! Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară. Locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești și râsete de copil. Uneori și lacrimi, pentru că, oricât de „FUN” ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Așa că, pășiți cu grijă când intrați în sufletul meu. Nu e musai să vă placă, dar e musai să îl tratați cu respect. Așa cum vă scriu și eu!
Articole create895

5 comentarii la „Copilul si programul de somn

  1. Nici eu nu stiu daca e corect 🙂 dar aproximativ ca tine am procedat si eu. Marco are 1 an si 5 luni si doarme intre 13-15 sau intre 13-16, depinde de cum are chef 🙂

  2. Poate ca ai procedat bine ca si eu am facut la fel la sfatul surorii mele care si e a procedat cam la fel. Oricum ai dreptate trebuie sa fim atenti la ce semnale dau

  3. Cunosc prea bine aceste schimbari. La noi a venit vremea in care nu mai doreste sa doarma deloc la pranz sau dupa-masa insa se culca undeva intre 7:30-8:30 si doarme pana pe la 8:30-9, deci ca nr total de orede somn, pentru varsta lui, este perfect.
    Am trecut si eu prin faza in care ma chinuiam 1,5 ore sa-l adorm, dormea mai mult in brate, mult si rau, nu se odihnea, se trezea prost dispus, eu eram blocata 2-3 ore, nu avea nimeni nimic de castigat. Pe langa asta ma mai chinuiam si seara tarziu inca 1 ora cel putin sa-l adorm.
    Acum vrea sa se culce si ii ia 5 minute sa adoarma, cel mult.
    S-a mai intamplat, extrem de rar sa ceara nani dupa-masa si chiar sa doarma. E important sa le acceptam propriul ritm.

  4. Am trecut si noi prin aceste faze 🙂 Acum zambesc cand imi amintesc; dar in acele momente simteam ca explodez… Totul a inceput pe la 11 luni, cand am incercat sa renuntam la faza cu adormitul in brate; deja devenise greuta, simteam ca mi se rupe mana din umar, aveam niste dureri infioratoare 🙁 (nu a acceptat,din pacate niciun sistem de purtare, nici macar carucior 🙁 ) Am reusit dupa mai multe nopti de chin, dar acum adoarme pe pieptul meu sau pe cu caputul pe burta 🙂
    reprizele de somn de peste zi si le-a scos singura, totul se intampla de pe o zi pe alta, luandu-ma prin surprindere; dar respectandu-i dorinta. Ma multumeam ca a ramas cu o repriza de somn/zi, intre orele 13.00-15.00 sau chiar 16.00; dar din pacate de 3 sapt nu o mai vrea nici pe aceasta 🙁 (mentionez ca are doar 1a8l :((( ) Nici nu vrea sa vada patul. Ma pun eu intai in pat (ziua), dar o apuca o isterie de plans, trage de mine sa cobor…este un esec total 🙁 Binentele ca seara pe la orele 18.00-19.00, incep tantrumurile din cauza oboselii; dar de adormit tot foarte tarziu o face 🙁 Cu chiu cu vai adoarme la ora 23.00; dar tot cu plansete 🙁 Sper sa treaca cat mai repede si aceasta perioada! 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Introdu termenii de cautare si apasa enter sau escape pentru a iesi din meniu