Copiii nu sunt pentru toti

Câteva evenimente petrecute în ultima vreme m-au făcut să mă hotărăsc: sunt ferm de părere că nu toți oamenii ar trebui să aibă copii. Și simt lucrul acesta de câțiva ani buni, convingându-mă cu fiecare copil pentru care mama mea devenea și mama lor. Puteți porni a mă contrazice de vreți, puține șanse să mă răzgândesc.

Firește, mi s-a spus de câteva ori că e dreptul omului de a procrea. Corect! Dar de dreptul copilului de a crește într-o familie cât de cât echilibrată nu vorbim? Unde e dreptul lui de a fi iubit, respectat, protejat când este supus neglijării, sărăciei, violenței, umilinței? Sau îl fac eu, să îl omor apoi puțin câte puțin pentru că e dreptul meu de părinte.

Copiii nu ar trebui făcuți din motive egoiste. Vreau să am și eu un copil fiindcă așa e rostul vieții, toți au; poate așa va sta și omul meu mai mult în casa asta și nu în cea a amantei; alocația lui uriașă e suficientă pentru o dușcă de o zi; la bătrânețe să mă îngrijească el. Să crești un copil nu e joacă, e o responsabilitate uriașă, dacă vrei să fie un adult fericit. Acum, dacă nu-ți propui asta și-l faci din greșeală, pentru o alocație, a-ți crește copilul ăl mai mic sau a-ți împlini frustrările tinereții e ceva mai simplu. Păcat totuși de viața pe care o naști fără a te asigura că e una frumoasă.

Mai am un of, unul mic și mă opresc … pe ziua de azi. Am întâlnit de câteva ori, prea multe simt eu, femei care făceau un copil pentru a fi fericite, pentru a umple golul lăsat de el, soțul, iubitul, amantul. Oameni buni și mai puțin buni, copiii nu sunt scopul și mijloacele noastre. Sunt ființe cu identități și dorințe proprii, chiar de mici, dacă îi lăsăm liberi să și le exprime. Asta înseamnă că uneori fericirea lor o va contrazice pe a noatră și ce facem atunci?

Nu vi se pare o responsabilitate prea mare pentru umeri atât de mici, să fie singura noastră fericire? Nu credeți că vor învăța să își trăiască viața pentru noi, fără să caute rostul lor? Noi am avut viața noastră, să le-o lăsăm lor pe a lor. Recunosc, văd ca fiind firesc să fie cea mai mare fericire și să știe asta! Dar să nu trăim viața prin ei, ci cu ei, e o mică-mare diferență.

Poate că prea m-au urmărit cuvintele mamei mele și chiar și acum cu atâția ani adunați, încă le aud pașind ușor în urma mea. ”Doar voi mă faceți fericită”. Ce am înțeles eu de multe ori din asta? ”Ai grijă mamă ce și cum faci să rămân fericită.” Firește că ea nu a realizat încărcătura cuvintelor sale, doar pur și simplu așa reușea să simtă fericirea, altfel îi era prea imposibil.

Ar trebui să avem un pic mai multă grijă de cuvintele și actele noastre, dacă vrem să îi învățăm pe copiii nostri să fie fericiți cu ei și nu prin alții.

Sunt licențiată în psihologie și sunt fascinată de creierul uman și capacitatea lui de a supraviețuit și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Ceva furtuni am trăit și eu! Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară. Locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești și râsete de copil. Uneori și lacrimi, pentru că, oricât de „FUN” ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Așa că, pășiți cu grijă când intrați în sufletul meu. Nu e musai să vă placă, dar e musai să îl tratați cu respect. Așa cum vă scriu și eu!
Articole create873

3 comentarii la „Copiii nu sunt pentru toti

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Introdu termenii de cautare si apasa enter sau escape pentru a iesi din meniu