Copiii ajung ceea ce sunt parintii  

Copiii ajung ceea sunt părinții – nu cred că e nevoie să vă conving de asta. Dacă aveți un copil mic acasă e ca și cum v-ați luat o maimuțică. Imită tot și mai ales ce nu trebuie așa-i? Știam asta și înainte să apară David, dar m-am convins cu adevărat pe măsură ce el crește și devine fiecare din noi în miniatură. Atunci, în acele momente, că ideile au venit pe rând, mi-am dat seama că într-un fel e mai simplu să fac OM din el. Nici măcar nu e nevoie să vorbim foarte mult, trebuie doar să fim noi OAMENI. Bine, asta nu e chiar simplu! Am început cu pași mici, unele lucruri erau deja binișor puse la punct, la altele încă lucrăm. Da, e muncă de echipă!

Copiii ajung ceea sunt parintii

Am simțit nevoia să fac câteva schimbări pentru mine dar și pentru ei, copiii mei. Am simțit nevoia să continui din lucrurile pe care le făceam și înainte, pentru mine și în același timp pentru ei. Am simțit nevoia să îmbunătățesc, uneori să renunț dar de fapt la final să fiu cea mai bună variantă a mea de până acum. Încă sunt în lucru, probabil voi fi toată viața 🙂

Ne propunem să avem o alimentație sănătoasă.

Reușim în mare parte dar suntem încă departe de ceea ce mi-aș dori pentru ei. Da, unele schimbări se fac cu greutatea! Aș vrea să renunț în totalitate la ciocolată și dulciuri din comerț, dar doamne ce bune mai sunt fondatele, Raffaello și Tomblerone! Mănânc cu moderație având grijă de fetița din mine și ascunzându-mă de mândrul cu miros fin și auz ascuțit.

Ne propunem să facem cât mai multă mișcare.

Încă nu realizăm ceva organizat dar va veni și momentul acela. În schimb ieșim foarte mult afară, alergăm, ne cățărăm, ne plimbăm, chiar și când e vremea mai puțin prietenoasă.

Iubim natura, o protejăm, o cunoaștem, o îngrijim.

Adică nu aruncăm gunoaie absolut deloc pe jos, nu rupem, nu maltratăm. Ne petrecem mult timp în parc, la munte, în pădure, oriunde nu există patru pereți sau mai mulți.

Avem pasiuni fiecare, mai puține acum fiindcă e greu să facem chiar tot ce ne dorim cu un copil mic și unul încă la purtător.

Ne  reorganizăm pe viitor, până atunci facem ce putem fiecare. Domnul a renunțat la fotbal, nu din cauza noastră, dar și-a rupt grav un deget încercând să facă pe Duckadam. Pe măsură ce vor crește copiii probabil vom mgăsi mai multe pasiuni comune.

Copiii ajung ceea sunt parintii1

Muncim fiecare pentru propria carieră și mai mult de atât ne sprijinim unul pe altul.

Acum, cu copii, nimic nu se mai face de unul singur. Vom avea o fată, cred că acum e și mai importantă cariera mea; să crească știind că are dreptul să fie mai mult decât femeie la cratiță; să învețe chiar și David asta, când îi va veni rândul să șadă la casa lui.

Respectăm oameni începând cu cei din propria casă.

Nu jignim, nu rănim, nu batjocorim, nu-i minimaliza pe ceilalți, nu judecăm (nu prea des, foarte rar verbal, încă lucrăm la a renunța la judecați de tot felul). Iubim des, spunem asta, îmbrățișam, pupăm, ajutăm, observăm calitățile, iertăm, începând cu noi. Râdem mult, glumim și mai mult, tratăm situații tensionate cu zâmbetul pe buze. Glumele sunt arma noastră secretă pentru a evita certurile. Cred că e un târg excelent!

Iubim viața!

Iubim viața chiar dacă plouă, chiar dacă e prea mult soare, fără să o cântărim în termeni de „câte ne lipsesc”, ci mai degrabă în „câte avem”, de fapt ar fi și mai bine să nu calculam deloc. Sigur uneori ne enervăm doar fiindcă plouă, când de fapt avem alte supărări ascunse, așa, precum copiii. E în regulă, sunt sentimente noastre și ele, nu putem fi zen tot timpul, important e să fim cât mai des posibil.

Nu ne propunem pentru viața asta scopuri infime cum ar fi „să facem bani, mulți bani”.

Da, ne ajută, dar nu ne controlează viața, sau cel puțin nu ar trebui. Fericirea ar trebui să depindă doar de noi.

Suntem liberi să iubim, să gândim, să ne asumăm riscuri, să râdem, să plângem, să luăm decizii, să spunem ce ne stă grămadă pe suflet. Iar libertatea asta pe cât ar trebui să fie de simplă și la îndemână, pe atât de dificilă devine dacă nu ești crescut în spiritul acesta. Pentru mine blogul a fost un pas important către mine: mi-am impus curaj să spun ce gândesc, mi-am asumat riscuri, mi-am dat voie să fiu liberă.

Asta vreau și eu pentru copiii mei, toate de mai sus, cât mai devreme, fără să le impun, fără să își impună ei ceva mai târziu, așa că suntem noi oamenii ce ne dorim ca ei să devină, sau măcar ne străduim.

 

Sunt licențiată în psihologie și sunt fascinată de creierul uman și capacitatea lui de a supraviețuit și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Ceva furtuni am trăit și eu! Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară. Locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești și râsete de copil. Uneori și lacrimi, pentru că, oricât de „FUN” ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Așa că, pășiți cu grijă când intrați în sufletul meu. Nu e musai să vă placă, dar e musai să îl tratați cu respect. Așa cum vă scriu și eu!
Articole create856

Un comentariu la „Copiii ajung ceea ce sunt parintii  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Introdu termenii de cautare si apasa enter sau escape pentru a iesi din meniu