Consiliere psihologică gratuită pentru vârstnici

De câteva săptămâni oferim consiliere psihologică gratuită pentru vârstnici. Celor care au nevoie de cineva care să-i asculte și să îi ajute să gestioneze ceea ce simt. Am alături de mine o echipă fantastică de psihologi acreditați.

 

Persoanele vârstnice pot suna pentru consiliere psihologică și sprijin emoțional la Telefonul Vârstnicului (0800-460-001). Este singura linie telefonică gratuită și confidențială dedicată vârstnicilor din toată țara, accesibilă din orice rețea, disponibilă de luni până vineri în intervalul orar 8:00–20:00, și sâmbăta în intervalul 8:00-16:00.

 

Acesta este cabinetul meu, de câteva zile. Cabinet de izolare pe timpuri de #LucrezDeAcasă. Uneori mă mut în camera copilului meu. Acolo am liniște, aer și multă culoare. Și mai ales permisiunea de a sta, fără să fiu deranjată, atât timp cât am ședințe de consiliere psihologică gratuită pentru vârstnici 🙂 . Îi mulțumesc copilului meu, pe această cale! Apreciez efortul pe care îl face pentru a mă ajuta să îi ajut pe vârstnicii care au atât de multă nevoie de noi, astăzi.

Trecem cu toții printr-o perioadă care ne pune la încercare capacitatea de adaptare și gestionare a trăirilor intense. Este firesc să resimțim un grad ridicat de anxietate, este firesc să căutăm ajutor. Pentru vârstnici, această perioadă este cu atât mai dificilă cu cât anxietatea lor este alimentată permanent de singurătate, izolare și de comunicarea media intensă legată de coronavirus și riscul de moarte. Pentru ei, am decis ca Telefonul Vârstnicului să își extindă serviciile oferite și să suplimenteze echipa de specialiști. 

Vârstnicii pot apela acum 0800-460-001 pentru consiliere psihologică și sprijin emoțional, sprijin material, cumpărături livrate acasă, îndrumare în funcție de nevoile lor.  Operatorii noștri au întotdeauna o soluție pentru ei!

Le mulțumesc enorm de mult colegelor mele care au acceptat imediat să facem asta posibil, deși cu toții avem în această perioadă, un volum foarte mare de muncă. Într-o zi de luni am propus, a două zi dimineață linia era pornită cu 5 psihologi pe baricade. De atunci am mai adăugat echipei alți 7 psihologi voluntari. Dacă va fi nevoie, vom mai aduce aproape și pe alții. Este atât de liniștitor când simți valoarea muncii tale. Și când ai umăr la umăr oameni buni și calzi care își rup din timpul lor pentru binele oamenilor care au nevoie să fim lângă ei. Și o putem face și păstrând distanța socială. Nu îi lăsăm singuri!

 

Dacă aveți în jurul vostru vârstnici care doresc să vorbească cu un psiholog despre ce le stă greutate pe suflet, în această perioadă atât de dificilă, vă rog să le oferiți numărul Telefonul Vârstnicului (0800-460-001). Suntem aici pentru ei! 

 

Telefonul Vârstnicului este un proiect al Fundației Regale Margareta a României, lansat în 2015. Mai multe detalii sunt disponibile pe www.frmr.ro și www.telefonulvarstnicului.ro

 

 

Sunt licențiată în psihologie și sunt fascinată de creierul uman și capacitatea lui de a supraviețui și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Ceva furtuni am trăit și eu! Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară. Locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești și râsete de copil. Uneori și lacrimi, pentru că, oricât de „FUN” ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Așa că, pășiți cu grijă când intrați în sufletul meu. Nu e musai să vă placă, dar e musai să îl tratați cu respect. Așa cum vă scriu și eu!
Articole create504

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Introdu termenii de cautare si apasa enter sau escape pentru a iesi din meniu