Cineva trebuie să fie responsabil pentru ceea ce s-a întâmplat!

Pentru mine plângerea de malpraxis făcută la parchet și lupta cu un sistem întreg nu este despre răzbunare. Cineva trebuie să fie responsabil pentru ceea ce s-a întâmplat! Atât! N-au cum să îmi dea înapoi ce mi-au luat. Dar nici dreptul să își spele mâinile pătate de chinul ei, și al meu, și al nostru, așa ușor, aruncând responsabilitatea din stânga în dreapta, nu îl au.

 

Pe mâinile voastre stă sângele adunat în mine când uterul s-a rupt și lichidul amniotic de pe un copil pe care nu l-ați lăsat să trăiască. Nu se spală cu nimic!

 

Nu, nu poți spune ”așa a fost să fie”, că nu așa e normal să fie. Un copil sănătos, crescut până la timp  într-o mamă sănătoasă, nu se naște în moarte cerebrală.

 

Nu, nu poți să spui ”ai avut ghinion cu vremea”, că în urma mea la recepție a venit o gravidă în travaliu, care a plecat acasă cu copilului ei. Și pentru ea a nins la fel de tare ca și pentru mine. Cât de fericit era soțul ei în lift. Urcasem împreună de la salonul cu bebeluși. El își privise, zâmbind și plângând de emoții, copilul dormind de dincolo de sticlă. Eu venisem de lângă, de la terapie intensivă unde și copilul meu dormea, în alt fel de somn, încă nu pentru totdeauna.

Am urcat în lift. Ținea în mână un buchet de flori. M-a felicitat și m-a întrebat dacă am o fetiță sau un băiat. Am plâns. S-a blocat. A coborât. Am coborât și eu. La ușile fiecărui salon erau multe vaze cu flori și ieșeau oameni fericiți. Eu îmi țineam cicatricea în palmă și mă târam în camera aia goală din care nu ieșea nimeni râzând. Și de fapt, aproape nimeni nu venea.

 

Nu, nu poți să spui ”că medicul a făcut tot ce putea” când eu ȘTIU că nu a făcut tot. Nu pot să accept fiecare abuz pe care l-am simțit în seara aia, pe pielea și pe sufletul meu, așa ca un ghinion al naturii. Că medicii nu sunt acolo, la urgență, să fie orbi și surzi. Sunt trimiși acolo să te ajute să naști. Că nu sunt capabili să o facă este vina lor, nu a mea, a mamei care pleacă de acolo fără copil.

 

Nu, nu poți să spui ”că uterul meu e de vină”, să mă abuzezi, să nu îmi lași copilul să trăiască și apoi să îmi zici că uterul meu m-a trădat. Câte ore de terapie am dus eu cu greu, numai pentru astea 6 cuvinte aruncate de voi, de voi cei care nu mi-ați lăsat copilul să trăiască, habar nu aveți.

Habar nu aveți câte s-au dărâmat în urma mâinilor voastre murdare …

Cineva trebuie să fie responsabil de tot ce s-a întâmplat acolo și dincolo de acolo. Responsabil pentru moarte ei și traumele noastre și tot greul de a pune la loc ceva ce a fost imposibil să mai fie pus la loc.

 

Nu îmi trebuie răzbunare, n-am ce să fac cu ea și nici nu permit în sufletul meu ură. N-am loc de așa ceva. Cu atât mai mult cu cât știu că n-am ce bine să îmi iau din răul vostru. Nu-i despre răzbunare! Nici iertare nu pot să vă dau. Pentru că mi se pare absolut nefiresc să vă absolv eu de responsabilitatea pe care ați avut-o voi de a-mi ține copilul sănătos cum era. Ce motiv aș avea să vă iert pentru chinul pe care sunt convinsă că l-a simțit Emma când s-a sufocat? Eu vă imploram să mă ajutați, ea murea în mine.

Ce motiv aș avea să vă iert pentru traumele mele? Pentru durerea, neputința, abuzul, traumatizarea și restructurarea care m-a obligat să îmi schimb viața cu totul? Pentru durerea copilului de acasă pe care tot eu a trebuit să o conțin? Ce motiv aș avea să vă iert pentru o crimă? Și pentru toată strădania voastră de a o ascunde? Nu vă urăsc, nu caut să mă răzbun, dar cineva trebuie să fie responsabil pentru moartea ei și durerea noastră! Și aceia sunteți voi!

 

FotoCredit: Foto Experience Ro

 

Sunt licențiată în psihologie și sunt fascinată de creierul uman și capacitatea lui de a supraviețuit și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Ceva furtuni am trăit și eu! Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară. Locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești și râsete de copil. Uneori și lacrimi, pentru că, oricât de „FUN” ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Așa că, pășiți cu grijă când intrați în sufletul meu. Nu e musai să vă placă, dar e musai să îl tratați cu respect. Așa cum vă scriu și eu!
Articole create860

7 comentarii la „Cineva trebuie să fie responsabil pentru ceea ce s-a întâmplat!

  1. Ai toata dreptatea din lume sa simti si sa gandesti asa. Iti doresc din suflet sa ti se faca drreptate si sa gasesti un fel de liniste care sa te ajute sa te bucuri mai departe de viata. Ai toata sdmiratia si sorecierea mea pentru ceea ce esti. Te citesc de ceva vreme…

  2. Eu sufăr din cauza lor ca m-au băgat in cezariana de urgentă ( dar intr un fel ff urat), ca Dr m-a făcut ironic “mama eroina” doar Pt ca mi am dorit sa nasc natural, ca pe masa de operație mi-a zis ca scorul apgar e de 8,5 cu indulgenta Pt ca dacă nășteam la stat mi ar fi dat 6, dar sa fi fost ce ai pățit tu? Nici nu vreau sa mi imaginez..sunt niște nesimțiți și le am făcut reclama negativă pe unde am putut! De ce nu te duci la televiziuni? Adică eu in locul tău as fi încercat și varianta asta și poate la CEDO? Te imbratisez!

  3. Da! Si trebuie sa raspunda pentru incompetenta de care au dat dovada in acel ceas al sosirii tale acolo! Pentru ca nu e despre razbunare, e despre vindecare…despre cicatrizare. Nu au cum sa dea inapoi ce au luat, insa trebuie sa fie trasi la raspundere pentru ce au facut, asa se face dreptatea in lumea asta, nu?
    Mi se pare atat de nedrept tot ce ti s-a intamplat! Si sper sa ai puterea sa mergi pana la capat cu procesul asta, care sa se finalizeze asa cum trebuie, cu oameni trasi la raspundere, nu cu musamalizare.
    Te imbratisez! Curaj!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Introdu termenii de cautare si apasa enter sau escape pentru a iesi din meniu