Mi-a plăcut zilele trecute o poză pe care am văzut-o în online și unde scria că părinții perfecți există doar pe Facebook. Pentru că așa e. Și părinții care nu au țipat niciodată la copiii lor, tot acolo îi găsiți.
Nu zic că e bine și de repetat să țipi, din contră. Vă recomand să găsiți propriile modalități prin care să potoliții uraganul când simțiți că dă să iasă din voi, pe gură. Zic doar că se mai întâmplă și asta nu vă face să fiți părinți răi care au traumatizat pe veci copilul.
Din fericire sunt mulți, din ce în ce mai mulți părinți care lucrează la ei pentru a fi o variantă cât mai bună pentru copiii lor. Să nu îi lovească, să nu țipe, să nu îi jignească. Să nu le reteze aripile, să nu îi facă mai mici decât sunt. Din ce în ce mai mulți părinți care se îngrijesc de partea emoțională a copiilor și a lor. Îi învățăm pe copii ceea ce noi suntem.
Că mai sunt scăpări, mai sunt. Important este să fim conștienți de ele. Să găsim modalități de a evita să deschidem supapa de presiune cu țipete. Copiii pot, și sunt solicitanți, mai ales atunci când rezerva noastră de energie funcționează deja pe roșu. Când gândurile noastre sunt deja un haos cu îndatoriri. Când rănile ne stau la suprafață cu puroi cu tot.
Un pas foarte important în a evita să țipi la copil este să îți dai seama cu un pas înainte când ești pe cale să o faci.
În astfel de situații, când mă simt copleșită (chiar de mine însămi de cele mai multe ori), eu încerc să fac asta:
– Îmi amintesc că este doar un copil. Nu face nimic special cu scopul de a mă enerva, chiar dacă uneori îi iese 🙂 El trăiește așa cum știe el, ca un copil care face prostioare, vorbește non-stop, nu te aude când îl rogi și a treia oară ceva, te contrazice când simte așa etc. Și tot ce mai fac copiii normali.
– Respir adânc. Asta mă ajută. Inspir adânc pe nas și expir pe gură ușor, timp în care ridic umerii și îi las la locul lor.
– Număr. Pe principiul ”David, număr până la 5, și cât eu mă liniștesc, tu te dai jos de pe masă”. Mie îmi dau timp să mă potolesc, lui îi dau timp să proceseze informația. Da, uneori le ia mai mult decât avem noi răbdare.
– Vorbesc cu el despre furie și modul în care reacționăm când o trăim. Și cu ”așa da” și cu ”așa nu”. Vă zic mereu că suntem model pentru ei în fiecare secundă a vieții noastre. Ajută să învățăm noi să ne reglăm, ajută să le povestim despre asta.
Și care e cea mai bună soluție pe care am găsit-o pentru momentele când mă enervez și simt că voi țipa la copil?
Să știți că aici m-a ajutat mult David. Și nu fiindcă trebuie, că sincer nu e treaba lui, dar uite că suntem o echipă și așa lucrăm cel mai bine.
Într-o seară, când n-am putut opri uraganul și am țipat la el, am avut de fapt șansă de a descoperi ceva ce avea să mă ajute să potolesc războiul din mine. Discutam despre el, de ce m-am supărat și mai ales cum îmi pare rău că am țipat, pentru că nu e în regulă să fac asta și nu îmi place să o fac. Atunci m-a lovit ideea. L-am rugat, dacă e în regulă și pentru el, când vede privirea aia pe care el o recunoaște (și o recunoaște de fiecare dată), privire care îi zice, ”fii atent că nu-i de glumă, s-a enervat rău” 🙂 , atunci să mă îmbrățișeze. Pentru că, pe mine, asta mă calmează. Când îl simt lipit de mine, cu mânuțele pe piciorul meu, sau după gâtul meu, când îi simt pielea și mirosul îmi amintesc că este marea mea iubire. Copilul pe care îl ador și pe care vreau să îl cresc cât pot eu mai bine de frumos. Funcționează absolut de fiecare dată.
Căutați soluții potrivite pentru voi și copiii voștri.
Căutați soluțiile cele mai bune pentru voi și dacă vă implicați copiii în treaba asta, cum am făcut eu, vorbiți-le despre cât de important este să ceri sprijin celor în care ai încredere și cât de important este să oferi sprijin celor care îți cer asta.
Multumesc! Articolul a picat la fix dupa ce ma simt cea mai rea mama ca am tipat la copilul meu chiar de ziua lui (3ani). Dupa o saptamana agitata la mare, a doua zi dupa ce am ajuns acasa s-a trezit mofturos si de dimineata pana pe la 16 s-a tinut scai de mine mofturos din orice, nu am mai rezistat si m-am transformat intr-un uragan. A trecut de atunci o saptamana si tot ma simt vinovata. Sper cat de curand sa gasesc solutia la mine sa nu ma mai enervez.
Hey! E în regulă! Te îmbrățișez! Nu vreau să fiu cu spoiler alert, dar te vei mai enerva cu siguranță :)), important este cum vei reacționa 🙂