Și ce fac copiii ceruți să fie perfecți când se fac mari?

Eu făceam parte din categoria mamelor care vor să fie perfecte. Tot anul ăsta a fost o școală bună despre cum este în regulă să nu fiu. Școală bună, grea, dar cu rezultate pozitive și pentru mine și pentru David. Să accepți imperfecțiunea nu înseamnă să uiți de resposabilitatea pe care o ai ca părinte, să satisfaci nevoile esențiale ale copilului tău. Nu este ca și cum îți neglijezi copilul, doar îi dai loc și copilului din tine și înveți să trăiești sănătos în imperfecțiunea ta, în timp ce îți înveți și copilul să o facă.

Și ce fac copiii ceruți să fie perfecți când se fac mari?

Suntem generația copiilor care trebuiau să fie perfecți, la dungă, ascultători, frumoși, cuminți, deștepți și devreme acasă. Dacă eram așa, eram iubiți. Și ce fac copiii ceruți să fie perfecți, când se fac mari? Părinți perfecți până la epuizare, care de altfel îmbrățișează cu mare ușurință imperfecțiunile copiilor lor.

Eu m-am străduit să fiu perfectă vreo 2 ani și 2 zile. Uneori a fost simplu, alteori n-am sacrificat pe mine, oricât de mult nu îmi plăcea când zicea mama mea asta, că se sacrifică, când eu nu îi ceream să o facă. Nu i-am spus lui David sacrificiul, să nu îl fac dator. Am ajuns, la 11 luni ale lui, la 40 de kilograme și diagnosticare cu epuizare fizică. Atât de mult îmi propuneam să fac lucrurile perfect, de parcă un biberon cu lapte praf, o dată pe lună, să dorm și eu 5 ceasuri legate, i-ar fi făcut cine știe ce. Dar, cum? Nu pot eu, mama perfectă, să fac totul perfect !?

M-am învinovățit pentru cezariană, am renunțat la a mânca pentru a fi eu lângă el, am refuzat ieșiri în oraș pentru a nu-l lăsa fără mă-sa și altele. Încă sunt de părere că ei chiar au nevoie de mamele lor să fie acolo lângă ei din prima zi de naștere, pentru a le satisface nevoia de siguranță. Numai că e tare înșelător jocul ăsta în care, renunți la nevoile tale de bază pentru a le satisface pe ale lui.

M-am străduit să fiu mama perfectă până când nu am mai fost.

Pentru că, nu am mai putut, pentru că mă rupea în mii de bucăți plecarea Emmei. Am avut nevoie de o scuză ca să îmi dau voie să fiu imperfectă. Tot la scuze apelam și copil fiind când aveam nevoie să greșesc dar să primesc iubire. Și, în timp ce îmi adunam îngenuncheată bucăți din mine, realizam că mai există o nevoie esențială a copilului pe care încă îl mai am, să fiu eu bine cu mine, să poată continua și el să fie cu el.

Un pas important în a învăța să mă iubesc, fiindcă despre asta este vorba, a fost să accept imperfecțiunea mea. Să mă iert pentru greșeli și să îmi dau timp ca, treptat, să îndrept din ele, pe măsură ce prindeam putere să o fac. Încă lucrez la pasul ăsta, iubirea de sine este mai grea de simțit decât pare, dacă nu ai avut loc să o simți încă din mic.

Greșelile se îndreaptă și imperfecțiunile se acceptă.

Știu care sunt greșelile mele și care sunt imperfecțiunile. Încă sunt imperfectă și imperfectă voi rămâne. Încerc să păstrez ochii larg deschiși, și sufletul, și mintea, să pot vedea real ce are David nevoie, nu ce cred eu că ar avea. Rămân imperfectă fără să mă opresc să caut să satisfac nevoile copilului meu, cât mai bine cu putință. Rămân imperfectă și pe măsură ce tratez din imperfecțiuni, descopăr că mai am altele. Este în regulă, sunt ale mele.

copii-perfecti-si-mame-imperfecte

Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Aboneaza-te la blog”). 

 

Sunt licențiată în psihologie și sunt fascinată de creierul uman și capacitatea lui de a supraviețuit și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Ceva furtuni am trăit și eu! Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară. Locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești și râsete de copil. Uneori și lacrimi, pentru că, oricât de „FUN” ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Așa că, pășiți cu grijă când intrați în sufletul meu. Nu e musai să vă placă, dar e musai să îl tratați cu respect. Așa cum vă scriu și eu!
Articole create881

3 comentarii la „Și ce fac copiii ceruți să fie perfecți când se fac mari?

  1. Articolul acesta este pentru sufletul meu! Si eu incerc sa fiu perfecta, si eu m-am biciuit pt nasterea vaginala dar super medicalizata, pentru ca alaptez doar la un san, pentru ca ca am facut EC doar pana la 8 luni, pentru ca am tipat la ea, pentru ca uneori ma fura gandurile si ea ma striga de multe ori pana o aud, pentru ca uneori cand suntem prea mult timp singure ii pun desene ca sa ii pot aduce mancare sau mai rau, sa pot fuma o tigara. Dar tot de la ea am invatat ca omul are instructiuni de utilizare si ca nu ma pot intelege cu ea daca nu le respect. Acestea sunt nevoiele de baza, pe ale mele inca le ignor de multe ori, dar daca cu ei nu ne putem intelege cand nu le au satisfacute, de ce avem pretentia ca noi sa fim perfecte in orice conditii? Sunt alt om cand sunt mancata si dormita!
    Te imbratisez tare!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Introdu termenii de cautare si apasa enter sau escape pentru a iesi din meniu