Restart

Am trimis băieții la cumpărături, mi-am pus un pahar cu vin, am dat drumul la apă fierbinte și m-am scufundat în cadă, singură cu gândurile mele, zâmbind. Mi-am privit cicatricea. Se strânge. Azi, Emma ar fi împlinit 1 an și 1 lună. Este prima dată când pe 17 ale lunii, nu mă trezesc cu gândul […]

Organizatia E.M.M.A si Emma, fetita mea

Eram în 2012. Ne străduiam să avem un copil, nu reușeam, lucru care mă frustra și mă intrista teribil. La un eveniment unde reprezentam fundația la care lucram și încă lucrez, am stat la aceeași masă cu ELE, mamele de îngeri, cele mai puternice mame pe care le cunosc. Toată seara am vorbit cu Bianca […]

Despre emotii si inteligenta emotionala a copiilor

Copilăria este vârsta marii formări. Este perioada în care fiecare copil își dezvoltă și conturează personalitatea, iar influența educației, fie că e cea preșcolară și școlară, sau cea a părinților este decisivă. Sigur, voi asta știți deja. O parte semnificativă, în perioada preșcolară, o joacă emoțiile, fiindcă acestea îi însoțesc pe copii în absolut toate […]

Introdu termenii de cautare si apasa enter sau escape pentru a iesi din meniu