Cărțile scrise de Ioana Chicet Macoveiciuc – Cărți pentru copii

Cărțile scrise de Ioana Chicet Macoveiciuc

Ioana a scris multe cărți pentru copii și chiar și pentru adulți. Sunt frumoase, clare, directe și blânde. ”Te iubesc orice ai face” și ”Băiețelul cu aripă de fluture” sunt cărți pe care le-am recomandat în ședințele de consilere parentală și cursurile de educație parentală fiind un foarte bun liant pentru părinți și copii. Și îi îndemn să discute cu copiii despre părțile în care se regăsesc și să le întărească cu exemplele proprii. Noi nu avem toate cărțile, dar vă spun sincer că nu am niciun dubiu că sunt toate la fel de frumoase precum sunt cele pe care le-am citit. Cărțile scrise de Ioana Chicet Macoveiciuc le găsiți detaliate pe blogul ei, inclusiv de unde le puteți comanda. 

”Te iubesc orice ai face” – despre iubirea nesfârșită a mamelor și nevoia copiilor de a ști asta.

Dintre toate este preferata noastră. Asta în primul rând pentru că, pe fetița din poveste, o cheamă Ema. Ca pe Emma a noastră. Și a fost publicată în anul în care am pierdut-o, așa că a fost refugiul meu. De multe ori am privit imaginile cu Ema, realizate de Lavinia Trifan, întrebându-mă dacă așa ar fi fost și ea. Multe cărțile o au ca personaj, dar aceasta a fost prima carte cu ea și o știm într-un totul. 

Este o carte despre iubirea nesfârșită a mamelor și nevoia copiilor de a ști asta. Ema face tot felul de experimente la finalul cărora vrea să se asigure că mama o iubește orice ar face. Este scrisă într-un mod blând, specific Ioanei și pe alocuri amuzant. Poate fi de mare folos atunci când vrei să te conectezi cu copilul. 

”Băiețelul cu aripă de fluture” – despre nevoia noastră de acceptare, iubire și compasiune.

Este o carte cu un băiețel pe nume David. Da, da, știu, o carte cu Ema, avem și una cu David 🙂 . Ioana a scris o poveste incredibilă despre puterea de a accepta faptul că suntem diferiți. David s-a născut diferit, cu o aripă de fluture în loc de mână și se simte fericit exact așa special cum este.

Până la urmă fiecare dintre noi este diferit și are ceva special, chiar dacă nu are o aripă în loc de mână. Unii suntem timizi, alții tăcuți, alții vorbim mult, unii sunt înalți și alții scunzi, unii prea slabi și alții mai grăsuți. Dar indiferent cum arătăm la exterior important este de fapt câtă iubire avem în interior pentru noi înșine. Este o carte despre nevoia noastră de acceptare, iubire și compasiune.

”Împreună, soluții de joacă și iubire la probleme mari și mici” – soluții jucăușe pentru situații dificile.

Renunțarea la suzetă, începerea grădiniței, renunțarea la scutec, apariția unui frate, crizele de furie, spălatul pe dinți, refuzul de a sta în scaunul auto, conflictele cu alți copii, mersul la culcare și spusul de minciuni. 

Poveștile sunt amuzante, David se distrează mereu pe seama lor și eu cu el. Iar soluțiile sunt blânde și jucăușe. Exact pe sufletul meu. 

 

Vă recomand cu încredere cărțile scrise de Ioana Chicet Macoveiciuc. Eu am mai urcat câteva în wish list și sunt convinsă că le vom îndrăgi la fel de mult. Ioana scrie cu suflet, cu blândețe și cu foarte mult talent … probabil știți asta deja 🙂 .

 

Recomandări de cărți și materiale pentru copii găsiți în categoria numită fix așa ”Cărți și materiale pentru copii” 🙂 .

 

 

Sunt licențiată în Psihologie și în Asistență Socială și sunt fascinată de psihicului uman și capacitatea lui de a supraviețuit și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Am finalizat masterul „Evaluarea, consilierea și psihoterapia copilului, cuplului și familiei” și un program de formare în specializarea ”Psihoterapia integrativă a traumei”. Cred cu tărie că oamenii sunt făcuți să fie buni și să iubească. Unii nu își dau voie. În ei stau bine de pază durerile, fricile, mecanismele de apărare, furia. Toate zidurile pe care și le-au ridicat singuri, pentru că altă dată au trebui să se apere. Altfel nu ar fi putut trăi. Altfel nu știu să trăiască. Dar altfel se poate!
Articole create 532

Un comentariu la „Cărțile scrise de Ioana Chicet Macoveiciuc – Cărți pentru copii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.