Cand viata iti aseaza persoanele iubite in colturile lumii (P)

În urmă cu 7 ani sora mea a plecat din țară. Abia terminase 6 ani de studiat medicina și îi băteau în geam alți 4 ani de rezidențiat. Era aproape gata de visul ei în halat alb.

Simona este pentru mine cel mai curajos om pe care l-am cunoscut până acum. Ea nu se vede așa, zice că tremurau toate pe trupul ei la gândul plecării de una singură, dar eu tocmai de asta o admir, că a plecat tremurând, dar a plecat. A avut o înțelegere cu ea însăși, dacă nu ia unul dintre cele 7 locuri puse la dispozitie la secția de gastroenterologie din București, va încerca în altă țară. Era clasată printre primii 800 din aproape 4000 de pretendenți ai halatelor albe. Ne doream să fim cât mai aproape una de alta, după ce 5 ani trăisem în colțuri de țară … și am ajuns în colțuri de lume.

Stătea într-o sală uriașă și asculta să vadă care îi este repartiția, când s-a dat ultimul loc la gastroenterologie, a știut ce va face. A venit în București la un interviu pentru o firmă care intermediază astfel de plecări. Eu am dus-o la hotel și am așteptat-o afară rugându-mă să îi fie bine, departe dacă e cazul, dar bine. După încă 2-3 luni de studiat cât de cât limba germană, a plecat cu bani împrumutați de pe la rude, un bagaj de cală și unul de mână, singurele haine și lucruri cu care urma să își facă o nouă viață.

 

Acolo, după alt curs de o lună unde tot ce a făcut a fost să învețe germană medicală și altă lună de ia postul, nu e postul, a semnat un contract ca medic resident. În timpul ăsta eu mă perpeleam prin București organizând nunta la care nu știam sigur dacă sora mea va avea bani să vină. Ce credeți că a făcut cu primul salariu? Da, a venit la nuntă, chiar fără să mă anunțe, a complotat cu cel care urma să îmi fie soț și eu am crezut că voi răguși de la atâta țipat de bucurie când am văzut-o pe stradă.

De atunci noi plimbăm periodic bani de la unii la alții. Zile de nașteri, sărbători, chetă pentru vacanțele fraților, ne plătim una alteia diverse și apoi ne restituim datoriile, fără dobândă 😊 . Uneori am folosit sisteme de plată online, alteori transfer bancar, de cele mai multe ori am preferat să ne revedem și să ne reglăm datoriile personal.

(P) De curând am aflat de TransferGo, un serviciu de transfer internațional de bani online, care funcționează în România de mai bine de 2 ani. Compania oferă servicii de transfer rapid de bani online la costuri mai mici decât băncile si sumă garantată la destinație, fără vreun cost ascuns.

TransferGo are o taxă fixă de transfer de de 0,99 ₤ pentru bani livrați în următoarea zi lucrătoare, 1,99 ₤ pentru bani livrați în aceeași zi sau 2,99 £ pentru bani livrați în doar 30 de minute. Indiferent de timpul de tranzacție ales, destinatarul primește suma care a fost rezervată de către expeditor, indiferent de fluctuațiile valutare.

Cu TransferGo poți transfera bani la nivel internațional, folosind un model digital din cont în cont, care înseamnă că banii nu trebuie să părăsească țara: banii sunt transferați local-in, local-out. Pe scurt, expeditorul face o tranzacție locală în contul bancar TransferGo din aceeași țară, iar compania plătește local în contul bancar al țării de destinație. Asta îmi sună mie a serviciu sigur și ușor de folosit, unde îți trebuie doar un card (sau internet banking) și internet și în maxim 30 de minute banii sunt trimiși, plătind cu până la 90% mai puține comisioane.

Mai mult, oricine poate câștiga bani dacă recomandă TransferGo. Aici ai toate detaliile.

 

Sunt licențiată în psihologie și sunt fascinată de creierul uman și capacitatea lui de a supraviețuit și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Ceva furtuni am trăit și eu! Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară. Locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești și râsete de copil. Uneori și lacrimi, pentru că, oricât de „FUN” ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Așa că, pășiți cu grijă când intrați în sufletul meu. Nu e musai să vă placă, dar e musai să îl tratați cu respect. Așa cum vă scriu și eu!
Articole create881

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Introdu termenii de cautare si apasa enter sau escape pentru a iesi din meniu