Body-uri pentru bebelusi moderni chiar si cu balute (concurs)

Mi-am dat seama zilele trecute că eu nu am vorbit pe aici deloc despe moda la bebeluși, sau mă rog, la noi acasă. Nu sunt anti-fashion, nici prea fashion. Dar uneori dacă ne întâlnești împreună dăm pe spate toate tantile de la asortatul nostru. Alteori ai impresia că am fost culeși de pe baltă, unde David a dat la pește cu pireu de legume și mămăligă. La nivel teoretic aș dichisi copilul de trei ori pe zi, minim. Ador îmbrăcatul și asortatul, e clar că nu am avut prea multe păpuși când eram mică, dar mândrul meu nu-mi împărtășește pasiunile.

 

În primele luni de viața era jucăria mea devotată, nu știa să protesteze prea mult. Îl tot îmbrăcam, pozam, dezbrăcam, pozam și tot așa. Apoi după diversificare și băluțe lucrurile s-au schimbat dramatic pentru mine. Degeaba îi puneam tot felul de body-uri caraghioase fiindcă ajungeau fie remodelate de la mâncare, fie repede scoase de la salivatul excesiv, fie acoperite cu bavete în speranța de a salva ceva, fie toate și nimic pe placul meu.

 

Apoi oricum îl schimbam tot timpul fiindcă era deranjat de umezeală și mie îmi era teamă să nu se irite. Bavetele le-a acceptat într-o primă fază, până a descoperit cum să tragă de ele. Am renunțat după ce și-a făcut nervos două dungi la gât, de ziceai că-i tatuat. Și mă simt chiar norocoasă numai cu atât. Nici nu vreau să îmi închipui cum zăceau nervii mei întinși precum coardele de la chitară dacă David era genul de bebe să băloșească noaptea să trebuiască schimbat.

O rezolvare există pentrut toate – două mămici din UK când au inventat body-urile Dribble Stop.

Care e minunea la ele? Sunt 100% bumbac. Au la nivelul pieptului un strat ascuns, impermeabil, căptușit și el cu bumbac pentru a fi confortabil. Uite o soluție pentru a nu ajunge umezeala pe pielea sensibilă a bebelușilor, pentru a nu mai atârna alte cârpe la gâtul lor și pentru a mai opri mașina de spălat de la atâta folosință. Plus că pe timp de vară, când stai mult cu copilul în parc, poți evita să tot cari bluzițe după tine să îl schimbi. Body-urile impermeabile Dribble Stop pot fi cumpărate de la Marigold Apothecary (strada Axinte Uricariul 18, București) sau online pe www.marigold.ro. Și le poți câștiga săptămâna aceasta, doar din trei mișcări, dacă participi la concurs, aici pe blog, câteva rânduri mai jos.

Dribble Stop body

Eu n-am știut de minunile astea la timpul potrivit, dar următorul bebe sigur le primește cadou, de la mama, soacra, domnul, s-o găsi careva darnic, dacă nu le cumpăr chiar eu că-s tare bune la casa părintelui. Acum la David, după un an, nu mai există problema băluțelor, cea a mâncării pe haine e parțial rezolvată, în schimb praful e noul strat de culoare. Când, când voi putea fi și eu fancy ca mămicile cu picii din reclame? Cândva prea târziu să mai decid eu ce să poarte David, nu?

Cum poți participa la concurs?
  1. Scrie într-un comentariu despre cum îți adormi bebelușul seară de seară.
  2. Înscrie-te la newsletterul Marigold Apothecary aici: http://www.marigold.ro/content/20-abonare-newsletter
  3. Dă like la pagina de facebook https://www.facebook.com/marigoldapothecary?ref=bookmarks

Concursul se incheie sâmbătă 9 mai, ora 23:00, iar cei 3 câștigători vor fi aleși cu www.random.org

* Câștigătorii sunt Alina Nanu, Oana și Mihaela. Pentru a primi premiile, veți fi contactate în privat de către reprezentanții Marigold Apothecary.

 

Sunt licențiată în psihologie și sunt fascinată de creierul uman și capacitatea lui de a supraviețui și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Ceva furtuni am trăit și eu! Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară. Locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești și râsete de copil. Uneori și lacrimi, pentru că, oricât de „FUN” ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Așa că, pășiți cu grijă când intrați în sufletul meu. Nu e musai să vă placă, dar e musai să îl tratați cu respect. Așa cum vă scriu și eu!
Articole create518

36 de comentarii la „Body-uri pentru bebelusi moderni chiar si cu balute (concurs)

  1. Întâi facem băița de seară, apoi ne cremeuim, ne luăm pijamăluța, citim o poveste (nu în fiecare seară), țiți și apoi nani.

  2. De vreo 3sapt incoace bebelusa mea nu adoarme decat leganata pe o minge de gimnastica (pe care imi fac eu exercitiile cand am timp). Suntem la etapa eruptii dentare si gasim solutii la reprizele de plans. Intai papa de la mami apoi ne leganam pe minge cateva minute bune:), mami o aseaza in patut, pupici de noapte buna si gata;).

  3. Tati le face baita de seara si le citeste o poveste (aproape in fiecare seara.
    Mami ofera țiți și apoi nani.
    Eu cred ca fac treaba cea mai dificila, tati considera ca el este cel care face treaba cea mai complicata. 🙂

  4. Mai intai facem baita, pe care o cerem ffff galagios de pe la ora 8,30.Apoi ne schimbam ca baietii mari, ne asaezam { neaparat} in sacul de dormit si servim masa de seara – lapticul.Apoi . usor, Mos Ene ne coboara frumoasele gene si adormim odata cu golirea sticlei de lapte. Noapte buna tuturor si sigur ne vom trezi undeva spre dimineata !

  5. Bebelina mea are aproape 8 lunite. Doarme doar cu mine, leganata sau daca ii tin mana pe piept. II mai place sa o mangai pe cap cand adoarme sau sa o tin de manunta. Si neaparat sa ii cant! 🙂

  6. Mimoza mea de 10 luni, adica fix de cand s-a nascut, doarme cu mami si tati in camera. De cateva luni ne-am unit visele intr-un pat prelungit cu un patut si acum visam impreuna la fericire.
    Dupa ce ii facem baita, se alinta cu tati si apoi isi primeste desertul (lapticul direct de la sursa). In fiecare seara ne incercam norocul si speram sa adoarma savurandu-l. In cazul in care nu ne-a suras norocul, ori eu ori tati o plimbam/leganam in brate pana cedeaza 🙂

  7. Ii dau sa manance cina, o satur bine 😀 apoi o las cateva minute sa se linisteasca mancarica in burtica 😀 dupa care mami intre timp pregateste cadita cu apa + ratele, prosop + pijamalele, pampers tot ce trebuie, ii fac baita, un masaj generos si pregatesc lapticul cald (suplimentul) 😀 Adoarme la san cu picioare pe mine si cu mana pe tzitzi 😀

  8. dupa baita bem lapticul, o inchin si adoarme la mine in brate cu o manuta pe burta mea si o mangai pe cap sau pe spate

  9. Baita, masaj, laptic de la titi ca tare mai e bun…si gata somnic ca tare obosita mai sunt dupa atata zbenguiala. Adorm la sanul lui mami unde e tare bine. Apoi somnic de voie in patutul meu.

  10. Noi pe la ora 20 , după baie, ne cerem la somnic. E simplu…o mamica, un bebe somnoros, o tzitzi, cealaltă tzitzi. ..și somn:-)

  11. fb-monikaerzsebet
    monikaerzsebet@yahoo.com
    Atat de frumoase sunt body-urile acestea ca m-am indragostit de ele 🙂
    Ritual nostru e simplu: facem baiba, dupa baita vine papa (lapticul bun de la sanul mamei) si dupa aceea ne punem in patut, mai cantam un cantecel, mai leganam putin bebelusul, si gata a si venit somnicul.

  12. Incepem cu baita (si ne cam lungim de fiecare data pentru ca ne place la nebunie!). Facem un masaj scurt si ne dam cu ulei (nu ne lungim prea mult pentru ca deja ne este foarte foame 😉 ). Ne punem pijamalutele, papam cu pofta si adormim in timp ce mami ne canta un cantecel sau ne citeste o povestioara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Introdu termenii de cautare si apasa enter sau escape pentru a iesi din meniu