Ascunsi, in tacere si conectati

Avem de ceva timp acest joc al nostru. Când unul e la baie, sau în bucătărie, ceilalți doi se ascund. Firește, din echipa de doi întotdeauna face parte și David.

Uneori ne ascundem sub cearceaf și cel pe care ar trebui să îl speriem râde cu tremurat, și lacrimi în barbă dacă sunt eu. Alteori chiar nu te aștepți ca după ușă să încapă 13 kg plus aproape 70 kg și două burți.

Aseară, David a vrut iar să ne ascundem, ta-su era în duș. Ne-am băgat în dressing și am închis ușa pe trei sferturi. Am stat așa, ascultând apa din baie. S-a încolăcit în brațele mele și și-a sprijinit obrazul cald pe sânul meu. I-am adulmecat mirosul de praf din păr. Din când în când rânjea emoționat și îmi făcea semne cu degetul să nu vorbesc. Nici nu aveam de gând! Mi-am lipit buzele de tâmplă lui care pâlpâia a viață. Am stat așa un infinit. Nu ne mișcam, nu ne vorbeam. Abia când a auzit apa că s-a oprit, s-a ridicat rânjind, s-a uitat rapid pe deschizătura ușii și s-a poziționat ca motanul la pândă, așteptând infractorul curat să îi strige “ahaaaa, te-am speriat “.

Eu am rămas așa, mută, să mai păstez puțin din îmbrățișarea lui care îmi dă viață!

 

Sunt licențiată în psihologie și sunt fascinată de creierul uman și capacitatea lui de a supraviețui și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Ceva furtuni am trăit și eu! Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară. Locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești și râsete de copil. Uneori și lacrimi, pentru că, oricât de „FUN” ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Așa că, pășiți cu grijă când intrați în sufletul meu. Nu e musai să vă placă, dar e musai să îl tratați cu respect. Așa cum vă scriu și eu!
Articole create895

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Introdu termenii de cautare si apasa enter sau escape pentru a iesi din meniu