Am facut copii sa ne aduca si noua o cana de apa la batranete …

Am fost în vizită la o familie. Au 10 copii mari, unii chiar cu copii la rândul lor. Locuiesc într-o casă cu 6 camere pe care s-au chinuit să o ridice în 15 ani, cu credite și muncă fizică, să aibe loc pentru copii. Toți cei 10 copii sunt împărțiți prin toată țara. Niciunul nu stă în casă cu ei.

El e bătrân și calm și îmi povestește despre familia lor perfectă. Cât i-au îndrumat de la spate să facă ce fac, aproape impus, că nu știau ei copiii ce e bine pentru ei. Din 10, 6 au studiat ceea ce ei, părinții, nu au fost lăsați să studieze. Sunt foarte mândri că s-au sacrificat să îi ajute să facă asta, pe ei copii fiind nu i-a ascultat nimeni. Mă întreb pe copiii lor cât i-au ascultat de fapt. Din 6 unul singur profesează în ceea ce a învățat și încă unul e încă la studii, vor vedea. Și povestește cu durere despre vecina care a făcut un singur copil pe principiul să îi ofere financiar mai mult și ”uite, acum a plecat în altă țară, sunt singuri la bătrânețe, cine le aduce și lor o cană cu apă !?”.

– Când vă vizitează copiii?
– Aaa, așa, de Paște și de Crăciun. Sunt departe. Sunt ocupați.

Sunt singuri. Au 10 copii.

Sunt licențiată în psihologie și sunt fascinată de creierul uman și capacitatea lui de a supraviețuit și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Ceva furtuni am trăit și eu! Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară. Locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești și râsete de copil. Uneori și lacrimi, pentru că, oricât de „FUN” ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Așa că, pășiți cu grijă când intrați în sufletul meu. Nu e musai să vă placă, dar e musai să îl tratați cu respect. Așa cum vă scriu și eu!
Articole create888

4 comentarii la „Am facut copii sa ne aduca si noua o cana de apa la batranete …

  1. Copiii pleaca, au drumul lor, vor fi mai aproape sau mai departe. Asa e viata, nu avem ce face. Indiferent ca ai unul sau zece, nu cred ca este vreo diferenta. Bine ar fi sa ii lasam sa isi aleaga singuri ce vor sa faca, sa ii urmarim cat inca sunt mici si sa ii ghidam usor spre ceea ce ii pasioneaza.

  2. Asa este, la un moment dat puiii zboară din cuib, oricât de mult ne-am strădui ca situatia sa fie altfel. Pe mine, oricât m-ar durea plecarea copilului, m-as mulțumi sa stiu ca este bine, ca a răzbit în viața, ca a reusit în ceea ce si-a propus , decât să în vad cu aripile frante langa mine în bătătură…Cunosc cazuri în care copiii, poate nu voit au ales să trăiască pe langa părinți și nu a fost prea bine, nici ptr.unii nici ptr.altii.Trist, dar adevarat.

  3. Am 3 copii si parinti si socrii in varsta si relativ bolnavi. Daca as avea oportunitatea, as pleca maine din tara pentru copii, nu neaparat in Europa. Da, imi iubesc parintii si tin si la socrii care sunt niste oameni minunati. Ambele perechi de bunici sunt apropiate de nepoti, ne-au ajutat cand erau bebelusi si ne ajuta in continuare petrecandu-si din cand in cand timpul cu nepotii pentru a ne acorda si noua momente de respiro dar si pentru a avea o familie extinsa. Copiii sunt atasati de bunici.
    Si totusi imi iubesc copiii mai mult decat parintii, adica daca as avea o oportunitate reala profesionala care sa ma ajute sa ne mutam sa avem o viata decenta intr-o alta tara in care copiii sa aiba un viitor real pe masura potentialului lor, as face-o fara sa clipesc.
    Eu, ca parinte, sunt responsabila pentru viitorul copiilor mei – pana la un punct evident, la fel cum si parintii mei au fost responsabili pentru mine si fratii mei.
    Prin urmare da, de peste mari si tari ne-am vedea probabil o data la cativa ani. Dar exista Skype si multe alte metode de ne vedea si comunica frecvent astfel incat sa nu ne pierdem radacinile iar copiii sa nu piarda accesul la familia extinsa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Introdu termenii de cautare si apasa enter sau escape pentru a iesi din meniu