Am dus împreună cele mai frumoase părți ale vieților noastre și cele mai grele dureri

Am casa plină și sufletul la fel, zilele astea!

Zarvă multă, râsele, plâns, negocieri. Gătit în oalele alea mari. Pus mașina la spălat în fiecare zi. Îmbrățișări și mulți pupici. Abia apuc să schimb două propoziții consecutive cu sora mea, dar nici nu am nevoie de mai mult, când îi am atât de aproape pe amândoi.

 

Mă trezesc în fiecare dimineață cu David pe mine și în timp ce îi miros părul, vizualizez cum dincolo, sora mea face același lucrul cu băiatul ei. Suntem doar noi 4 și râdem ca două zuze pentru că niciodată nu ne-am imaginat așa. Sigur, ea divorțată nu e, ca să eliminăm acest aspect. Doar a venit fără soț și mândru tată de nemțălău mic. Și stăm așa, două mame, cu băieții lor iezi pe adrenalină și ne minunăm de cât de mari am crescut noi două de avem copii.

 

Pentru că, într-un fel, avem impresia că alaltăieri eram mici. Ne certam, ne alergam prin casă și eu mă trânteam în pat, pe spate, ca să o dobor cu picioarele, fiindcă altfel nu puteam. Sau ne făceam haine pentru păpuși. Vorbeam despre iubiții noștri și uimirea primului sărut. Împărțeam trusa de machiaj. Leșinam de emoțiile examenelor la facultate și plângeam la nunțile noastre. Ieri visam să avem copii și azi ne bucurăm de ai noștri. 

Am dus împreună cele mai frumoase părți ale vieților noastre.

Am absolvit facultăți și ne-am găsit locul în lumea asta a profesiilor pe care le faci fiindcă îți plac. Am iubit de câteva ori. Am dansat una la nunta celeilalte și am plâns de emoție când ne-am văzut îmbrăcate în alb. Am purtat copii în pântece, i-am născut și ne-am emoționat la fiecare pârț pe care l-au tras. 

Am dus împreună și cele mai grele dureri.

Am plâns una după alta în zeci, și poate sute de zile, când distanța asta dintre 2 țări nu ne permitea să ne îmbrățișăm când ne crăpa sufletul în noi. Am pierdut copiii crescuți în noi. Am divorțat, repet, doar eu. Ne-am tăvălit toate oasele prin terapie și încă nu ni le-am pus cu totul la loc.

 

Și oricum ar fi fost, cu câte râsete și lacrimi ne-ar fi invadat viața, noi am rămas acolo … ”sor-mea” cea pe care nimeni nu o poate egala cu nimic. Și nepotelul meu nemțălău  pe care nici ea nu îl mai poate egala 🙂 

 

Asta înseamnă să ai frați și surori și din fericire eu sunt un om extrem de bogat 🙂 ! 

 

 

Sunt licențiată în psihologie și sunt fascinată de creierul uman și capacitatea lui de a supraviețuit și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Ceva furtuni am trăit și eu! Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară. Locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești și râsete de copil. Uneori și lacrimi, pentru că, oricât de „FUN” ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Așa că, pășiți cu grijă când intrați în sufletul meu. Nu e musai să vă placă, dar e musai să îl tratați cu respect. Așa cum vă scriu și eu!
Articole create887

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Introdu termenii de cautare si apasa enter sau escape pentru a iesi din meniu