Alfie Kohn sustine din nou o conferinta in Romania

Alfie Kohn este primul specialist în ale parentingului pe care l-am citit, cel de la care s-a produs pentru mine acel click când am realizat că instinctele noatre ca părinți sunt uimitoare, problema este că societatea le cam încurcă. Iubirea necondiționată de care vorbește Alfie Kohn face parte din noi, dar societatea o îngrămădește într-un colț atunci când propagă metode de educație în urma cărora rezultă viitori adulți fără prea multă putere de decizie, temători, dependenți emoțional.

Pentru mine cărțile scrise de Alfie Kohn și conferințele organizate în România anul trecut, au fost primul pas spre formare ca părinte conștient cu adevărat, de rolul major pe care îl am în ceea ce va deveni copilul meu și modul în care el va ști să se raporteze la viață. Alfie Kohn se reîntoarce în România și asta nu poate decât să mă bucure. Întotdeauna există loc pentru învățăturile lui.

Dacă vrei să afli cum să crești un copil, viitor adult cu încredere în forțele proprii, sigur pe el și mai ales independent emoţional, vino la conferința organizată de Totul despre Mame, pe 21 mai, în Bucureşti, la Muzeul Național de Artă al României, sala AUDITORIUM. Conferința va fi structurată pe două module:
– Între orele 10:00-13:00  se va dezbate tema parentingului necondiționat.
– Între orele 14:30-17:30 se vor discuta argumente împotriva competitivității.

Mai multe detalii despre conferință găsești aici.

Pentru cei care nu știu încă, Alfie Kohn este autorul a 14 cărţi despre educaţie, parenting şi comportament uman, cărţi care au fost traduse în 20 de limbi şi vândute în peste 500.000 de exemplare la nivel mondial.

Vă las link către articolele scrise de mine după participarea la conferința organizată anul trecut:

Parenting necondiționat – Alfie Kohn

Pedepsiți prin recompense – Alfie Kohn

Un fel de ghid by Alfie Kohn

Alfie Kohn sustine din nou o conferinta in Romania

 

Sunt licențiată în psihologie și sunt fascinată de creierul uman și capacitatea lui de a supraviețuit și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Ceva furtuni am trăit și eu! Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară. Locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești și râsete de copil. Uneori și lacrimi, pentru că, oricât de „FUN” ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Așa că, pășiți cu grijă când intrați în sufletul meu. Nu e musai să vă placă, dar e musai să îl tratați cu respect. Așa cum vă scriu și eu!
Articole create856

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Introdu termenii de cautare si apasa enter sau escape pentru a iesi din meniu