Voi, cei care mi-ati ucis copilul …   

Au trecut 3 luni, fix 3, la ora asta târzie, 00:10, când am primit telefonul acela cu teama căruia trăiam de 3 săptămâni. “Îmi pare rău doamna Buja, Emma nu mai rezistă”. M-am întins pe covorul din sufragerie unde eram, printre jucăriile lui David, nestrânse. Cui îi mai păsa de ordine când în viața noastră se instalase haosul !? Priveam aruncat pe jos bebelușul pe care îl cumpărasem să îl învăț pe David cu ideea că va avea o surioară. L-am mângâiat. “Am pierdut-o Marius, am pierdut-o”. Și am plâns amândoi, eu înghesuită în brațele lui, acolo pe covor, o oră, în tăcere, până când telefonul a sunat iar. Am pierdut-o. Mi-am pierdut fetița, cea care, parcă ieri, dansa în burtica mea, nerăbdătoare să ne cunoaștem. Și m-am pierdut pe mine în lumea asta atât de ciudată și crudă, unde medicii ar trebui să făcă orice să îți salveze copilul sănătos din tine.

M-am trezit, după naștere, în maternitate, la terapie intensivă sau post operator, nici nu știu unde eram, cu medicul curant la picioare și soțul lângă mine plângând. Ascultam încremenită, cum îmi povestea că Emma a răspuns cu greu manevrelor de resuscitare, că este în stare gravă, cu șanse foarte mici de supraviețuire, fiind ținută în viață doar de aparate fiindcă uterul meu s-a rupt pe vechea cicatrice de la prima cezariană și ea s-a asfixiat. Atunci, fix atunci, o mare parte din mine a murit, definitiv. După 3 nopți petrecute în maternitate, singură, într-un salon prea alb și tăcut pentru negrul din sufletul meu, unde dormeam 3-4 ore trezindu-mă din jumătate în jumătate de oră din cauza coșmarurilor, care oricum dureau mai puțin decât ce trăiam când deschideam ochii, l-am chemat insistent pe medicul care mă preluase de la camera de gardă, la maternitatea privată care îmi promisese, printr-un contract, că vom fi în siguranță, medic despre care abia aflasem că era rezident în anul 5.

S-a așezat picior peste picior, pe scaunul din colțul camerei. În sinea mea, cu ultima fărâmă de încredere în omenire, îmi doream să își ceară iertare, să știu că îi pare rău că nu mi-a salvat copilul, că nu m-a ascultat când imploram, să îmi explice de ce nu m-a operat mai repede când îl rugam asta, de ce a așteptat o oră, de ce un rezident este lăsat să se ocupe singur de o pacientă venită în urgență, cu uter cicatrizant, cu apa ruptă. Știti ce mi-a spus? Că el a făcut tot ce se putea și nu are nici o vină. Serios? Băi … tu vorbești serios? TU ai venit după ce asistenta te-a sunat să cobori la camera de gardă, pe tine te-am implorat … Înțelegeți? … IM-PLO-RAT, să mă operezi, tu ești cel care nu a văzut suferința fetală arătată de cardiotocogramă, tu nu ai făcut o monitorizare fetală continuă și nici măcar o ecografie, tu ai decis să aștepti medicul meu care era pe drum și care habar nu avea de starea mea … mă rog, așa susține … tu m-ai privit ca un Dumnezeu când ți-am zis că nu vreau să mai așteptăm, că nu mai rezist. Cum, cum să mă lași singură pe pat, în preoperator, când eu imploram să mă ajuți? Când nu puteam să stau în picioare, să mă dezbrac și să mă îmbrac singură, când abia mai aveam puterea să îți vorbesc? Tu, medic rezident de altfel, de ce nu ai chemat specialistul? Sau l-ai chemat și nu a vrut să vină? El trăiește fără vină? Un uter se rupea în mine, ai idee cât doare? Groaznic, dar nu la fel de mult pe cât a durut când mi-am văzut fetița într-un sicriu, mic, alb.

Un carusel de durere, haos, nebunie, asta a devenit viața mea acum. S-a tras linie. Ultima amintire dintr-o viață perfectă pentru mine, o am pe masa de operație, privind luminile, ascultând medicii vorbind, veseli, gândindu-mă că e bine să nu mai doară, așteptând să o aud pe Emma plângând. Nu am auzit-o niciodată.

Nu există zi în care să pot să uit cum imploram medicul să mă opereze, cum a intrat plin de el să îmi răspundă că doarme liniștit noaptea, nu poartă nicio vină, cum am simțit moartea din trupul Emmei când am ținut-o pentru prima oară în brațe, cum i-a căzut brațul inert pe lângă trup, cum plângea Marius spunându-i “pisoiul lui tata”, cum 20 de zile am ascultat că o voi pierde, cum mi-am luat rămas bun de zeci de ori de la ea, sfâșiată că plec din maternitate fără copilul meu, cum am privit coșciugul ăla alb, cu capacul pus, de frică să nu o văd altfel decât o știam.

Și mă întreb cei care conduc maternitatea privată în care am născut, dorm liniștiți noaptea când țin pe linia de gardă doar un specialist și un medic rezident? Da, eu cred că da, pentru că, pentru ei toți, copilul meu a fost doar un număr într-o statistică, statistica celor care nu mai sunt. Dar pentru mine ea înseamnă o mare parte din Totul meu. Eu ce să fac acum? Cum să trăiesc? Cum să rezist fără fetița mea? Cum să vă las pe voi nepedepsiți? Cum să las alte mame să ajungă pe mâna voastră?

Și mă întreb iar și iar daca simțiți măcar un gram de vină care să vă macine. Cum trăiți zi de zi, sunteți fericiți, vă strângeți oamenii dragi la piept? Știți măcar cum o cheamă pe fetița pe care nu ați salvat-o? Eu trăiesc repetând mintal, zilnic, aceeași noapte în care am plecat rapid de acasă, să nasc, să îmi cunosc fetița, speriată, nerăbdătoare, plină de emoții că o voi ține în brațe pentru totdeauna, suportând dureri care deveneau insuportabile, pașind în maternitate cu încredere că, gata, aici sunt specialiști și oameni care să se ocupe de mine. Și simt cum îmi plesnesc venele și inima și mintea amintindu-mi de voi, de cum imploram, de cum nu ați făcut nimic, de cum ați așteptat prea mult, de cum lumea mea s-a sfârșit în câteva minute, de cum voi mi-ați sfârșit lumea.

Știți cum e să te întrebe un copil de 2 ani, unde e bebe Emma, după ce ridică bluza și te pupă pe burtică? Cât de dureros este să îi spui, la numai 2 ani, că sora lui a murit? Știți cum e să ajungi în parc și să îți simți inima sugrumată fiindcă nu poți să fii ca mama din fața ta, care își ține fetița în brațe? Cum e, ca din copilul tau, să rămână doar o pereche de cercei pe care să îi porți la gât din disperarea de a simți ceva din ea lângă tine? Știți cum e să simți că mori dar să nu poți să mori fiindcă alt copil al tău încă are nevoie de tine? Dar să trăiești într-o continuă durere? Știți cum e să te duci la terapie ca să înveți să continui să respiri, ca și cum ai vrea să mergi fără picioare? Să nu mai știi ce să faci să nu mai doară, să vrei să fugi de durere dar ea să vină întotdeauna după tine? Nu știți, de unde să știți voi !?

Da, eu știu, nu vă sperie un proces, exact așa cum mi-a spus directorul medical al maternității, privindu-mă fix în ochi, în ziua în care mie îmi murise copilul. Nici pe mine! Voi deja mi-ați luat tot ce îmi puteați lua.

Voi, cei care mi-ati ucis copilul

P.S: Probabil vreți să știți numele maternității private în care am născut și numele medicilor implicați, dar vă rog să înțelegeți că, până când demersurile legale nu se finalizează, nu pot spune PUBLIC aceste date.

 

92 Comments

  1. Raluca

    …tot scriu si sterg… nu am cuvinte… mi s-a zbarlit pielea pe mine…
    Te imbratisez strans… si sper sa gasesti cumva alinare… si sper ca demersurile pe care le faci sa previna tragedii… imi pare nespus de rau ca treci prin asta

    Reply
  2. Claudia

    la fel am patit si eu…am platit 7000 lei la SANADOR ca sa…ajung sa ma salveze doar pe mine la Sp Cantacuzino….
    Au trecut aproape doi ani si doare la fel de tare…gandul meu este in tot ceea ce fac la Rares-Daniel…

    Reply
    1. Cristina Buja (Post author)

      Imi pare rau! Imi pare foarte rau! Eu nu am nascut la Sanador, dar la alta maternitate privata :( Imi pare rau! Te imbratisez!

      Reply
      1. Alina

        Bună seara, îmi pare rău prin ce ai trecut, am un copil de 2 ani….am avut complicații la naștere, operația a durat 3 ore, am pierdut 2 litri de sânge și când a scos doctorul placenta din păcate sa rupt și un pic din uter, eu am născut la spital de stat, cel de lângă mănăstirea casin, știu ca tu ai născut la Regina Maria, un spital scump cu aceeași doctori de la spitalele de stat, cel puțin al meu lucrează și la Regina Maria.directorul de la banca de celule stema, era prieten de familie pana când an născut….după nici nu a mai răspuns la telefon, pt ca eu am zis ca doctorul a fost de vina la ce am pățit eu….directorul se numește Adrian panzaru, care si a angajat familia…si castiga destul de pe urma noastră….dar ma nu toți îți sunt prieteni adevărați…și nu am mai făcut nimic cu doctorul.iti doresc multa putere și ai grija de David.seara bună

        Reply
    2. Eva

      Asta am patit si eu anul acesta pe 8 Martie… tot la Sanador! Pe 7 martie seara m-am prezentat la camera de garda la Sanador, acuzand dureri( nu mari), insarcinata in 30s2z. Mi s-a facut monitorizare, totul ok, insa burta mea era prea voluminoasa…am asteptat inca o ora si jumatate sa ma vada cineva ecografic, insa mi se tot spunea ca sunt alte urgente etc. Am decis sa plec acasa…a doua zi dimineata m-am prezentat din nou, mi s-a facut eco si au constatat ca am lichid amniotic in exces. M-au internat de urgenta, mi-au pus perfuzie cu dublu no spa in jet, fara rezultat… fetita mea avea pulsul mai mic 90-110 bpm… s-a decis cezariana, insa, spun ei, fetita a fost scoasa fara activitate vitala, incercand sa o resusciteze 30-40 min spunand ca i-a cedat inima…am primit si rezultatul necropsiei…fata perfecta! Fara nici o malformatie congenitala…cauza mortii: lichid la plamani si hemoragie …. nu mai inteleg nimic..nu stiu care este adevarul.cine este de vina, ce s-a intamplat de fapt??

      Reply
      1. Cristina Buja (Post author)

        Imi pare tare tare rau pentru pierderea fetitei tale … imi pare rau, nu stiu ce altceva sa iti spun :( Eu nu am nascut la Sanador, am nascut la Regina Maria … Nu stiu ce sa iti spun, nu stiu cine este vinovat, eu nici dupa un 1 an si 4 luni nu am aflat cine este vinovat pentru pierderea fetitei mele :( dar oricat de greu mi-ar fi, si imi este cu tot procesul pe care l-am intentat, si cred ca ne este mai greu sa ne vedem de viata si ce mai avem pentru ca i-am dat in judecata, eu nu pot sta fara sa aflu cine este de vina si fara sa incerc sa fac ceva ca alte mame sa nu mai duca durerea asta :( imi pare rau … te imbratisez

        Reply
        1. Eva

          Este ingrozitor ce ne-a fost dat sa traim! Si mie parca pe zi ce trece imi este tot mai greu… luna aceasta, zilele acestea…trebuia sa vina ea! Sau indiferent daca era sa fie prematur, am acceptat…m-am consolat ca este prematur cumva…pentru ca eu timp de 6 ore nu am stiu nimic…nu am stiut ca Eva mea nu mai este… si am trait cu speranta ca o sa fie bine… e greu, tare greu! Si eu te pup si te imbratisez si spun sa fim puternice in continuare… :( zbor lin micutele noastre dragi!! Va iubim enorm!

          Reply
  3. anca

    groaznic de dureros :( prima sarcina mi sa oprit in evolutie cica…eu spun ca sa oprit inimioara din cauzaantiboticelor prea puternice in primul trimestru :( am fost doborata efectiv…aveam 21 ani…viata inainte dar nu am putut tece,nu imi puteam revenii:( nu intelegeam dc mie…dc eu :( knd eu nu am facut un chiuretaj in viata mea,knd eu am avut un singur barbat in viata mea… dc eu…dc mie :( pana am ramas din nou insarcinata si a incepu iar cosmarul sa spunem :( o sarcina dusa la cap cu alt medic….dar cu 7 luni din 9 in spital :( cu cerclaj dar totul a fost bine… dar fetita mea ca asa simteam ca va fii….a fost :(

    Reply
  4. Steluta

    http://www.organizatiaemma.ro , E.M.M.A. isi doreste ca pe acest site, oricine a pierdut un copil sa-si poata plange durerea sau sa adreseze un gand catre ingerasul sau fara sa se simta judecat; acesta sa fie locul in care sa nu se mai simta singur, sa se simta inteles si in care sa primeasca sprijinul emotional si alinarea de care are nevoie; sa fie locul in care sa gaseasca poate un raspuns de care sa se agate pentru a iesi din valtoarea durerii coplesitoare si mai ales, sa fie un loc in care sa gaseasca puterea de a merge mai departe si sa-si poata continua viata cu pace in suflet aici, pe pamant, desi copilul sau este acolo sus, in Ceruri!

    Emma <3 !!!

    Reply
  5. Elena

    Imi pare asa de rau! La ultimele TDM chiar va remarcasem absenta… Sper sa va gasiti alinarea si dreptatea. Va imbratisez! <3

    Reply
  6. Izabella

    Nu am cuvinte, citesc, plâng, înghit in sec, m-a cutremur toată! Îmi pare tare rău de ce s-a întâmplat, de toată durerea din sufletele voastre… Si doctorii aia? Doctori?!?!? Au luat-o ca o joaca, ca un număr in plus sau in minus, ce mai contează… Îmi pare tare rău, as vrea sa pot sa ajut cumva, nu știu cum. Doar o vorba buna, gânduri pozitive, si îmbrățișări.
    Emma, fetița perfecta, înger frumos…

    Reply
  7. Paula

    Imi pare nespus de rau Cristina! Multa putere, rabdare, liniste sufleteasca … Sufletul unei mame moare o data cu copilul ei … Se naste un alt suflet, o alta mama pentru care fericirea deplina si implinirea sunt ceva de neatins. Ma bucur ca ai avut curaj sa iti deschizi sufletul … Este o etapa importanta in procesul de asa-zisa ”vindecare” pentru ca nu exista vindecare …

    Mai sunt 3 zile pana se implinesc ani din clipa cea mai neagra a vietii mele … azi sunt 6 ani de cand a respirat prima data singura!!! Si totusi 3 zile mai tarziu am vazut cum puiul meu se stinge … am simtit cum ma sting si eu … incet-incet, dar sigur …

    Pentru mine Organizatia E.M.M.A. de care pomenea Steluta a fost colacul de salvare … fara tot ce inseamna E.M.M.A. azi nu iti scriam aceste randuri … pentru ca nu existam … azi nu as fi avut doua fete minunate care nu au umplut deloc golul, dar imi umplu timpul … Organizatia E.M.M.A. s-a nascut deoarece o mamica cu suflet mare si-a pierdut micuta mult asteptata Emma Nicole pe cand baietelul ei prea mititel nu intelegea ce s-a intamplat cu surioara lui, iar mama si-a adunat toate puterile sa schimbe ceva in sufletul celor care traiesc drama ei. Acolo sunt multe materiale folositoare care sa te ajute in perioadele ce vor urma.

    Daca vrei iti pot da acces la blogul pe care l-am facut in memoria fetitei mele, unde vei putea urmarii etape, unde sigur te vei regasi si vei reusi sa iti intelegi mai bine trairile. De asemenea imi poti scrie daca vrei sa vorbesti cu cineva care sa te asculte si sa te inteleaga. Iar daca vrei, cand voi avea drum pe la Cluj te anunt si ne putem intalni.

    Tot ce iti doresc e multa putere, liniste sufleteasca ca vei avea nevoie

    Reply
    1. Cristina Buja (Post author)

      Imi pare rau pentru suferinta ta, te imbratisez cu drag. Nu am inca planuri de calatorii la Cluj, dar daca ajung, te voi anunta.

      Reply
  8. Paula

    6 ani vor fi, asta vroiam sa scriu.

    Zbor lin ingerasei tale iubite, micuta Emma :(

    Reply
  9. Liliana

    Of Doamne! E foarte greu de citit aceste randuri, dar nici pe departe atat de greu cat de scris. Sa-ti dea Dumnezeu putere sa poti merge mai departe!

    Reply
  10. Gabi

    E cumplit de greu de citit ceea ce ai scris.Nici nu ma pot gandi cat de greu e de scris.Sa gasiti puterea sa continuati sa traiti cu acest gol imens.Si ceu vinovati sa plateasca!(desi sunt sceptica in aceasta privinta).

    Reply
  11. Catinca

    Am urmărit cu drag povestea voastră cu David și burtica, am așteptat apoi povești frumoase cu doi copii minunați și jocuri născocite de mămică lor, am simțit fiorii unei vești neașteptate, dar am sperat ca Dumnezeu are alt plan pentru micuța Emma, pentru ca apoi să descoper pierderea luptei în cuvintele tale îngropate în durere. Dar azi, … azi nu mai respir în prezent, mi s-a întors tot sufletul în frigul iernii voastre, în iarna care v-a îmbrăcat în doliu. Citind despre adevăratele motive care au produs tragedia voastră, încerc să inteleg câtă putere poate să îți (vă) dea David, ca să puteți rămâne raționali. Și el e un înger care vă tine de mână aici, pe Pământ.

    Reply
  12. iulia iulia

    Eu am nascut la regina maria , bebe avusese cordonul ombilical rasucit, de 2 ori, intr adevar am facut in saptamana premergatoare nasterii testul acela de contractii si prin care ii auzeau inima copilului, am ajuns vineri sa nasc , cu programare, am ajuns la 10 si aveam contractii care nu se retrageau, m au pus din nou la test, asista s a speriat , copilul se sufoca!dar m au bagat de urgenta in cezariana , doctorul meu aflandu se in alta operatie, dar a venit la timp!bebe sanatos !imi pare rau pt tine :(

    Reply
  13. Sorina

    Vreau sa-ti transmit imbratisari! Cuvintele sunt de prisos, durerea e fara margini si nu va disparea, sper doar sa gasesti puterea in baietel, sa mergi mai departe pentru el! Si sa stii ca sunt multe mamici care te vor sustine in demersurile tale!

    Reply
  14. crista

    ai pus in cuvinte exact ce simt si eu. din pacate eu nu am mai avut timp sau bani sa ma lupt cu ei. pentru ca din tragedia noastra a mai ramas un baietel din gemenii mei scumpi nascut numai la 26 de saptamani. si micutul meu a trecut prin multe ca sa traiasca si inca lupta ca sa recuperam ce mai putem recupera din sanatatea lui. din pacate si fiica noastra cea mare resimte necazul nostru si o afecteaza si la scoala.
    si la noi medicii nu isi recunosc nici o vina pt ce s-a intamplat si inainte si in timpul si dupa nastere, si s-au acoperit cu acte. nu am puterea si nici banii necesari sa ma lupt cu un spital. mai ales ca am vazut ca nu ai nici o sansa. sunt si altii ca noi care si acum se judeca cu unitatile medicale sau doctorii considerati vinovati, au trecut anii si inca nu au castigat nimic…:(

    Reply
    1. Cristina Buja (Post author)

      Imi pare rau :( Imi pare tare rau

      Reply
  15. Raluca

    Se spune ca mamele de ingeri sunt cele mai puternice femei, iti doresc sa ai putere, atat pentru ingerasul tau cat si pentru minunea de langa tine. As vrea sa iti spun ca va trece acesta durere, dar din pacate nu trece, nici nu devine mai putin intensa, doar vei invata sa traiesti cu ea, sa zambesti ascunzand rauri de lacrimi! Te imbratisez, mama ingerasului Dragos!

    Reply
    1. Cristina Buja (Post author)

      Te îmbrățișez si eu!

      Reply
  16. Elena

    Imi pare rau pentru pierderea suferita, e greu sa-ti vezi copilul suferind din cauza unei simple raceli daramite sa plece la cer , am si eu un baietel nascut in spital de stat si ma gandeam ca pe al doilea sa-l nasc in spital privat-pentru siguranta – dar din pacate vad ca nimic nu mai este sigur in zilele noastre.Pacat.

    Reply
  17. alima

    Te inteleg perfect prin ce treci….pe 18 mai se fac 2 ani de cand puitul nostru Ianis este printre ingeri.din cauza doctoritei….foarte nepasatoare…am ramas fara puitul meu…apa rupta de sambata dimineata la 8 si am nascut abia duminica dupa amiaza la 17.bucuria mea a durat doar 3 ore…venind si spunand sa merg sa mi vad baiatul ca nu mai stiu cat rezista….cu cordonul de 2 ori in jurul gatului…din comoditatea dr care era libera sam si sa vin duminica.fiid prima sarcina nu prea stiam mare lucru…plus ca l am nascut la 7 luni.acum am o fetita de 4 luni….o iubesc.ea este viata mea dar durerea din suflet nu mi o poate lua nimeni…fii tare…..timpul vindeca dar nu se uita

    Reply
  18. magala roxana

    Îmi pare foarte rău :(( mă regăsesc în povestea ta,am citit si am plâns pt ca retrăiesc fiecare moment de la pierderea prințesei mele,Daria.Doar ce au trecut 2 ani de când e înger și doare cumplit.Dariuca mea a murit când avea o lună

    Reply
    1. Cristina Buja (Post author)

      Îmi pare rău :(

      Reply
  19. Elena

    Am citit aceaste triste rânduri și am plâns pt.durerea voastră ca mame la rândul meu fiind și eu mama a doi copii.Am avut si eu o experiente urate cu ambii copii.Cu Băiatul nu vroia să se uite la mine noroc că s- a schimbat Garda si a văzut că Băiatul începuse să înghită lichid si m- a băgat de urgenta la cezariana iar cu fata mi- a luat un microb din spital și a stat 2 sapt.la terapie intensiva cu perfuzii.
    Va doresc multa putere si sper ca să vi se facă dreptate.

    Reply
  20. daniela

    Nu stiu ce sa scriu,simpt doar ca imi pare rau pt.toate mamicile care a trebuit sa treaca prin momente groaznice si ca ne lasam puiutii pe mana unor “medici” fara experienta cu speranta k o sa le fie mai bine.

    Reply
  21. Norica

    Eu am născut la Sanador un copil perfect! I-am făcut ecografie de sold la marele profesor ulmeanu ( recomandarea medicului a fost făcută de catre Sanador pe biletul de externare). Totul ok, ne-a spus. Apoi am consultat încă 2 ortopezi tot de la Sanador in legătura cu platfusul de la piciorușul drept. Totul bine, au spus. Acum, pe 6 Iunie avem programare la operație in viena pentru Luxație CONGENITALĂ DE SOLD!!!! Urmează 3 luni de gips, încă câteva luni de orteze, si abia apoi va încerca sa mai meargă…băiețelul meu are 18 luni si este un înger de copil care nu a meritat indolenta, incompetenta, dezinteresul si nesimtirea celor de la Sanador. Aflam cu stupoare ca Prof ulmeanu nu are voie sa facă ecografie de sold, el este doar un pediatru toxicolog… Va imbratisez si îmi doresc sa va pot Alina…

    Reply
  22. Pingback: Sa fie sanatos! Sa va traiasca!  | FUN Parenting by Cristina Buja

  23. andreea

    Mami stiu cum e sa trăiesti cu durerea in suflet ca ai pierdut un copil la mine a fost primul meu copilas care acum e ingeras, la 37 sapt totul era bn bebe misca al simțeam, duc la un control de rutina sami fixeze data nasteri vroia dr cezariana, ma consulta si ma interneaza asta pe la ora9 ,pe la 12 ma duce la ecograf si foarte linistită îmi spune “e mort ce vrei sa ti fac eu,nu înțelegi ca e mort” aceste cuvinte mi au rămas tipărite in minte si oricât as încerca sa le uit nu pot pt ca doare tare, asta se intampla pe 31martie 2014 am rugato sami facă cezariana de urgenta poate al putea salva dar a zis ca trebe sa astept sa se declanșeze nasterea si nu a vrut a doua zi pe 1aprilie la ora8 vine o alta dr la mine si îmi rupe membranele da drumu la lichid si începe chinul unei nasteri normale a unui copil baietel mort care sa nascut la 23 si 15 min cu 3600 .la autopsie reiese ca era perfect sănătos doar ca a plesnit placenta si a intrat in stop respirator si a murit intrauterin pe data de 31 martie ora 23 24, avea sansa copilul meu la viața daca îmi făcea cezariana când a vazut la ecograf ca e mort daca al aspira poate copilul meu trăia si ma bucurăm de el.Doctori sunt de vina ca nu si dau interesu,noi ne chinuim noi trăim cu durere si regret in suflet nu ei .scuze romanu dar simțeam nevoia sa ma descarc.

    Reply
    1. Cristina Buja (Post author)

      Off … imi pare rau pentru durerea voastră :(

      Reply
  24. gina

    Din pacate la noi in Romania sunt tot mai multe cazuri de malpraxis,baietelul meu cel mare fiind unul dintre victimile acestuia. Acum 3 ani si 7 luni deveneam pt prima oara parinti,dupa multe incercari esuate,sarcini pierdute eram fericiti ca reusisem sa duc sarcina la bun sfarsit,insa,ziua in care am nascut(26.10.2012)a devenit cea mai neagra zii din viata noastra.Dupa multe ore de chin in travaliu copilul incepuse sa aibe suferinta fetala din cauza dublei circulare de cordon.Am simtit ca ceva e in neregula cu el am anuntat moasa..m-a monitorizat si au vazut ca-i scazusera bataile inimii.Din pacate medicul care mi-a urmarit sarcina nu a venit la spital sa ma asiste si in timpul travaliului lasandu-ma in grija altuia care nu a trecut niciodata sa ne vada in 8 ore de cand eram pe sala de nastere.La insistentele mele,dupa o ora apare doctorul curant si m-a fortat sa nasc natural fapt care a daunat grav vietii baietelului. A venit neonatologul la 2 ore de la nastere si mi-a spus ca nu-i bine copilul ca s-a asfixiat,ca l-au resuscitat,intubat..si ca sansele lui sunt minime…Au urmat luni de chin,spitalizare,disperare,neputinta,speranta…Baiatul meu David traieste si astazi numai ca sufletul lui pur este captiv in trupul sau. Are teprapareza spastica,epilepsie,nu vede,nu aude,nu vorbeste,nu manaca…si cu toate astea el lupta sa traiasca in ciuda prognosticurilor date de medici. Am invatat sa avem grija de el la fel ca si un asistent medical. Il iubim enorm asa cum este.Este copilul meu special. Imi pare enorm de rau pt trauma voastra. Putere multa,o sa fie un drum lung pana veti face dreptate Emei.

    Reply
  25. Alexandra

    Imi pare rau pentru pierderea ta :( cuvintele sunt de prisos… Dumnezeu sa te intareasca!
    Si noi era sa o pierdem pe fetita noastra Adela … am avut colestaza in timpul sarcinii ( ficatul foarte marit) mi s-a spus inca de la 4 luni sa nu imi fac sperante ca voi avea fetita pentru ca pot face oricand insuficienta hepatica , am fost trimisa de la Spitalul din Petrosani, HD la Institutul Clinic Fundeni Bucuresti pentru investigatii, la doamna doctor Liana Gheorghe , mi s-a recomandat sa fac analize in fiecare saptamana pana la saptamana 37 de sarcina si dansa mi-a spus si mi-a si scris pe un bilet foarte clar ca trebuie sa mi se faca cezariana in saptamana 37 de sarcina pt ca daca nu fetita mea va muri … am dus cu bine toata sarcina si cu o saptamana inainte sa nasc medicul care imi supraveghea sarcina si caruia i-am platit o caruta de bani in particular sa ma anunte ca el pleaca in vacanta fix in saptamana in care trebuia sa fiu operata si imi spune sa mai astept o saptamana ca doar nu o sa se intample nimic pentru o saptamana si ma linisteste si imi spune ca vb cu doctorita cu care opereaza el sa ma supravegheze si sa ma opereze in cazul in care incep contractiile. Bineinteles ca la inceputul saptamanii 37 am pierdut dopul gelatinos si au inceput contractiile din 3 in 3 min , imi iau bagajul ma duc la spital ma intalnesc cu doamna doctor Mustocea (care si in momentul de fata mai are dreptul sa practice aceasta meserie ) si imi spune foarte linistita ca ea nu ma opereaza ca a avut foarte multe cazuri cu copiii morti si nu se risca si imi spune ca imi face injectii sa imi linisteasca contractiile pana saptamana viitoare cand vine doctorul meu din concediu . Eu debusolata impreuna cu sotul ma duc imi fac actele sa ma internez , si astept sa plece ea sa pot discuta cu doctorul de garda sa il atentionez ca daca nu ma baga in seama si nu ma opereaza sun la Bucuresti la doamna doctor Liana Gheorghe (care de altfel ma atentionase ca se poate intampla asta) si asa am fost bagata in seama si operata de urgenta la ora 18.00 cand au observat ca i se micesc bataile inimii la fetita , fetita mea a luat nota apgar 4 si a fost nevoie sa i se faca resuscitare si sa fie tinuta la incubator din cauza unui medic( daca poate fi numit asa ) care s-a dus acasa sa doarma linistit in patul lui nepasandu-i ca fetita mea putea sa moare. Cand am fost externata din spital am observat ca pe fisa mea medicala scria “gravida internata in saptamana 34 desi eu aveam 37 sapt se putea vedea clar pe toate documentele” si pe fisa de iesire a fetitei mele scria “copil nascut la 37 de saptamani” . Imi cer scuze pentru “roman” dar vroiam sa impartasesc cu dvs ceea ce am patit si frustarea pe care o am ca medicii se spala pe maini pt orice greseala fac si profeseaza in continuare fara nici o remuscare sau parere de rau.

    Reply
  26. laura

    Am citit si am plans. Mult. E cumplit prin ce ai trecut. Am citit si comentariile si ma infioara cate mamici au trecut prin experiente atat de groaznice!
    Sa va dea Dumnezeu multa putere sa treceti prin tot!
    :”(

    Reply
  27. Be Bo

    Suntem lângă tine, iar daca este nevoie, vom ieși in strada pentru tine! Iti promit!

    Reply
  28. Cosmina

    Nu reusesc sa adorm. Sunt sfasiata de durere! Cum se joaca oamenii cu destinele unor mici oameni! Cumplit! Te imbratisez cu lacrimi in ochi! Tare!!! Cristina, nu doar ca esti un exemplu pentru mamicile care au ingeri sus intr-o lume mai buna ci ne reamintesti noua, celor ramasi aici, care avem mici oameni de crescut ca trebuie sa ii facem mari oameni, buni,cu capul pe umeri, ca trebuie sa ne bucuram impreuna de o noua zi, de zile bune sau rele si ca trebuie sa multumim pentru fiecare secunda alaturi de cei dragi. Stai puternica!

    Reply
  29. Elena

    Curaj ,putere si speranță!eu am plâns citind pe săturate!nu am mai plâns asa de mult! Putere pentru micul print!

    Reply
  30. Cristina

    W cumplit prin ce treci .o sa treci ușor ușor peste ăsta dumnezeu o sa te ajute și ei sper sa fie pedepsiți așa Cum merita .degeaba te duci la un spital particular este părerea mea .eu am avut aceasi problema ca și a ta pot sa zic .după primul copil la 7 luni am rămas din noi însărcinată am pierdut sarcina la 4 luni aproximativ 5 luni a fost un soc pentru mine .apoi când am rămas din nou gravida am născut fetita la 8 luni deoarece mi s a rupt uterul pe interior dar m -am dus la urgente la spitalul bucur nu era doctorul meu și la camera de garda am dat de o doctorița rezident care îmi spunea ca eu nu sunt de născut cu toate ca aveam contracții din 5 în 5 min .atunci l am sunat pe doctorul meu și el a trimis alt doctor sa se ocupe de mine .când mi a făcut o scurta ecografie mi a spus direct pe masa de operație nu îți promit nimik dacă ea sau tu .am simțit ca mor în momentul ăla dar uite dumnezeu ne a ajutat.eu nu sunt de acord cu spitalele particulare .dc xa sa le dam lor banii mai mulți?fii tare dumnezeu are grija de toți .

    Reply
  31. Alina Ghearalia

    Exact la fel am patit si eu, al doilea copil, uter rupt. Norocul nostru ca eram la Municipal si trei doctori care au intervenit imediat… Nu ii lasa asa, oamenii trebuie sa stie, pentru fetita ta si pentru multi alti copii trebuie sa te lupti cu ei

    Reply
  32. Laura

    Stiu prin ce treci,in 2004 am nascut o fetita,perfect sanatoasa,la 40 sapt,3.800 kg prin ceza,mami,sotul si fam a vazut-o,au tinut-o de manuta,respira singura ca apoi sa-mi spuna ca are probleme iar mai apoi ca a zburat spre cer.Oficial am primit raspuns ca avea mai multe probleme,inima,plamani,creier dar neoficial mi-a marturisit doc cu care am nascut ca la pediatrie a fost lovita la capsor cand au spalat-o.Am fost sedata,nu-mi amintesc mare lucru,nici macar sicriul nu l-am vazut,doar din primele poze am vazut-o ,e trist ce se intampla inRo,medicii au fost mutati cateva luni apoi si-au facut linistiti treaba.Eu dupa 4 luni dupa ceza am ramas din nou insarcinata ,doar sa-mi alin sufletul,am riscat tot si acum am doua fete,una de 10 iar pitica de 3 ,tot prin ceza.
    Multa putere sa luptati si sa va alinati durerea

    Reply
    1. PAULA

      Imi pare tare rau pt ceti s-a intamplat ,eu am deasemenea doua op cezariana si am riscat f mult la a doua sarcina,avand complicatii si la prima dar parerea mea este ca un spital judetean sau municipal este mai bine utilat si mai de incredere decat unul privat.Acum peste tot s-au facut modernizari deci si acolo gasesti conditii bune.Timpul sa te ajute sa treci peste asa o mare durere!

      Reply
  33. Roberta Carolina Trif

    Iti urez sa ai putere!!! Nu sunt cuvinte sa exprime cum un suflet se sfasie!!! O experienta teribila care iti va schimba viata! E adevarat poate ca nu se rezolva nimic daca aratam cu degetul sau poate da… insa tu meriti sa plangi si sa te plangi si sa ii injuri si sa-i ponegresti cum vrei pe cei despre care tu crezi ca ar fi putut preintimpina o asemenea tragedie! Ai dreptate: ceilalti implicati in toata treaba asta pleaca acasa la ai lor in timp ce tu ai ramas cu un gol imens! Insa si tu ii ai pe ai tai, pe cei care ti-au ramas! Plangi, injura, descarca-te, stai in pat, stai, stai, stai, jeleste! Vei deveni poate, daca iti permiti tie insati sa faci asta, un om mai puternic, mai intelept dar, e adevarat, mai trist! Poate crezi si poate ca e adevarat ca un astfel de suflet tanar si inocent si iubit merita pe cineva sa-i duca dorul toata viata si sa sufere pentru el o eternitate dar sunt exista inca in viata ta oameni care merita deasemenea iubirea si tovarasia ta.
    In realitate cei care au murit exista in sufletele noastre dar raman doar lectii. Oricum ar fi fost sau ar fi putut sa fie ei nu mai sunt aici, dar noi suntem; tu esti! Cu toata durerea tu vei fi un exemplu pentru cei din jurul tau, mai ales pentru baietelul tau care va intelege ca viata este si fericire si tristete si castig si pierdere dar ca te poti increde intotdeauna in ceva si in tine insuti/insati si ca merita sa-ti traiesti si bunele si relele in speranta ca vor face un sens la un moment dat in viata. Va invata o lectie extrem de dureroasa dar pretioasa despre credinta, speranta, schimbare, intelepciune, viata si moarte dar mai ales despre cum sa nu traiesti in trecut si despre cum sa iubesti.
    Nu pot pretinde ca te inteleg fiindca sunt straina de o asemenea experienta tragica. Nu comentez prea des pe grupuri sau bloguri tocmai pentru ca mi se pare cumva ca, in situatii de genul acesta tot ceea ce poti spune este aproape ridicol si jignitor la adresa suferintei celuilalt; insa am simtit sa iti scriu nu ce am invatat in carti, nu ceea ce mi-au spus altii, nu ceea ce am vazut ci ceea ce m-a invatat pe mine viata, ceea ce am trait.
    Da-ti timp si acorda incredere si iubire tie si celor dragi tie, chiar daca acum viata te-a lovit!

    Reply
  34. Mihaela

    Mi se rupe sufletul, e groaznic… plâng și nu-mi pot decât imagina durerea infinita din sufletul vostru. Dumnezeu sa va dea putere sa treceți peste…

    Reply
  35. buturugeanu florin

    sincer, yo-i luam gitu’ acestui pseudo doctor megaloman… fara ezitare!!!

    Reply
  36. Cristina

    Este groaznic,am noduri in gat,ma abtin groaznic sa nu plang,sa nu ma vada copilul meu :( Si eu am pierdut multi oameni dragi dar nu se compara cu ati pierde copilul.
    Si mai stiu ca nimeni ,dar nimeni nu iti poate alina durerea.
    Va doresc sa aveti multa putere si rabdare!

    Reply
  37. Pingback: Sa renunti este mai simplu ! | FUN Parenting by Cristina Buja

  38. Girbea Catalina

    La a doua sarcina am vrut sa nasc natural (prima nastere fiind prin cezariana).Dar medicul nu mi-a permis,mi-a zis ca de nu-mi convine decizia lui sa caut alt medic.Ca nasterea pe cale naturala ar fi fost fatala ori pentru mine,ori pentru ea sau chiar pentru amandoua.Asta din cauza uterului cicatricial,chiar daca erau 7 ani de la prima cezariana si as fi putut naste pe cale naturala.Si m-a programat pt operatie cu o sapt inainte sa se implineasca termenul, sa nu ajung la travaliu.In cazul tau, fiind diferenta atat de mica de la ultima cezariana medicul acela a luat cea mai proasta decizie cu putinta sa nasti pe cale naturala.

    Reply
    1. Cristina Buja (Post author)

      Nu a hotarat nimeni sa nasc natural, semnasem contract pentru cezariana, nu am apucat sa ma programez, mi s-a declansat travaliul la 38 de saptamani si am plecat rapid la maternitate unde s-a intamplat ce s-a intamplat.

      Reply
  39. Pingback: Intoarcerea la serviciu dupa un eveniment traumatic | FUN Parenting by Cristina Buja

  40. Pingback: Inca … GOL | FUN Parenting by Cristina Buja

  41. Pingback: La bine si mai ales la greu | FUN Parenting by Cristina Buja

  42. Elena Cusa

    Mami draga am vazut reteta ta avocado si am intrat sa vad. Nu eram pregatita pentru ce urma. Am citit povestea Emmei si plang incontinuu, ma uit la fetita mea sanatoasa si plang, nici nu-mi pot imagina durerea ta. Sper din tot sufletul ca intr-o zi sa fii bine si mai sper ca nemernicul ala sa platesca. Nu te las si nu ii lasa sa scape nepedepsiti. Nu te cunosc dar te imbratisez.

    Reply
  43. Pingback: 5 luni, un dosar si o lupta | FUN Parenting by Cristina Buja

  44. Pingback: Peste pierderea unui copil nu treci! | FUN Parenting by Cristina Buja

  45. Pingback: As fugi … departe  | FUN Parenting by Cristina Buja

  46. Pingback: Mica mea … Emma | FUN Parenting by Cristina Buja

  47. Maria

    Copilul va trai mereu in sufletul tau indiferent de ce s a intamplat pana acum..

    Reply
  48. Pingback: David si cat de simplu a renuntat la suzeta | FUN Parenting by Cristina Buja

  49. Pingback: Saraci fara voie | FUN Parenting by Cristina Buja

  50. Pingback: Suntem aici | FUN Parenting by Cristina Buja

  51. Pingback: Copiii fara parinti si parintii fara copii | FUN Parenting by Cristina Buja

  52. Paul

    Draga Mamica, povestea ta e rascolitoare , si nu e singura din pacate. E foarte greu si atunci cand ordinea in care venim si plecam din aceasta lume e respectata si cu mult mai greu cand se incalca ordinea lucrurilor. Meriti sa iti gasesti linistea si pacea. Sper sa o poti face. Nu stiu ce ar putea ajuta, asa ca incerc sa iti trimit ganduri bune… si te rog sa ai grija de tine si de toti ai tai.

    Reply
  53. Giorgiana

    Am citit si in mai si acum si abia pot scrie de atatea lacrimi. Plang in hohote.Nu.mi pot imagina durerea prin care treci. Este crunt ce ti se intampla.Stiu ca aceste cuvinte nu.ti pot alina durerea sfarsietoare. dar sper sa reusesti sa.ti faci dreptate si sa mergi mai departe sa rezisti pentru baietel. el are mare nevoie de MAMA. Te imbratisez

    Reply
  54. Pingback: Cand viata e un film prost  | FUN Parenting by Cristina Buja

  55. Pingback: Depresia nu e nebunie si sigur nu e fita | FUN Parenting by Cristina Buja

  56. Pingback: Ce face o mama cand fuge de acasa ? | FUN Parenting by Cristina Buja

  57. Dana

    Off, imi pare sincer rau. Nici nu vreau sa imi imaginez prin ce treci….Eu am nascut la 32 de saptamani prin cezariana dupa ruperea spontana a membranelor. Am intrat in cezariana la trei ore si jumatate dupa ce mi s-a rupt apa si am fost la limita, bebe nu a respirat din prima. Tot un destept de medic a fost cel care a luat decizia ca mai pot sa astept ca lichidul se reface chiar daca asistenta reusea cu greu sa ii prinda inima lui bebe. Dumnezeu a dat ca asistenta sa aiba inspiratia sa o cheme pe doctorita care era de garda la maternitate ( eu eram internata la ginecologie) si s-a hotarat cezariana de urgenta. Nu o sa imi ajunga viata sa ii multumesc lui Dumnezeu pentru ca ne-a ajutat sa trecem peste hop si ca suntem sanatosi. Multa putere si o imbratisare ( chiar daca nu ne cunoastem)

    Reply
  58. Pingback: Mame … fara limite | FUN Parenting by Cristina Buja

  59. Pingback: Lectii primite de la copiii mei | FUN Parenting by Cristina Buja

  60. Pingback: M-am intors … minune de copil | FUN Parenting by Cristina Buja

  61. Pingback: Copii perfecti si mame imperfecte   | FUN Parenting by Cristina Buja

  62. Pingback: Gradinita privata vs gradinita de stat | FUN Parenting by Cristina Buja

  63. Pingback: Altfel de Craciun | FUN Parenting by Cristina Buja

  64. Pingback: An prea greu … | FUN Parenting by Cristina Buja

  65. Pingback: Cat valoreaza o viata la o maternitate privata? | FUN Parenting by Cristina Buja

  66. Cristina

    Mi-au dat lacrimile imediat ce am inceput sa citesc. Am fost in situatia de a mi se rupe apa in noaptea de inviere. Doctorii erau plecati din Bucuresti. Uter cicatricial. Eram disperata sa nu patesc ca tine. Dumnezeu a facut sa gasesc in Polizu o doctorita minunata care nu a stat pe ganduri sa faca cezariana cand a auzit situatia. Ma vedea pentru prima data…

    Reply
  67. Pingback: De ziua mondiala a sanatatii, despre durere si neputinta | FUN Parenting by Cristina Buja

  68. o femeie

    Dragi mamici de ingeri, va intind o imbratisare calda si toata aprecierile mele pentru puterea cu care ati trecut! Sper ca viata sa va fie mai lina, sub caldura ingerasului vostru!

    Nu pot sa nu remarc: cate cazuri de malpraxis aici… iar legea nu ne protejeaza pe noi, cei platitori de taxe si teste si ecografii scumpe si spagi si retete lungi si durere pentru restul vietii. Toate riscurile le ducem noi.

    Reply
  69. Pingback: Ei exista … viata e in valuri | FUN Parenting by Cristina Buja

  70. Alexa

    Retraiesc povestea ta. Iunie 2015, aceeasi maternitate, acelasi “tratament”. Tu ce ai rezolvat? Eu nici in ziua de astazi nu am un raspuns de la Colegiul Medicilor.

    Reply
    1. Cristina Buja (Post author)

      Pana acum, absolut nimic nici noi :( … imi pare rau :(

      Reply
  71. Cosmin

    Imi pare foarte rau pentru ce ati trait si pentru suferinta voastra…am ajuns din intamplare pe acest site si e dureros sa citesti asa ceva – dar sa si traiesti asa ceva este..

    Reply
  72. Pingback: Depresia te sterge? | FUN Parenting by Cristina Buja

  73. elena diaconu

    imi pare tare rau! eu sunt medic si am nascut anul trecut intr o clinica privata din cluj. plang in continuare dupa ce am citit articolul si mi se pare o minune faptul ca o pot tine in brate. e dureros cred, dar pt baietel trebuie sa mergi mai departe. Ema e un inger! acel doctor un nesimtit care nu trebuie sa mai ajute alte mame sa nasca. chiar si prin castigarea procesului nu cred ca el nu va mai lucra si din pacate Emma nu se intoarce. tu stii cine e vinovatul, vrei poate sa l rupi in doua, eu l as impusca dar nu nu poti ca ai un alt copil acasa care are nevoie de mami. esti o eroina!!! esti minunata! nu vei trece niciodata peste pierderea asta dar cu timpul vei invata sa o accepti!!! te imbratisez cat pot eu de tare! sa ai curaj si forta sa mergi mai departe!!!

    Reply
    1. Cristina Buja (Post author)

      Îți mulțumesc din suflet!

      Reply
  74. Pingback: Cum l-am ajutat pe David sa treaca prin perioada de doliu | FUN Parenting by Cristina Buja

  75. Pingback: Cum am reusit sa nu imi pierd mintile dupa ce am pierdut un copil | FUN Parenting by Cristina Buja

  76. Pingback: Iarta-ma copila iubita! | FUN Parenting by Cristina Buja

  77. Pingback: Organizatia E.M.M.A si Emma, fetita mea | FUN Parenting by Cristina Buja

  78. Pingback: Sa priveasca medicii, baloanele trimise catre ingerul nostru | FUN Parenting by Cristina Buja

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

%d bloggers like this: