Vacanta in Europa ♥ O zi in Koblenz

O zi in Koblenz

Koblenz este cel mai frumos oraș nemțesc pe care l-am văzut până acum și am văzut multe. Este situat în landul Renania-Palatinat. În vara aceasta l-am vizitat pentru a-III-a oară. Am stat o zi in Koblenz. Nu am luat cazare, sora mea locuiește în apropiere, așa că am stat la ea și am petrecut o zi întreagă în acest oraș superb. Nu îl ratați dacă aveți vreodată drum prin zonă.

Cum ne-am deplasat în Koblenz?

Am fost cu mașina personală pe care am parcat-o la Mall. Ar trebui să vă spun și cât am plătit, dar zău că am uitat 🙂 În Germania aveți grijă cu parcările. Sunt zone unde poți să lași mașina maxim 2 ore, contra cost, apoi amenda te va ustura bine.

Poți ajunge ușor și cu trenul. Știu de la sora mea că priveliștea este superbă, de la Mainz până în Koblez durează călătoria o oră și puțin, timp în care poți admira castele desprinse din cărțile cu povești. Nu cunosc alt loc în lume unde să fie concentrate atâtea castele ca în această parte a Rinului

Unde să mănânci în Koblenz?

Noi am mâncat în centrul vechi cârnații lor tradiționali (bratwurst, currywurst și tot neamul lor) și David a devorat brezel cald cu unt. Un deliciu, jur!

Ne-am oprit și la Mall, la Vapiano, unde îți făceau pizza și paste pe loc și am mâncat paste carbonara foarte, foarte bune (9 euro porția). Și foarte frumos localul.

Ce am vizitat? Obiective turistice în Koblenz:

Cel mai cunoscut obiectiv turistic este fortăreața Ehrenbreitstein de pe munte, unde poți urca cu telegondola care traversează Rinul. Foarte faină priveliștea la înălțime. Fortăreața are inclus un muzeu cu expoziții axate pe istorie și cultură.

Ca sfat, puteți să urcați cu telegondola la ora 18:00 când veți plăti 7,20 euro dus-întors pentru o persoană, în loc de 9,90 euro pentru o persoană, dar aveți grijă că la ora 19:00 se închide. La telegondolă am avut surpriza să mă întâlnesc cu Roxanda Dulgheru, blogger și ea 🙂 Întotdeauna mi-e drag să cunosc oameni cu care împart aceeași pasiune.

Noi am făcut doar un tur pe jos prin fortăreață, nu am intrat și la muzee.

În aceeași zonă este și “Colțul german” (in germană Deutsches Eck), este o limbă de pământ situată la vărsarea râului Mosel în Rin. Tot aici este și statuia uriașă a împăratului Wilhelm, călare pe calul său.

Aproape de statuie sunt și terase și un foarte frumos loc de joacă cu apă. Ne-am cam bălăcit și alergat acolo prin soare. Noroc că aveam și schimburi la noi pentru David.

 

Ca și în multe dintre orașele Germaniei, centru vechi este foarte frumos, cu clădiri impresionante și terase și mai ales cea mai bună înghețată pe care am mâncat-o vreodată, de la eGelosSia. Și eu care nici nu iubesc înghețata.

Poți face și o excursie pe Rin, dar din păcate noi nu am avut timp pentru asta și ne-am propus, bineînțeles, să revenim 🙂 .

 

Sunt licențiată în Psihologie și în Asistență Socială și sunt fascinată de psihicului uman și capacitatea lui de a supraviețuit și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Am finalizat masterul „Evaluarea, consilierea și psihoterapia copilului, cuplului și familiei” și un program de formare în specializarea ”Psihoterapia integrativă a traumei”. Cred cu tărie că oamenii sunt făcuți să fie buni și să iubească. Unii nu își dau voie. În ei stau bine de pază durerile, fricile, mecanismele de apărare, furia. Toate zidurile pe care și le-au ridicat singuri, pentru că altă dată au trebui să se apere. Altfel nu ar fi putut trăi. Altfel nu știu să trăiască. Dar altfel se poate!
Articole create 531

2 comentarii la „Vacanta in Europa ♥ O zi in Koblenz

  1. In Koblenz am platit multe amenzi pt ca am venit prea tarziu sa ridic am masina. Sunt ca niste Ulii.
    Arhitectul Coltului Germana Bruno Schmitz a creat si Monumentul Batalii Natiunilor din Leipzig.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.