Usor sa-i faci, greu sa-i cresti?

Mă semi-conversez cu o doamnă cochetă ieri. Nu că am ținut eu morțiș, dar n-aveam cale ușoară de scăpare, așteptam la rând să plătesc iaurtul:
– Ce drăgălaș ești! Hai jos, ce stai la mami în brațe? Te iau la mine acasă.
Dulcegării de-astea nu tocmai pe gustul meu.
– Da, c-o fi prost să plece de la mă-sa! Nu, n-am răspuns așa, am zis doar că nu pleacă nicăieri, stă bine unde e.
– Eiii lăsați că știu cum e, ușor să-i faci, greu să-i crești.
– Vă zic eu, nici să-i faci nu e ușor, noi ne-am străduit oleacă.
– Următorul vă rog!
Salvați de casier.

Serios, nu e deloc ușor să-i faci. Statistic vorbind sunt 6-7 zile pe lună când poți rămâne însărcinată (perioada fertilă). Îmi amintesc că am citit multe despre asta înainte să îl avem pe David și am fost mirată când studiile spuneau că doar 25-30% din cupluri reușesc să conceapă un bebeluș în prima lună când își propun asta. Abia după un an de încercări fără succes (nu sporadice, așa lună de lună, aproximativ în cele 6-7 zile), doctorii iau în calcul o problemă de fertilitate și te îndrumă către specialiști.

Mi-am amintit de mamaia de la țară că povestea că dacă ar fi ascultat ea ce zicea popa o bătea bărbat-su dimineață, la prânz și seara (oricum o bătea, dar asta-i altă poveste). Nu-mi amintesc exact raționamentul, că nu prea sunt dusă prin curțile lui Dumnezeu, dar din explicațiile ei reieșea că poți face sex fără de păcat doar lunea. Că marți și joi e înainte de post, miercuri și vineri post, sâmbătă trebuie să rămâi curat pentru duminică când e slujbă, deci nici atât. Iar în posturi deloc. Păi pe algoritmul ăsta nu cred că mai făceam copil în veci. Cam ce șanse să fie?

Greu să-i crești? Sigur. Uneori e și așa, recunosc, noroc că e mai mult frumos decât dificil și noroc că toată iubirea lor și zâmbetele ce vin după. rămân în noi, iar greul se uită. Când mi se pare mie mult de dus? Când e bolnav și-l țin împachetat să treacă febra, când se lovește de orice, când plânge că-l dor dinții, cred, și mă simt mică și fără de folos, când agață un cuțit de pe marginea mesei și eu am deja scenarii mii și mii, toate sumbre, când realizez că aș putea să îl pierd, așa cum pleacă devreme atât de mulți copii iubiți. Și știți cum îmi trece? Îl strâng în brațe strâns, îi sărut fiecare petic de piele și mă rog să rămână cu mine, teafăr și fericit.

Mi-e greu când dorm puțin, iar dimineața eu mă simt ca o mâța leșinată pe asfalt și el țopăie ca un iepure în lucernă. Dar știți cum devine mai ușor? Când deschid ochii obosiți și el îmi cuprinde fața cu mâinile și râde, când se lipește de piciorul meu și mă mângâie, când coboară bâjbâit din pat și revine cu o oală la care nu am idee cum a ajuns.

E greu când vreau să îi gătesc prânzul și el se miorlăie să îl iau în brațe să vadă ce meșteresc pe ascuns și ajung să tai morcovul cu stânga fiindcă îl țin pe dreapta. Cum fac să fie mai simplu? Îi dau morcovul și coboară, apoi scot 2 oale, o lingură de lemn și gata. Iar dacă nu merge așa, iau o pauză că doar nu am gaze la aragaz, cu program. Dar am învățat să nu gătesc când îi e deja foarte foame, de fapt să încep cu câteva ore înainte, să am timp și de pauze sau și mai bine să gătesc cu o seară în urmă.

Îmi e greu când casa e vraiște și eu obosită, iar David vrea joacă fără oprire. Cum trece? Ies în parc. Da, curățenia nu se face singură în urma mea, dar măcar nu o mai văd câteva ore, apoi găsesc eu un plan. Pentru mine, de când mă știu, plimbările în parc sunt motiv de relaxare. Acum e o combinație ciudată de distracție și epuizare pe bază de multă fugă după ied, dar tot îmi place.

Îmi e greu când nu stă în mașină și trebuie să oprim de 3 ori într-o oră. E adevărat că asta se întâmplă mai rar în ultimul timp, pentru că am descoperit să plecăm la somnul de prânz, atunci când se poate.

Până la urmă și greul ăsta are soluțiile lui nu credeți? Ca să nu mai repet că timpul e de partea bună a balanței și șterge detaliile astea mai puțin plăcute. Dar iubirea copilului tău o poți uita? Și mâinile acelea moi pe fața ta? Și îmbrățișarea de dor? Și modul în care își lipește capul pe pieptul tău când caută alinare? Și râsul cu poftă din orice? Și pupicii de noapte bună chiar dacă e zi? Eu nu. Niciodată!

 

13 Comments

  1. Irina

    Felicitari pentru articol. Nu suport ”doamnele” astea care isi dau asa cu parerea fara sa o ceri si care probabil nu s-au bucurat de copii lor

    Reply
  2. Ana Barbu

    Ma bucur mult cand vad ca exista copii norocosi care sunt doriti, iubiti si nu sunt vazuti ca niste obligatii pentru care se fac numai sacrificii. David e un copil norocos

    Reply
  3. Raluca

    Si sa nu uitam ca timpul trece repede si o sa ne fie dor de momentele astea

    Reply
    1. Cristina Buja (Post author)

      Așa e :)

      Reply
  4. Alexa

    Apropo de “e usor sa ii faci”…eu cred ca fac parte din prima generatie de elevi la care veneau firme gen Always sa faca niscaiva educatie sexuala, o data pe an. Ca absorbantele ajungeau lipite pe sub banci si pe peretii scolii e alta poveste. Dar cu ce-am ramas eu din vizitele alea e ca “ramai gravida f usor/se poate intampla oricand si oricui/e de ajuns doar sa se uite la tine si pac! fecundatie”. Asta pe la 13 ani. Eh si iata-ma 10 ani mai tarziu, incercand sa concepem o minunatie…ne-a luat vreo 6 luni si o gramada de teste de ovulatie. :))))

    Reply
  5. liliana_ingeras@yahoo.com

    La noi chiar a fost usor. Cu primul am ramas gravida fara sa vreau tinand cont de calendarul mentrual, in perioada safe sex si la al doilea am vrut, si a iesit din prima, nici nu ma asteptam sa raman din prima incercare, avand in vedere ca am sarit peste ziua de ovulatie din calendar.
    Dar sunt si dezavantaje, e stres mare atunci cand nu vrei sa ramai…

    Reply
  6. cosmina

    Nu stiu cat de usor se cresc…sper sa aflu in curand…dar greu tare se mai fac. Mai ales cand ti-l doresti cu toata inima. Dumnezeu il vrea ingeras pentru el, o iei de la capat cu o dorinta si mai arzatoare. Si simti ca fiecare clipa sunt ani pana primesti din nou vestea cea mare. Speram sa fie bine pana la capat dar drumul e lung… si totusi imi imaginez ca nu e usor nici sa ii cresti cand simti atatea griji si atata responsabilitate pentru micuta viata inca de cand e in burtica.

    Reply
    1. Cristina Buja (Post author)

      Sarcină ușoară și multa multa sănătate!

      Reply
  7. Diana

    Ma regasesc perfect in fiecare fraza :)) <3 Perfect adevarat.

    Reply
  8. Ana Diana

    Un articol superb, felicitari! Asa este, e greu, dar cand il vezi ca vine in bratele tale si te saruta pe obraz(sau te baleste cum face al meu ca are doar 9 lunite si nu stie inca sa dea pup cu gurita inchisa), cand il vezi ca rade si sare-n sus de fericire(90% din timp) atunci parca nu stii ce e ala “greu”…

    Reply
  9. Pingback: Gata cu palmele! Bataia nu ajuta! | FUN Parenting by Cristina Buja

  10. Pingback: De la 3 la 4 | FUN Parenting by Cristina Buja

  11. Iana

    Si batranii au o vorba pentru frumosul tau eseu despre copii si dragostea materna :”Sa vezi mereu partea plina a paharului, nu cea goala !”.Sunt minunate toate lucrurile frumoase ce ti le sadeste in suflet copilul tau ( copiii tai ) si parfumul pelii lor catifelate ce te urmaresc tot restul vietii!Acolo gasesti puterea si resursele de a infrunta viata cu partile ei bune sau mai putin bune si acolo te intorci de cate ori ti-e fffffffff dor de ei !

    Reply

Leave a Reply

%d bloggers like this: