Uneori dau in mintea copiilor … si nu mi se intampla rar

Aș vrea să spun că mi se întâmplă rar să mă port copilărește, am așa o impresie că citindu-mă vă închipuiți că sunt serioasă și atentă la ce fac și cum fac cu David, dar nu-i chiar așa, zău. Adică mă străduiesc, dar când sunt lângă mândrul pus mereu pe șotii și veselie nu-mi prea vine să fiu serioasă.

Așa că, dacă vedeți o femeie alergând la locurile de joacă, trântindu-se pe jos, ascunzându-se sub tobogan în timp ce un copil o caută ca un titirez și strigă ”regină mămicăăăăă, te găsesc euuuuu … ”, să știți că sunt multe șanse să fim noi.

Dacă vedeți o femeie care stă turcește pe bordură, sau fix în iarbă, privind cerul, în timp ce un copil se cațără pe ea și vorbește non-stop, să știți că sunt mari șanse să fim noi.

Dacă vedeți 2 oameni și 1 omuleț cum fac întrecere între ei și nu lasă omulețul să câștige că sunt prea ocupați să se șicaneze, să știți că sunt mari șanse să fim noi.

Dacă vedeți o femeie care mănâncă pâinea pe care copilul vrea să o dea porumbeilor, care linge înghețata de pe cornet și ciocolata de pe degete, care bea din limonada copilului pe ascuns și apoi îl întreabă unde a dispărut, să știți că sunt mari șanse să fim noi.

Dacă vedeți o femeie care nechezește ca un cal în timp ce cară un copil în cârcă, care face roata pe asfalt sau desenează flori și căsuțe, care testează trotineta copilului, să știți că sunt mari șanse să fim noi.

Dacă auziți o femeie care fredonează tare cântece pentru copii sau dansează pe stradă cu tot cu băiet, să știți să sunt mari șanse să fim noi.

Dacă vedeți o femeie care imită copilul cum stă cu gura căscată la ploaie sau zăpadă, să prindă pe limbă picături sau fulgi, să știți că sunt mari șanse să fim noi.

Dacă vedeți o femeie cum se dă de-a berbeleacu pe dealul cu zăpadă, țipând, musai țipând, să știți că sunt mari șanse să fiu eu.

Și bine că nu puteți să vedeți ce fac prin casă 😀

 

Sunt licențiată în psihologie și sunt fascinată de creierul uman și capacitatea lui de a supraviețui și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Ceva furtuni am trăit și eu! Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară. Locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești și râsete de copil. Uneori și lacrimi, pentru că, oricât de „FUN” ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Așa că, pășiți cu grijă când intrați în sufletul meu. Nu e musai să vă placă, dar e musai să îl tratați cu respect. Așa cum vă scriu și eu!
Articole create895

9 comentarii la „Uneori dau in mintea copiilor … si nu mi se intampla rar

  1. Ce tare!! David sigur isi va aminti cu drag toate clipele acestea ale voastre si toata distractia pe care o averi impreuna! 😀

  2. Ha ha, ce tare esti, pai daca nu am face din când în când ( sau mai des ) și de-astea, viata ar fi mai puțin frumoasa…copiii scot ce e mai bun din noi și ei merita sa fim „de-ai lor „cat mai des, stim cum e. Foarte haiosi sunteti, imi place mult de voi!

  3. Emotionant, dar … DA, SUNTEM NOI! Nici ca ne puteai descrie mai bine de atat. Diferenta e ca mandrul meu e cu un an mai mic decat David.
    Te imbratisez!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Introdu termenii de cautare si apasa enter sau escape pentru a iesi din meniu