Ultima zi din 9 ani

Ești acolo, faci ce faci, oamenii știu că te găsesc la același birou cu multe bomboane într-un borcan, și glume, mai bune, mai proaste, cum ți-e ziua, dar ei fac un efort să râdă la toate 🙂 . Și ei … știi că sunt acolo, cu toanele lor și glume bune sau nu, dar ție îți plac toate glumele, și îmbrățișări, și supa lor la plic pe care o urăști și jumătate din prânzul lor mic, păstrat pentru tine. Până nu pleci, nu știi cine ești pentru ei și cine sunt ei pentru tine. Dar, până nu pleci, nu știi nici câte mai poți câștiga pe lângă ei.

Nu-s omul pozitivismului extrem așa că, nu mă mint acum că a fost doar bine 9 ani la Fundația Principesa Margareta a României, dar păstrez în mine doar binele din oamenii pe care i-am întâlnit. Pentru că știu că asta suntem la structura noastră și în interiorul nostru, restul e traumă, suferință, neiubire și conjunctură. Been there, done that!

De unii mă despart cu mare greutate, o parte îmi rămân prieteni și ceilalți oameni cu povești din alte vremuri, vremuri care m-au format, din punct de vedere profesional, omul care sunt azi. Dincolo de muncă și datorie, cu ei am trăit cele mai importante momente din viața mea personală: o nuntă, nașterea primului copil și pierderea celui de al doilea. Știu că au plâns uneori pentru mine, că ar fi făcut și imposibilul când căutam minuni ce nu s-au întâmplat și știu că s-au bucurat pentru mine, în ziua în care am înmânat demisia pentru o avansare. Dincolo de șlefuire profesională, locul acesta mi-a adus o mare parte dintre cei mai buni prieteni pe care îi am; stâlpi de rezistență când viața mea a devenit altfel decât mă așteptam să fie.

Iar dacă știu un lucru sigur, sigur, despre ei, foștii colegi… ahh cât de ciudat sună … oamenii aștia știu să facă ședințele FUN … fără nicio legătură cu ce am spus până acum. N-ați auzit asta prea des despre oameni, nu? Îmi veți lipsi 🙂 ! Dar așa cum vă spuneam azi, sper să găsesc oameni super faini la noul job, să nu-mi lipsiți prea mult 🙂 !

Ultima zi din 9 ani

P.S: Sărbătorind ultima zi din 9 ani + 8 martie cu întârziere … la restaurant, nu vă grăbiți să credeți că într-un asemenea birou am lucrat eu până acum 🙂 .

 

Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Aboneaza-te la blog”). 

 

Cristina Buja
Sunt mamă, psiholog, trainer, ONG-ist și-n toate îmi place să îi învăț pe oameni să se ajute singuri. Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară, locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești, uneori și lacrimi, pentru că, oricât de FUN ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Aici sunt eu, la fel și altfel, mamă de băiat David și înger de fetiță Emma.

6 Comments

  1. Geanina

    Te citesc de multa vreme, dar nu stiu de ce, acesta este primul comentariu… New begginigs 🙂

    Felicitari pentru noul job. Speram intr-o lume mai buna ! Geanina

    Reply
    1. Cristina Buja (Post author)

      Mulțumesc mult, să fie, să avem o lume mai buna 🙂

      Reply
  2. Miruna Siminel

    Succes! 9 ani… mai mult decât școala generală…

    Reply
    1. Cristina Buja (Post author)

      Exact :))

      Reply
  3. Ana

    Mult succes!!!

    Reply
    1. Cristina Buja (Post author)

      Mulțumesc frumos :*

      Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: