Tineti-mi mintea ocupata cat ma vindec!

– Într-o zi o să îmi explodeze capul de la atâta gândit, i-am zis terapeutului meu de curând.
– Da, într-o zi o să îți explodeze pentru că nu te uiți unde trebuie.

Am privit-o sceptică și uimită. Am mai discutat, am înțeles unde nu m-am uitat, dar tot mă durea să mă uit. Nu mi-a explodat capul, doar am leșinat. În parcare, cu prea mulți colegi, m-am întins pe jos și i-am speriat pe toți. Regina asfaltului m-am autointitulat.

Viața mea s-a schimbat dureros de mult și pare să se tot schimbe și eu încerc să țin pasul. Uneori pot și alteori leșin.

Stăteam întinsă pe patul din clinică, începeam să îmi revin, deschideam ochii, îi vedeam pe colegi speriați și îmi doream să pot să devin inconștientă din nou. Au fost cele mai liniștite câteva minute pe care le-am trăit în ultimii 2 ani și jumătate.

– E de la apă, îți zic eu, nu ai băut apă! Mă certa un coleg care nu știe mai nimic despre mine.
– Hmmm …  Da, să zicem. L-am aprobat la un moment dat doar ca să tacă.
”E pe dracu de la apă, e de la cap, e de la rezistența la schimbare”. Mi-am zis singură.

În ultimii 2 ani serviciului mi-a ținut mintea ocupată să pot să mă vindec. Și blogul la fel. Am vindecat o parte și am dezgropat alta și acum nici serviciul și nici blogul nu îmi mai pot ține suferința ocupată, pentru că nu e de la minte. Sufletul se zvârcolește ca într-o mașină de spălat din care n-are nici cea mai mică idee dacă va ieși la fel sau prea decolorat.

Mai colorat se poate?” M-am întrebat sigură. Sigur se poate!

FotoCredit: Foto Experience Ro

 

Cristina Buja
Sunt mamă, psiholog, trainer, ONG-ist și-n toate îmi place să îi învăț pe oameni să se ajute singuri. Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară, locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești, uneori și lacrimi, pentru că, oricât de FUN ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Aici sunt eu, la fel și altfel, mamă de băiat David și de fetiță înger Emma.

2 Comments

  1. Io

    Postarile de genul asta ti le citesc cu lacrimi in ochi. In urma cezarienei am ramas cu o dehiscenta la cicatrice, lucru periculos in cazul unei a doua sarcini. Insa ma uit la fetita mea si imi dau seama ca ar fi fost atat de pregatita pentru un nou bebelus. Ar fi fost atat de iubitoare si grijulie cu el. Iar eu ma simt neputincioasa, tradata de propriul meu organism.

    Reply
    1. Cristina Buja (Post author)

      Ooo, da, știu cum e să te simți tradata de propriul corp 🙁 Îmi pare rău și te îmbrățișez!

      Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: