Tag Archive: violenta

La copiii mici agresivitatea este instictuala si se manifesta ca un mecanism de aparare  

Când David a început să ne lovească pe mine și pe tatăl lui primul gând care mi-a trecut prin minte a fost că am eșuat cu ceva. Noi nu suntem agresivi nici cu copilul, nici între noi, nici cu alții, atunci de ce ne lovește? David nu se uită la desene cu violență, atunci de ce ne lovește? Bunicii cu care mai stă ocazional nu îl lovesc, absolut deloc, atunci…
Read more

Performanta cere abuz ?

Când am citit articolul scris de Tolontan despre cartea Mariei Olaru și copiii bătuți ai României, m-am îngrozit, m-am înfuriat, m-am scuturat de câteva ori încercând să mă dezbrac de gânduri, căutând să îmi spun că nu-i adevărat … dar știu că este. Am cunoscut o gimnastă, știu suficiente povești încât să nu pot să neg, așa cum am tot citit că o fac alții. M-au îngrozit și comentariile unora…
Read more

Bataia nu educa! 63%  sau 37% ?

Suntem o generație lovită. Nu neapărat la propriu, cel puțin nu fiecare dintre noi, dar purtăm majoritatea greutățile unei copilării în care părinții făceau ce puteau și ce știau mai bine, într-o societate în care domnea controlul, teama și supunerea. Mulți dintre noi am apărut într-o vreme comunistă în care TREBUIA să faci copii devreme, poate când încă erai copil, nu existau metode de contracepție eficiente, nici modalități de a…
Read more

Despre limite si cum sa le punem cu blandete 

Copiii au nevoie de limite, fără doar și poate, iar părinții sunt cei îndatorați să le pună pentru a-i menține în siguranță si a-i ajuta să învețe despre regulile societății în care vor trăi. Limitele în sine nu sunt o problemă. În schimb lipsa lor totală, impunerea cu agresivitate, inconsecvența sau prea multe fără o logică, da, ridică destule probleme. Stiu, părinților le este teamă să își piardă din mână…
Read more

Gata cu palmele! Bataia nu ajuta!

Visez uneori la o lume normală în care oamenii vor înțelege în sfârșit că bătaia nu e ruptă din rai, nicidecum. Am moștenit ideea asta de la părinți, și ei de la părinții lor, și tot așa. Nu credeți că ar fi o dovadă de evoluție să nu o mai tot transmitem? La ce ajută? Hai să o luăm logic. Poate sunteți printre cei care cred că palmele, curelele, nuielele…
Read more

Sa ne educam pe noi inainte sa ne educam copiii

Intr-o lume in care copiii sunt repartizati, inca de la nastere, in cuminti si obraznici, cred ca devine absolut necesar sa intelegem ca nu aceste catalogari sunt cele reale. Mai degraba ar trebui sa vorbim despre parinti care stiu sa reactioneze la nevoile si comportamentele copiilor si parinti care mai au un pic de lucru. Reactiile copiilor sunt reflexiile propriilor nevoi si sentimente, hai sa ne gandim la lucrul acesta…
Read more

Copiii nu sunt pentru toti

Câteva evenimente petrecute în ultima vreme m-au făcut să mă hotărăsc: sunt ferm de părere că nu toți oamenii ar trebui să aibă copii. Și simt lucrul acesta de câțiva ani buni, convingându-mă cu fiecare copil pentru care mama mea devenea și mama lor. Puteți porni a mă contrazice de vreți, puține șanse să mă răzgândesc. Firește, mi s-a spus de câteva ori că e dreptul omului de a procrea….
Read more