Tag Archive: haine

Cum trimit eu ajutoare in Germania

V-am mai povestit despre sora mea, inteligenta familiei. Și zic asta cu toată admirația și iubirea de pe pământ. Ea este medic în Germania. Una dintre multele părți foarte mișto când ai o soră mai mare cu doar 10 luni, e că poți să faci schimb de haine. Chiar dacă ai mai bine de 30 de ani și un salariu bun. Plus că, atunci când ne vizităm, nici nu e nevoie…
Read more

Copilul tau e homosexual? Ai doar doua optiuni: accepti sau nu!

Stăteam la masă cu David și cu tatăl lui. Mândrul se juca cu singurul pluș pe care l-a acceptat vreodată, un băiețel botezat Hagy, de la “hug”, îmbrățișare, pentru că îl purta tot timpul cu el și îl cuprindea cu mânuțele și îl aducea spre inimă. Și cum se juca cu el în timp ce noi așteptam flămânzi ciorbele, se gândi să îi facă dintr-un colț de pâine un papuc…
Read more

Dragostea de mama si hainele de calcat

Mama, când vine în vizită la noi, ne calcă hainele. Asta se întâmplă de câțiva ani și vine rar în vizită, nu îmi amintesc să se întâmple mai des de 4 ori pe an. Vă zic asta ca să nu mă bodoganiti că ce copil de mamă rău sunt. Adică oricum nu sună bine că vine rar și o pun la treabă, dar stați puțin să vă spun povestea. Eu…
Read more

Hainute din bumbac organic pentru copiii mei 

Gândindu-mă să vă scriu despre povestea hăinuțelor din bumbac organic mi-am dat seama că nu v-am vorbit până acum despre moda copilului de la noi din casă. Situația este simplă: îmi place să îl asortez pe David cu mine, nu îmi permite mereu, nu insist, îi ofer haine curate pentru schimb, nu accepta tot timpul, nu îl stresez cu subiectul acesta atât timp cât nu este prea ud sau prea…
Read more

10 idei de cadouri pentru o mamica dupa nastere

Se obișnuiește, ca atunci când cineva apropiat naște, să îi oferi un cadou. E o tradiție drăguță de altfel, ca multe altele pe care le tot ducem mai departe, numai că poate fi și obositoare pentru cea care n-are idee ce să cumpere și prea puțin utilă pentru cea care primește același costum pentru bebe, de două ori. Mie mi s-a întâmplat doar să primesc un costum pe care David…
Read more

Urasc sa calc haine

Nimic pe lumea asta nu mă obosește mai mult decât călcatul … bine, poate sexul ăla bun de tot, dar mi-s gravidă, deci îmi rămâne doar pofta. Na, știți voi ăștia cu copii ce zic! La început de sarcină e prea mult rău, apoi prea multă burtă, apoi prea des bebeluș lipit de sânul mumă-sii, dar trec toate. Revenim: Urăsc să calc și cum nu am găsit bărbatul perfect, l-am…
Read more

Cum sa intinzi rufe in 50 de minute, minim

Mă  duc să scot rufele din mașina de spălat. David vine repede după mine în baie. Cum altfel !? Cine știe ce aș fi fost în stare să fac acolo fără el. Eu umplu un lighean cu catrafuse curate, umede și parfumate, el se aruncă pe maldărul de haine murdare de pe jos. În baie noastră e loc doar pentru un coș de rufe, rezervat pentru David, așa că jegurile…
Read more