Sa renunti este mai simplu!

Când simți deodată că lumea ta se prăbușește mai repede decât un șir de piese domino ai două variante: te prăbușesti odată cu ea sau te lupți cu tine să rămâi în picioare. Asta am trăit eu când medicul m-a anunțat că nu îmi voi lua niciodată fetița acasă, cel puțin nu în modul în care își închipuie părinții că vor pleca cu bebelușii din maternitate.

Marea provocare după ce pierzi un om fără de care nici nu îți mai poți închipui lumea, nu este să renunți să trăiești, asta e ușor, ci să continui să o faci. Da, este o chestiune de alegere! Este greu, imposibil uneori, dar e o alegere.

Stăteam în patul de la terapie intensivă sau post operator, nici nu știu unde eram, cu cortinele trase, ascultând bebelușii abia născuți cum plâng. Plângeam și eu cu ei. Priveam geamul prin care abia intrau frânturi de lumină și mă gândeam că probabil pe Emma nu o să aud niciodată plângând și nu m-ar fi deranjat să plec și eu cu ea, acolo, nu știu unde, unde se duc îngerii!? Apoi mi-am amintit de David și cât de mult mă iubește și îmi simte lipsa numai când plec să cumpăr pâine. Cât ar suferi el dacă eu aș muri !?

Și m-am gândit la Marius cum plângea pe marginea patului în urmă cu câteva ore. Omul ăsta mă iubește cel puțin cât il iubesc eu, iar eu fără el nu vreau să fiu. Mi i-am imaginat pe ei doi fără mine, singuri, triști, goi pe dinăuntru. Atunci am știut că nu vreau să mă prăbușesc. E grea alegerea pe care am făcut-o și încă duc lupta asta în fiecare zi, e cea mai grea luptă de până acum. Pentru Emma nici nu am avut șansa să lupt.

Mă întreabă periodic lumea ce fac. Le răspund „supraviețuiesc”. Asta fac. Nu trăiesc așa cum ne este dat să o facem, in liniște, armonie și majoritar fericire. Supraviețuiesc și învăț parcă, în fiecare zi câte puțin, foarte puțin, să iubesc ceva dintr-o viața care mi se pare prea amară. Îi am pe ei doi și asta mă motivează să supraviețuiesc până în punctul în care voi trăi așa cum ne este dat să o facem.

Dar dacă nu ar fi fost ei mi-ar fi fost atât de ușor sa renunț. În astfel de situații care au potențialul să te nimicească definitiv este vital să ai oameni pe care să îi pui mai presus de tine. Da, știu, viața nu se trăiește pentru alții, dar uneori ei sunt punctul de pornire și singurii pentru care poți trăi, cel puțin până când se închid rănile alea care dor atât de mult încât ai vrea să îți smulgi inima și să o arunci la gunoi.

Dar aleg să nu o arunc și să nu mă prăbușesc. Niciodată nu mi-am dorit mai mult ca acum să pot fi iar fericită cu adevărat, așa cum eram înainte să o pierd pe Emma, nu doar fracționar și mai mult impus de circumstanțe. Și nu fiindcă nu o iubesc pe ea, ci fiindcă alt copil al meu mă iubește și are nevoie de mine întreagă și fericită, pentru a putea fi și el. Recunosc, îmi este prea greu uneori, îmi lipsește Emma atât de mult încât trebuie să mă lupt zilnic să pot supraviețui cu lipsa ei, dar nu e o stare de la sine.

Niciodată nu mi-am dorit mai mult ca acum să treacă timpul pentru a se mai duce din apăsarea asta și îmi este teamă că, oricât s-ar estompa din durere, golul pe care îl simt nu se va umple nicicând.

Niciodată nu i-am înțeles pe oamenii care renunță la viață, atât de bine pe cât îi înțeleg acum. Să renunți este mai simplu!

 

Sunt licențiată în psihologie și sunt fascinată de creierul uman și capacitatea lui de a supraviețuit și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Ceva furtuni am trăit și eu! Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară. Locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești și râsete de copil. Uneori și lacrimi, pentru că, oricât de „FUN” ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Așa că, pășiți cu grijă când intrați în sufletul meu. Nu e musai să vă placă, dar e musai să îl tratați cu respect. Așa cum vă scriu și eu!
Articole create881

10 comentarii la „Sa renunti este mai simplu!

  1. Nu pot decât sa mi imaginez durerea pe care o simți! Ma rog la Dumnezeu sa nu fiu pusa vreodată în situația asta. Nu știu dacă as fi la fel de puternica ca tine! te îmbrățișez și îmi doresc sa vina ziua aia în care , măcar puțin, sa fii mai liniștită!

  2. Imi pare rau 🙁 Am trecut si eu recent prin durerea asta. Nu imi este straina. Stiu golul, stiu suferinta. Nu aveam atunci pt cine sa lupt, sa ma ridic din pat, sa continui viata… Da. Ar fi fost mai simplu sa pier si eu cu ea. Mi-as fi dorit. S-ar fi terminat si lumea mea impreuna cu a ei, doar o asteptasem atat de mult sa apara in viata mea si totusi… a plecat inainte sa apuce sa traiasca. Nu ii stiu zambetul decat de la ecograf…
    E dureros. Iti vine sa smulgi din tine ceva sa deviezi durerea spre ceva concret care poate fi tratat.
    A trecut de atunci un an si sapte luni. Da… e adevarat si pe asta m-am bazat si eu: timpul estompeaza durerea. Golul va ramane. Nimeni nu il va putea umple. Va ramane mereu fetita ta. Ai doi copii… unul aici pe pamant si unul in cer.
    Te imbratisez strans!

  3. Din pacate iti impartasesc durerea si tot complexul de trairi, Cristina! In perioada celor fix sase luni calendaristice de sarcina m-am simtit un om complet si binecuvantat. Nimic nu era greu, mai ales ca ne gasisem fericirea de a-i darui sotului meu un rinichi si transplantul a fost si este un succes. Tot el este persoana pentru care ma simt responsabila zi de zi… atat timp cat Dumnezeu considera ca merita lupta supravietuirii…

  4. Iti impartasesc durerea…mereu va ramane un gol in suflet…trebuie sa avem puterea de a merge mai departe! A trecut un an si jumatate de atunci, dar nu pot sa uit plansetul lui la nastere si imaginea unui pui de om luptand pentru viata…. multa putere iti doresc si liniste sufleteasca !

  5. Iti multumesc foarte mult pentru acest articol, de cate ori mai cad asa intr-o pasa proasta ma intorc la el si il citesc.

  6. In acel mai 2010, la vreo 5 min dupa ce dna dr mi-a spus ca inimioara ei a incetat sa mai bata, in drum spre salonul meu, cu gandul ca asa nu mai are rost sa traiesc mi-am sunat sotul … pe Marius al meu … omul care pana atunci credeam ca nu stie plange in public. Era pe microbusul care il aducea la noi, la mine si la fetita lui … in clipa in care i-am spus ”A murit!” plansul lui sfasietor m-a trezit la realitate! Ce se intampla cu el daca si eu mor?! A fost momentul de trezire la realitate care in acele clipe a facut diferenta intre viata si moarte, intre a invata sa traiesti mai departe cu acea durere imensa!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Introdu termenii de cautare si apasa enter sau escape pentru a iesi din meniu