Sa priveasca medicii baloanele trimise catre ingerul nostru

Am fost la Ziua Părinților de Îngeri și m-am simțit pentru prima oară, normală, neînțeleasă de mulți, dar normală acolo. M-am uitat la ei și le-am citit pe chip durerea și am plâns. Pentru prima oară am plâns altundeva decât ascunsă. Am privit copii cum ridicau baloane pentru frații lor sau surorile lor și mi s-a părut totul atât de greșit, și nu pentru că erau acolo să dea drumul baloanelor, ci pentru că, aveau un motiv să o facă. David stătea lipit de brațele mele și privea, râzând, cerul plin de baloane.

– Mami, dar unde se duc baloanele astea?
– Departe, foarte departe.

L-am îmbrățișat strâns, poate prea strâns, se mai zvârcolea uneori. L-am simțit, i-am mirosit părul, i-am pupat apăsat obrazul, l-am lipit de mine în disperarea de a mă asigura cineva că va rămâne lângă mine. O asigurare pe care nu ne-o poate oferi nimeni, niciodată, pentru nimeni.

M-am întrebat de câteva ori dacă e bine că îl iau cu mine. Eu voiam să merg pentru Emma și David voia să stea în parc cu mami, ca în oricare altă zi în care nu sunt la muncă. Să te împarți între doi copii din două lumi diferite !? Și nu m-am dus acolo să îmi adâncesc dorul, m-am dus pentru că vreau să pot să sărbătoresc cumva faptul că Emma a existat. Chiar dacă tot ce are legătură cu ea, este extrem de dureros, ea a existat și o iubesc … mi-aș fi dorit și să rămână. Nu vreau să trec prin viață prefăcându-mă că ea nu mă privește din cer.

Mă uitam la poze și la filmulețele pe care le-a făcut prietena dragă venită cu mine să îmi șteargă lacrimile. N-am poze cu Emma prea multe. Le am acum pe astea cu baloane și cu spatele oamenilor care își plâng de dor copiii.

IMG-20170611-WA0048

Și mă gândeam că aș fi vrut ca în dreapta mea să stea medicii cu care am născut și în stânga mea, avocații de care mă tot rog să le pese. Să vadă cât gol au lăsat sub bisturiul lor, să privească băiatul cu părul răzleț care râde la baloane și mă întreabă seara, unde e surioara lui, să mă vadă singură, fără tatăl copiilor mei care nu poate să privească cerul. Poate altă dată le pasă! Pentru noi, uite, că e prea târziu.

Sa priveasca medicii, baloanele trimise catre ingeri

FotoCredit: Nicu Buculei

Cristina Buja
Sunt mamă, psiholog, trainer, ONG-ist și-n toate îmi place să îi învăț pe oameni să se ajute singuri. Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară, locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești, uneori și lacrimi, pentru că, oricât de FUN ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Aici sunt eu, la fel și altfel, mamă de băiat David și înger de fetiță Emma.

4 Comments

  1. Raluca Badita

    Plang cu tine, om frumos! Nu le pasa, sunt convinsa, dar am incredere ca se va face dreptate intr-o zi si ca vor plati intr-un fel sau altul…

    Reply
    1. Cristina Buja (Post author)

      Eu increderea mi-am pierdut-o de mult 🙁

      Reply
  2. Pingback: Am alte planuri cu viata mea        | FUN Parenting by Cristina Buja

  3. Anca

    Capul sus mamici stiu cum e durerea dar trebuie sa trecem peste toate trebuie sa te gandesti doar la faptul ca ai o viata inainte si ca totul o sa fie bn stiu ca e foarte greu sa zambesti si sa fii acolo unfe toata lumea e dar ingerasi nostri sunt acolo sus !!!

    Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *