Ruptura uterina EXISTA!

Înainte să o nasc pe Emma am fost la ginecologul la care mergeam deja de câțiva ani. Am cochetat cu ideea de a naște natural după cezariana avută cu David, am întrebat dacă pot, mi-a zis că da, doar că nu îmi va putea face deloc analgezice pentru că, în cazul unei rupturi uterine, ar trebui să pot simți dacă se întâmplă. “Ce este asta”, am întrebat. Îmi amintesc perfect și întrebarea și răspunsul. “E un risc, dar se întâmplă doar la 1% dintre femei. Sunt studii doar în străinătate, la noi nu”. Atât mi-a spus. Nimic despre simptome și riscul fix în cazul meu, fără ecografii de urmărire a uterului cicatricial în apropierea termenului de naștere. Am ales tot cezariană, mai mult de teama durerilor prea mari, recunosc, nu de teama rupturii. Nu mă ajutase nimeni să o iau în serios. Poate alegerea cezarienei mi-a salvat mie viața și uterul, sau poate altă alegere ar fi salvat-o pe a ei. Cine știe !? Cert e că acum Emma nu există pentru că nimeni nu a luat în calcul această complicație, nici măcar când imploram de la durerea cruntă pe care o simțeam.

Habar nu aveam ce se întâmplase cu mine după ce m-am trezit din anestezie. Îmi aminteam că nu simțisem în viața mea dureri atât de puternice și îmi aminteam eliberarea și nerăbdarea după epidurală. Și râsul medicilor. Habar nu aveam că durerea aia era nimic pe lângă ce urma să simt zile, și luni, și ani, după ce bisturiul a tăiat în carnea mea vie să scoată copilul neviu. Îmi amintesc și acum atât de clar camera aia goală, întunecată, cu mine și sufletul meu țăndări, privind pe geam cum ningea fără oprire. Urăsc zăpada, spitalele, dezinfectanții și halatele albe.

1%, zici? Lucky me! Oricine poate fi în cei 1% ! Și mă îndoiesc că este un procent real în țara noastră, în ultimii ani. 

Știți cât de des am auzit și sesizat uimirea oamenilor pentru ruptura uterină? Ca și cum ar fi existat doar în tratate și atât? Doar pe hârtie, nu în trupuri. Îmi amintesc cum în urmă cu un an stăteam la masă cu femei care nu îmi cunoșteau pierderea și se porniseră pe povești cu nașteri și bebeluși și numai ce aud “hai mă, nu există așa ceva, ruptură uterină, lăsați femeile să nască natural”. Da, să nască, dar să știe clar ce să urmărească la ele pentru că, ghici ce, ruptura uterină chiar EXISTĂ. Sigur, afirmația venise de la o femeie care născuse de două ori pe care vaginală și era tare pornită împotriva celeilalte categorii. Femeie care își creștea amândoi copii acasă. Pe partea opusă a mesei stăteam eu. Eu, ruptă în două lumi după ce uterul meu a schimbat planurile vieții. Și medicii l-au privit cu brațele încrucișate.

Am văzut întâmplător zeci de dialoguri între femei care neagă posibilitatea asta și am auzit prea mulți medici cu adevărat uimiți de cazul meu, din multe puncte de vedere. Nu mă înțelegi greșit, nu sunt împotriva nașterilor nvdc, deloc, dar sunt împotriva celor care le promovează fără a menționa de seriozitatea unei rupturi uterine și o tratează cu “hai mă, e 1%”. Oricine poate fi 1% cu atât mai mult în țara asta a noastră unde nu există nici studii, nici cercetări, nici măcar medici pregătiți, e un fel de Țara lui Vodă Papură și a medicilor care se cred Zei. Vezi tu Zeule, nu e datoria mea să știu, n-am terminat facultatea de medicină, dar e a ta să mă informezi și să te uiți la mine ca la un om.

Dacă eu am pățit nu înseamnă că veți păți și voi, dar realizați că nici exclus nu e, da? Zic doar să fiți precaute și să nu recomandați fără să specificați și detaliul ăsta.

Nu vă jucați cu viețile copiilor din voi și nici cu viețile voastre.

În cazul în care vei naște a doua oară și ai uter cicatricial îți recomand să găsești un medic care ia în serios riscul de ruptură uterină, cu atât mai mult dacă dorești o naștere vaginală după una prin cezariană. Du-te la medic și spune-i despre nedumeririle cu ruptura uterină și dacă te trimite acasă liniștită, nu pleca până nu îți explică în detaliu ce este, ce poți simți, ce poți face, care este riscul strict în cazul tău. Spune-i că știi cel puțin un om care își plânge copilul pierdut așa. Cu orice risc de a părea nebună, mai bine nebună dar cu copilul în brațe, decât ingenuncheată din lipsa propriului copil. Știu ce spun … din păcate!

Zbor lin Teo Dora! Sunt atâția îngeri care te așteaptă cu aripile deschise ! Îmi pare rău, nu meritai asta, nimeni cu merită 🙁 !

 

Cristina Buja
Sunt mamă, psiholog, trainer, ONG-ist și-n toate îmi place să îi învăț pe oameni să se ajute singuri. Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară, locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești, uneori și lacrimi, pentru că, oricât de FUN ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Aici sunt eu, la fel și altfel, mamă de băiat David și de fetiță înger Emma.

11 Comments

  1. Miculita Andreea

    Eu am pățit asa…Dar la prima nastere.practic o nastere usoara.5 ore a decurs totul..iar dupaia a început coșmarul vieții. Am avut o stea acolo sus sa nu mor si cred cu tărie că si rugaciunile socrului meu…Dar din pacate.uterul nu a putut fi salvat. Nu stiu nici in zi de azi care a fost cauza adevarata…un medic mi a spus acuma recent după un control la el si dupa ce a citit fisa de externare ca ar fi fost nașterea prea brusca…care a fost adevarata cauza.doar Dumnezeu știe…Dar sunt macar fericita ca imi pot vedea puiul crescând si ca am macar unul…se putea si mai rau

    Reply
    1. Cristina Buja (Post author)

      Mă bucur sincer că poți să îți ții copilul în brațe

      Reply
  2. catalina

    Chiar ma gandeam zilele astea, dupa ce am aflat de Teo, ca mi-am trimis cumnata la respectivul spital sa-i urmareasca sarcina. Nici nu mai stii unde sa mergi la spital! La stat sunt conditiile care sunt, sunt riscuri. La privat sunt conditii ceva mai bune pe o parte dar mai proaste pe de alta parte. Este o loterie totul, nu-mi vine sa cred!

    Reply
    1. Cristina Buja (Post author)

      Da, așa se pare că a ajuns medicina la noi, o loterie 🙁

      Reply
  3. RALUCA NABARJOIU

    Foarte bine punctat în articol, Cristina. Eu cred ca fiecare femeie trebuie informată și consiliată permanent de medici,și când are nevoie sa ceara și o a doua opinie medicală. Si eu am nascut prin cezariana acum 6 ani și jumătate,la varsta de 25 de ani când poate ptr.mine era posibilă și nașterea naturală,si am militat ptr.acest lucru, dar în fine…nu am avut curajul sa trec peste sfatul medicului și înclinația lui spre cezariană,la urmă urmei conteaza și dorința femeii despre cum vrea sa nasca, dar copilul și sănătatea acestuia sunt mai presus de orice. Avem un baietel sanatos si frumos,numai ca acum 3 ani,dorindu- ne ca părinți al doilea bebeluș,nu am mai putut rămâne însărcinată, ptr.ca în urmă investigațiilor medicale ulterioare s-a stabilit că în urmă operației de cezariana am fost cusută în interior cu niște fire de mătase neagră care nu s-au topit și care imi provocau sterilitate, fapt ptr.care a trebuit să îndur alte dureri ptr.a le scoate(întregi și nevătămat cum s-ar spune) în urma histeroscopiilor la care am fost supusa. Nu imi venea sa cred ce am putut purta în corp atâta timp,acum îi mulțumesc lui Dumnezeu că n-am pățit alte “minuni” .(infecții). După un tratament de mai mult timp,sfarsitul anului trecut mi-a adus o mare bucurie,concretizată în sarcina mult asteptata,dar care la vârsta de 6 saptamani s-a oprit din evoluție,punandu-ma psihic efectiv la pământ,fiind nevoită să mă supun unui chiuretaj,cel mai doborator moment din viata mea. O pierdere din care nu stiu cum și când imi voi reveni,o depresie adâncită acum si de veștile despre această mămică tânără,și de multe alte cazuri pline de durere și lipsa de speranță. Acum imi pun toată nădejdea în Dumnezeu și sper ca tot El sa ne faca cu puterea Sa sa trecem peste toate.Eu speranța nu pot și nu vreau sa o pierd.

    Reply
    1. Cristina Buja (Post author)

      Te îmbrățișez, îmi pare rău pentru pierderea voastră :*

      Reply
      1. RALUCA NABARJOIU

        Te îmbrățișez și eu, esti un suflet minunat!

        Reply
  4. Alina

    Am nascut prin cezariana pentru prima data acum 3a10l ca asa mi-au recomandat doi medici oftalmologi din cauza riscului mare de dezlipire de retina. La 2a3l am ramas din nou insarcinata. Si surpriza, desi analizele ziceau ca sunt insarcinata, ecografiile nu aratau nimic. Abia la 7s s-a vazut sacul care era strangulat la mijloc in dreptul vechii cicatrici. Toate bune si frumoase (am gasit un medic care sa sustina ca pot pastra sarcina) pana la 22s cand diagnosticul a fost de malformatie cardiaca. Am trecut si peste asta si la 29s de saptamani am avit hemoragie mare de la placenta previa. Au urmat inca doua episoade de hemoragie, iar intre timp am plecat in Germania ca sa nasc acolo fiindca fetita trebuia operata imediat. Si la 36s3z s-a declansat din nou hemoragie. Linistita (doar era obisnuita acum) am mers la spital. In 20 de minute de cand m-sm prezentat deja scoteau copilul prin cezaria de urgenta. Mi-au povestit a doua zi ca avusesem ruptura uterina. Deci exista si nu am simtit nici durere (banuiesc ca fiindca au intervenit repede). Si m-am vazut multi doctori si in Romania si in Germania cu ecografii multe. Insa niciunul nu a zis ca ar fi riscul asta (poate si fiindca erau concentrati pe problema copilului). In perioada de dinainte de nastere ti-am descoperit blogul, Cristina, si ti-sm citit povestea. Si ma gandeam daca mi s-ar intampla mie. Si s-a intamplat, doar ca am avut noroc de un doctor acolo care sa isi dea seama imediat ce a pus monitorul ca ceva nu e in regula.

    Reply
    1. Cristina Buja (Post author)

      Ma bucur ca ai intalnit un medic cu adevarat medic si om, ma bucur :*

      Reply
  5. Iri

    La doi ani de la operatia de cezariana, cand deja ma gandeam la bebe 2 am aflat ca am dehiscenta de transa uterina. Practic tesutul din jurul cicatricii se subtiase. Asta s-a intamplat in timp, pt ca la un an de la cezariana totul era perfect.
    Asa ca am fost operata iar si uterul mi-a fost cusut din nou. La 9 luni de la operatie se pare ca problemele apar iar.
    Iar eu ma incapatanez sa merg pe la medici, poate aflu si vesti bune.
    Ma uit cu jind dar in acelasi timp, recunosc, si cu ciuda la cupluri cu 2 copii, ma gandesc cu tristete ca as fi vrut ca copilul meu sa mai aiba un frate sau o sora.
    Ii multumesc lui Dumnezeu pentru minunea pe care o am acasa dar asa tare imi mai doresc inca una

    Reply
    1. Iri

      Si da, ma simt dezamagita de corpul meu. Sunt atatea femei cu 2-3 cezariene. Al meu de ce nu a fost in stare sa se refaca dupa una?

      Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: