Puneti copiii in scaune auto, nu va mai jucati cu vietile voastre!

Uite, îmi dau seama că nu am scris niciodată pe tema asta. Și nu pentru că nu o cred necesară, doar că, știți cum se întâmplă, dacă vezi roșu în fața ochilor, zici că toți văd la fel, dar daltoniști tot există. În jurul nostru toți prietenii au scaune de mașină pentru copii, instalate corect și folosite la fel. David are scaun de la naștere, a mers doar în scaun. Nici nu vreau să îmi mai amintesc de vremea bebelușiei și protestele lui și drumul București-Azuga pe care l-am făcut în peste 4 ore și nu de la trafic, de la oprit să îi dau țâță că poate nu mai protestează atât de tare. Și asta nu s-a întâmplat o singură dată. La un moment dat s-a învățat, a acceptat că altă variantă nu există, s-a resemnat și eu am răsuflat liniștită. Am preferat plânsul lui, pe care de fapt niciodată nu l-am luat așa zen, ci mai degrabă ca pe o suliță în coastă, dar știți vorba aia, ”Decât să plângă mama, mai bine plânge mă-sa?”. Ei, în cazul plânsului pe motiv că nu îmi place să stau în scaun auto, mai bine plânge el, decât să îl plâng eu pe el.

Nu, nu e de joacă, nu riscați, nu veți putea să dați timpul înapoi să îl puneți într-un scaun în mașină dacă îl veți primi pe un pat de spital cu zeci de perfuzii și operații sau și mai rău. Nu mai mergeți pe varianta ”mie nu mi se întâmplă”. Să știți că nici eu nu am crezut că mie o să îmi moară un copil. A murit totuși!

Nu vă mai jucați cu viețile copiilor voștri și nici cu ale voastre. Nu prea e viața aia care rămâne după moartea unui copil pe care ai fi putut să îl salvezi.

Săptămâna trecută am depășit o mașină în care, o fetiță de 5-6 ani, era jumătate afară pe geam. Ieri așteptam la trecerea de pietoni și prin fața noastră a trecut o dubiță unde doi copii de 3-4 ani erau liberi lângă șofer. Mi s-a ridicat părul pe mine și m-am aricit toată verbal, într-o discuție cu domnul soț. Cum să fii atât de inconștient !?

Și nu vreți să știți cum m-am rățoit la tatăl meu când am aflat că și-a permis să îl ia pe David în mașină, fără scaun. Așa ceva nu, nu pot să accept! La fel cum nu accept argumentul ”Eu conduc bine și prudent”. La fel conduc și eu și totuși ce să vezi, în ultimele 3 luni au intrat doi în mașina mea pentru că nu s-au asigurat. A doua oară fix în partea pe care era David, doar zgârieturi pe aripa din față și din spate, mașina se numește momentan ”Zebruța”.

În schimb, la primul accident, bine că nu aveam băiatul în mașină. M-a lovit unul atât de tare încât și eu și el ne-am dat cu capul de volan, lucrurile de pe bancheta din spate au venit peste scaunul meu, mașina a fost nedeplasabilă, toată partea dreaptă, plus fața făcute zob. Nu mai vorbesc de sperietură. Primul meu gând atunci, după lovit volanul cu pumnii de la nervi că am făcut țăndări mașina mea, care nici nu e a mea, e a socrului, a fost ”Bine că nu îl am pe David în mașină”. Iar lipsa lui din mașină a fost doar o conjunctură.

Așa că nu vă mai jucați cu asta! Nu acceptă copilul să stea în scaun? A scris Ioana un articol foarte fain despre cum să rezolvi partea asta, îl puteți citi aici. Cumpărați un scaun, instalați-l corect, de preferat cu spatele la sensul de mers, nu cedați la plânsul copilului și nici la argumentele neamurilor că nu e chiar atât de grav. Nu transportați păpuși pe care le puteți cârpi ușor. Transportați copiii voștri! Țineți-i în viață!

FotoCreditCristina TR

 

Cristina Buja
Sunt mamă, psiholog, trainer, ONG-ist și-n toate îmi place să îi învăț pe oameni să se ajute singuri. Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară, locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești, uneori și lacrimi, pentru că, oricât de FUN ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Aici sunt eu, la fel și altfel, mamă de băiat David și de fetiță înger Emma.

1 Comment

  1. Mihaela

    Sunt de aceeasi parere si nu ii inteleg pe cei din jur care rad de mine si de pruncul meu care sta “spanzurat” in centurile scaunului.
    Am trecut si noi prin faza cu plans, cu zbatut si cu opriri dese, iar acum suntem la momentul ala de “mami tu ai pus centula?”.
    Acceptam sa stea intre scaune, pe bancheta sau chiar la volan atata timp cat masina se afla oprita in parcare. Se implica chiar si in diferite actiuni ce includ masina (schimbat roti, curatenie) daca acestea se desfasoara in siguranta.
    Cum spuneai, mai bine sa rada altii de noi decat sa plangem noi.

    Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: