Povestile inventate inainte de somn – un fel de terapie pentru copii

De ceva vreme lungă am acest ritual cu mândrul David, înainte de culcare. Ne așezăm toți în pat, cu lumina stinsă și îi spun povești inventate. El îmi dă 3 cuvinte și eu mă pun pe improvizat. Din cele 3 cuvinte întotdeauna unul era copil și așa am ajuns la Bumbic. Nu mă întrebați de unde a apărut numele ăsta. Apoi cuvintele sunt aruncate fără legătură și eu trebuie să le găsesc un rost. Mobilă, dulap, soare, lumină, lampă, strugure, covor, vânt, frunze, firimituri, masă, farfurie, mașinută, fetiță, bunici, cățel, clanță, umbre … și asta doar din nopțile trecute, ce îmi mai amintesc și eu.

Bumbic e un băiețel inteligent, frumos, vesel, uneori mai e și trist, tot timpul pus pe alergătură și pe făcut experimente, cu ochișorii lui de ciocolată cu lapte și părul castaniu deschis. ”Aaa, Bumbic, seamănă cu mine, mami!”, îmi spune David mereu când îi fac descrierea de început. Bumbic e David și eu știu asta.

”A fost o dată ca niciodată un băiețel isteț, și frumos, și cu multă energie, pe care îl chema Bumbic”.

Întotdeauna îmi cere minim 3 povești inventate. De și mai multe ori negociem, în funcție de cât este ora, să mă asigur că totuși se culcă cât de cât la timp. Că la povești nu adoarme neam. Cum să piardă el ce a mai făcut Bumbic?

Și Bumbic mă ajută pe mine să îi pun în imaginație scene din viața noastră reală. Fricile lui, sau ale mele, nevoia de reguli și de a le respecta, schimbările pe care ni le aduce viața la picioare, situațiile problematice de care ne mai lovim și tot așa. Bumbic trăiește prin povești și mă ajută pe mine să îl ajut pe David.

Bumbic merge la grădiniță, dar nu pomenesc asta foarte des, are o mamă și un tată, și bunici, prieteni, uneori se joacă cu ei și alteori singur, este zvăpăiat și iubește experimentele, vrea să se ducă la școală, îi este frică de întuneric și adoră înghețata, este un băiețel iubit tare, tare de părinți, până dincolo de lună și înapoi.

David îmi spune cele 3 cuvinte și eu fac o poveste care are în ea, aproape întotdeauna, o temă de interes pentru mine. Și povestea mă ajută să îi ofer soluții și alternative lui David.

Aseară la ultima poveste am primit cuvintele masă, farfurie și mașinuță. La cină David a cam fentat prezența, ocupat cu jucăriile lui la care abia ajunsese după multe ore de stat în parc.

Și ce credeți, Bumbic nu vrea să stea la masă, pe scăunel, cu părinții lui, pentru că îi place atât de mult să se joace. Și tot Bumbic a găsit soluția care să îi mulțumească pe toți, inclusiv burtica lui. Și-a adus două jucării mici la masă și așa a avut răbdare să mănânce aproape tot din farfurie. V-am spus povestea pe scurt.

De dimineața David mânca micul dejun cu o mașinută Lego lângă și cu Pisoi cel din plastic.

Cineva a plecat liniștit la muncă, azi 🙂 !

 

Cristina Buja
Sunt mamă, psiholog, trainer, ONG-ist și-n toate îmi place să îi învăț pe oameni să se ajute singuri. Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară, locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești, uneori și lacrimi, pentru că, oricât de FUN ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Aici sunt eu, la fel și altfel, mamă de băiat David și de fetiță înger Emma.

1 Comment

  1. Pingback: ”Fericiti la adanci batraneti” … despre singuratate si iubire - FUN Parenting by Cristina Buja

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: