Povestea noastra cu dependenta bebelus-mama

Bebelușul e dependent de mamă? Da! Și e în regulă să fie așa! Cred că este nerealist să ne dorim ca ăsta mic să nu fie dependent de noi (să ne fie clar, vorbesc de bebeluși). Sigur, ne sperie dependența lor, dacă nu înțelegem că este normală, că bebelușii chiar au NEVOIE de mamă, tată, de fapt de persoanele pe care le-a văzut de când a deschis ochii. Sigur, uneori solicită mai mult spre întotdeauna doar mama, pentru că, dacă vă amintiți, a stat nouă luni înlăuntrul ei și mirosul, vocea, îl duc la ceea ce i-a fost casă sigură și fără stres.

Când sunt nou născuți, spre 6-7 luni par foarte sociabili, apoi, brusc, nicio persoană pe care o vede o dată pe lună, sau an, nu mai prezintă interes. Se numește anxietate de separare. Ea este absolut normală și chiar de dorit. Înseamnă că a dezvoltat un atașament sănătos cu părintele. Există probabil și excepții, copii care stau cu ușurință cu necunoscuții (eu nu cunosc personal), dar am zis, sunt excepții.

Știu, presiunile din exterior sunt uriașe, le-am trăit și eu. Toate rudele apropiate sau nu, care vor să drăgălească copilul în propriile brațe și se ofuschează că el le respinge. Prieteni, unii fără copii chiar, care știu ei mai bine cât de prietenos ar trebui să fie un bebeluș și mai că îți semnalează ceva în neregulă cu al tău. Bunici nerăbdători să sară copilul de gâtul lor chiar dacă nici în fund nu știe a sta. Le-am trăit pe toate. Am încercat de fiecare dată să explic civilizat că e normal ce se întâmplă, să aibe un pic de răbdare, va veni fiecare moment la timpul lui. Unii mă ascultau, alții își dădeau ochii peste cap, alții mă contraziceau fără argumente solide de altfel. La un moment dat m-am trecut pe modul ignor 🙂 Ce să fac !? Se numește conservarea energiei pentru copilul care mă solicita non-stop.

E minunat sa fii femeie

Da, mi-aș fi dorit și eu din când în când să stau așa liniștită și să privesc mândrul cum îi consumă pe alții. Aș fi vrut să știu că, dacă e o urgență, îl pot lăsa cu cineva (oricum n-aș fi avut cu cine, da zic și eu). Aș fi vrut să pot face pipi și baie fără spectatori (etapa asta n-a durat mult, dar a existat și culmea mai revine din când în când). Dar ATUNCI nu se putea. El nu era pregătit să respire fără mine. Am acceptat situația, am luat-o ca pe o normalitate, ceea ce și era. Am trecut peste pasul acesta și nu oricum: eu care știu că am fost acolo când el avea imperativ nevoie de mine, chiar dacă uneori eu voiam o pauză, el care știe că voi fi mereu aproape pentru el … chiar și când el va avea nevoie de o pauza :)) Glumesc, doar la ultima parte.

Ce am făcut mai exact?

Am citit, m-am documentat, am aflat că e doar o etapă normală în dezvoltarea lor și că cel mai bun lucru pe care îl poți face este să fiu acolo pentru el. Nu va dura toată viața, din contra, va trece foarte repede și chiar îți va fi dor de mirosul de bebeluș impregnat pe tine. Mie îmi este dor și nu numai mie! Am dreptate mămici care ați trecut prin asta?

Care este situația acum?

De fapt cam de pe la un an și 4-5 luni, poate un pic mai devreme dar nu am notat, cert e că încă era alăptat non-stop: pleacă cu tatăl lui oricând fără să plângă după mine. Îmi dă un pupic, îmi face pa-pa, îi sare lui de gât și duși sunt. Adoarme doar cu el (s-a întâmplat rar fiindcă nu a fost nevoie dar stau cu sufletul împăcat dacă va fi). Pleacă în parc cu bunicii. Asta am probat-o doar de două ori, nu fiindcă nu am vrut noi, sau ei, sau el, dar bunicii pot veni rar la noi în vizită. De fiecare dată a fost și Alex, fratele meu de 12 ani, pe care îl adoră, așa că sincer, pe frate dau vina. Se joacă cu orice adult pe care îl cunoaște fără să ne cheme și pe noi. Când mergem la bunici în vizită iese în curte cu ei, sau parchează mașinile în altă cameră, zeci de minute în șir până amețesc de la atâtea indicații … bunicii doar.  Sigur, au mai fost și momente când nu a vrut să plece fără mine, dar nimic dramatic, nimic care să nu se rezolvă cu câteva explicații sau câteva minute de joacă împreună.

Deci, copilul meu nu s-a lipit așa pentru totdeauna de fusta mumă-sii cum tot se temea lumea!

Nici nu a devenit un speriat izolat de adulți, dar știe să nu se ducă la străini, ceea ce e chiar indicat, și mă caută repede când are o supărare, ceea ce iar e bine, să vină la mine când are nevoie de un om să îl aline. Sunt cea mai sigură opțiune și sunt aici! Voi fi mereu!

 

Sunt licențiată în psihologie și sunt fascinată de creierul uman și capacitatea lui de a supraviețuit și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Ceva furtuni am trăit și eu! Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară. Locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești și râsete de copil. Uneori și lacrimi, pentru că, oricât de „FUN” ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Așa că, pășiți cu grijă când intrați în sufletul meu. Nu e musai să vă placă, dar e musai să îl tratați cu respect. Așa cum vă scriu și eu!
Articole create860

5 comentarii la „Povestea noastra cu dependenta bebelus-mama

  1. Ooof,cât de nimerita e postarea ta!!! Chiar aseară, când se juca cu tati și se lovise la deget, începuse sa plângă și mă striga pe mine. Nu înțelegeam de ce nu reușește tati sa-i aline mica durere.
    Acum accept altfel dependenta lui fata de mine. Mi s-a părut normala la început, iar cand ne-am intalnit in oras cu o mamica ce ne privea cu mare drag si regeret (Andrei statea agatat de mine ca maimuta) spunandu-mi ca si-ar dori sa mai traiasca astfel de momente insa de la 2 ani a inceput pasiunea pentru jucarii si jucat si nu mai vrea sa fie iubit, gougoulit si pupat, atunci m-am simtit binecuvântata de dragoste.
    Acum la 1a6l este cam la fel (și eu întind rufele în 50 mine, fac mâncarea pe reprize, calc soțului dimineața devreme după repriza de lăptic și fac dus intr-an timp record). Avem doar o bunica, buni cum îi spune Andrei și doar cu ea sta fără sa aibă nevoie de mine. Este persoana și jucăria preferata iar când lipsește mai mult de la noi, îi ia hainele si-și pune capul pe ele, spune duios buni-buni și umblă prin casa jumate de zi cu îmbrăcămintea respectiva. O iubește și îl iubește la fel de mult și nu voi fi niciodată geloasa pe timpul lor. Se împlinesc reciproc iar noi putem evada la vreun eveniment distractiv (nunta, concert, teatru, etc).
    Mulțumesc pentru aceasta postare si-ți mulțumesc ca împărtășești aici din experiența ta. Sarcina ușoară, bezele de pupici lui David și gânduri bune de la malul Marii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Introdu termenii de cautare si apasa enter sau escape pentru a iesi din meniu