Pentru mine a fi mama lui David este despre a fi EU, exact asa cum sunt

Vă spun sincer, după 10 ani de experiență în lucru cu copiii și părinții lor, și după aproape 5 ani de ”mama lui David”, tot ce știu mai bine să fac pentru copilul meu, este să fiu EU. Și tot ce pot să îi ofer mai bun, este să fiu EU. Exact așa cum sunt. Toată.

E lecția cea mai bună pe care am învățat-o de la el. Și cea mai grea.

Nu știu cum sunteți voi toți, care vă sunt durerile, barierele, fricile, nevoile. Mă știu pe mine. Și când îmi privesc mândrul bâzdâgos, cum râde, sau țipă, când e vesel, sau frustrat, când îmi spune glume sau vrea să mă lovească furios, când îl dor rănile, eu știu că îl iubesc. Și îi spun. Și știu că el se simte iubit orice ar face și orice ar spune. Iubită mă simt și eu. Și mie asta mi-a lipsit. Să fiu iubită când sunt rea, când nu mă dau deoparte pentru alții, când înjur la volan, când fumez, când sunt ce se așteaptă oamenii să fiu și mai ales când nu sunt.

David m-a lucrat prin interior și eu l-am lăsat. A cioplit bucată cu bucată cușca mea și m-a forțat să fiu EU numai să îmi arate că mă iubește oricum aș fi. Și când râd, sau țip, când sunt veselă, sau frustrată, când spun glume sau fac fața aia de aș arunca cu ceva, când mă dor rănile. Nu arunc, nu lovesc, nu jignesc. Dar el știe cum arată furie pe fața mea ”Mami, ce te încrunți așa la mine? Ce?”.

Cu David am învățat să fiu EU. Și e ciudat că mi-am dat seama de asta foarte curând. Când mi-a spus că pot să plâng. Când m-a îmbrățișat după ce mi-am cerut iertare că am țipat. Când i-am dat tableta ca să termin un proiect și nu m-am mai simțit vinovată. Apoi am vărsat cafeaua pe masă și m-am supărat și el a ridicat din umeri și mi-a zis ”Nu-i nimic, mami, se șterge. Te rog doar să fii mai atentă”. Așa cum îi spun și eu. Când am plâns lângă el și i-am zis că aș vrea să ne ducem fiecare durerea lui cum poate și aș vrea ca durerea mea să nu îl întristeze pe el. Își făcea vânt în leagăn și râdea ”Stai liniștită mami, nu mă întristez. Tu plângi când vrei și eu plâng când vreau”.

Am înțeles în terapie cât de ușor ne confundăm rolurile. Cât de ușor ne dor rănile și le cerem copiilor noștri să le vindece, inconștient. Cât de sincer și blând și pur iubesc copiii. Cum lucrează ei la noi, dacă îi lăsam. Cât de multe putem învăța din iubirea lor infinită pentru cei care i-au făcut din iubirea lor. Doar să îi lăsăm.

Cristina Buja
Sunt mamă, psiholog, trainer, ONG-ist și-n toate îmi place să îi învăț pe oameni să se ajute singuri. Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară, locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești, uneori și lacrimi, pentru că, oricât de FUN ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Aici sunt eu, la fel și altfel, mamă de băiat David și de fetiță înger Emma.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: