Oricat de mare ai fi tot copilul parintelui tau ramai

– Mama, vezi că venim acasă weekendul ăsta.

“Acasă? “. Mă întreb singură. Acasă. Acasă la mama și acasă la mine, cam așa stau treburile.

– Ce să vă facă mama de mâncare? Mă întreabă de fiecare dată. Tot de fiecare dată știe și ce am să îi răspund.

– Fasole făcăluită și negresă.

Eu nu mi-s pretențioasă, nici pofticioasă spre semi-stresul mamei mele că ar vrea și ea să mă aștepte cu bunătăți pe masă și eu nu mai depășesc capitolul “fasole făcăluită și negresă”. Sora mea îi trimite liste întregi, o coală A4 cu liniuțe în feluri de mâncare. Vine o dată pe an acasă. La mama acasă. Mama râde mulțumită și trece la învârtit lingurile de lemn în oalele vechi și noi deopotrivă. Gătește pentru copii, plânge pentru copii, râde pentru copii, trăiește prin ei și pentru ei. Copiii ei au copii. Copiii ei îi vor rămâne copii pentru toată viața, oricât de mari ar fi, oricâți alți copii mici ar avea ea.

Ce bine e acasă. La mama acasă.

Mai 2014

Cristina Buja
Sunt mamă, psiholog, trainer, ONG-ist și-n toate îmi place să îi învăț pe oameni să se ajute singuri. Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară, locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești, uneori și lacrimi, pentru că, oricât de FUN ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Aici sunt eu, la fel și altfel, mamă de băiat David și de fetiță înger Emma.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: