Numai domni si domnite

Numai domni si domniteÎn casa noastră suntem toți domni și domnițe. Mâncăm elegant, ne asortăm la dungă, vorbim civilizat, dormim la fel, totul e cum se cuvine … și fix pe dos.

Soțul e domnul meu, apelativ primit cu ani în urmă când îl strigam “mister”, nu-mi amintesc de unde a pornit dar am presentimentul că de la un mișto. La noi în casă se glumește tot timpul, multe sunt glume prostuț de istețe, așa am învățat să evităm ceartă. Preferăm să ne descărcam nervii prin râs. Funcționează de minune până acum.

Eu sunt, pentru soțul meu, mare gagică. Titulatură de manelist părerea mea. El zice că e un fel de laudă, mă rog, nu mai contează, oricum așa îmi va zice și dacă îmi place și dacă nu. Vorba unui prieten drag, ”gagică oi fi, dar mare în niciun caz”. Același prieten își strigă soția cu “fă pisi”. Leșinăm de râs de fiecare dată, cu soția respectivului în frunte. Uite încă o dovadă că cine se aseamănă se adună.

Pe David, domnul lui tată îl strigă de multe ori, cu afecțiune, ”măi curule” sau ”curu’ mă’tii”. Îmi cam este teamă să recunosc, dar presimt că David va zice repede cuvinte mai ne la locul lor. Dar, serios acum, tare drăgălași mai sunt când îi zice așa și râd amundoi cu poftă.

Mâncăm regal … cu mâna, mai mult eu și David. Na, că dacă e mai simplu așa ce să fac !? În plus avem pielea catifelată. Nu fac cremele scumpe cât face piureul de legume. Când e supă în meniu devine situația mai complicată.

Să dormim civilizat chiar mi-aș dori dar domnul sforăie iar David îmi bagă pampersul în nas mai toată noaptea. Uite cum ne întoarcem la cururi! Plus că domnițele regale nu cred că stau despuiate prin pat, să nu piardă jumătate de secundă cu îmbrăcatul după alăptat.

Hainele, de multe ori cu întreg meniul pe ele, sunt încă asortate, mai mult la ocazii, asta până o protesta mândrul. Nu că îmi place să îl port pătat, dar urăște să-i tot scoți și apoi să-i pui hainele iar eu sunt adepta conceptului de minimalizare a stresului. Oricum, pentru el, sigur nu contează dacă e îmbrăcat curat-modern ori ba.

Nu ascultăm muzică clasică dar nici manele, avem ceva studii la activ, suficiente cât să știm că ”mă-ta” se scrie cu cratimă și ”să fii tu sănătos” cu doi de ”i”. Sperăm ca din toate astea să învețe ceva util la un moment dat, măcar să fie liber, să folosească gluma pe post de armă anti-stres și să nu sforăie, că mă mult la vecini și baiul e că n-am vreunul prea drăguț.

La voi cum stă treaba cu eleganța și rafinamentul ?

Cristina Buja
Sunt mamă, psiholog, trainer, ONG-ist și-n toate îmi place să îi învăț pe oameni să se ajute singuri. Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară, locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești, uneori și lacrimi, pentru că, oricât de FUN ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Aici sunt eu, la fel și altfel, mamă de băiat David și de fetiță înger Emma.

8 Comments

  1. Ruxandra Irimescu Nastase

    Draga Cristina

    Iti urmaresc articolele cu mare interes pentru ca mi se pare fenomenal, parca m-ai descrie pe mine si familia mea in absolut toate 🙂 Am si eu un baietel de 2 ani si 4 luni, un domn foarte asemnator cu al tau ( chiar si eu printr-o pura coincidenta am terminat fac de psihologie ). Ma regasesc intr-u totul. Iar eleganta si rafinamentul sunt identice si la noi :)).

    Numai bine va doresc !!

    Ruxandra

    Reply
  2. Cristina Buja (Post author)

    Ce bine mă simt când întâlnesc oameni așa eleganți precum noi :)) Să vă fie domnisorul sănătos și fericit și alături de el.

    Reply
  3. Gabi

    Fix asa e si la noi cu eleganta ….. la toate si in toate! Sa vezi ce elegant isi sterge Ana nasucul si gurita cu maneca bluzitei din dotare, de-ti vine sa o mananci !!!! Ca si cosul de rufe este plin tot timpul de zici ca in casa noastra locuieste o armata intreaga, nu mai spun…. Si apropo de alintul folosit de al tau domn pentru David…. si eu il foloseam cand Ana era micuta si nu vorbea, dar am inceput sa ma abtin cand fix cuvintele nepotrivite le retinea fara probleme. Si pana la urma, daca am fi eleganti si rafinati tot timpul, unde ar mai fi amuzamentul vietii? Am deveni niste morocanosi incruntati si am imbatrani inainte de vreme, nu?

    Reply
    1. Cristina Buja (Post author)

      Da, ai dreptate Gabi, am fi toți niște triști dacă nu ne-am îndulci viața așa, din când în când 🙂

      Reply
    2. Cristina Buja (Post author)

      Asta îi zic și eu domnului să se mai abțină că mâine, poimâne, va întreba David musafirii ”Ce faci curule?”. Deocamdată zice mama, cam rar, tata nonstop, ți-ți la fel, să vezi tu de nu ma zice următorul cuvânt ”cur” :)))

      Reply
  4. Iana

    Imi era dor de articolele tale.Nu ca nu ai mai fi scris tu, dar de cand mi s-a marit familia ajung mai greu pe facebook.Si acum cel mic da semne de cerut in brate.Imi place tot ce faceti voi si cum reusiti sa fiti pozitivi si fericiti.Daca nu ai avea puterea si incapatanarea de a descoperi partea frumoasa a vietii, nu stiu cum te-ai descurca singura in hatisiurile vietii Si mai stiu ca srijinu tau sunt tot MISTER si Mai curule.Pupici si NB!

    Reply
  5. Karina

    Ca tot imi doream sa am conversatii amuzante despre copii si tot ce tine de modificarile vietii atunci cand ei apar, dar nu prea am cu cine.. ma bucur ca am gasit acest blog, sa citesc aici ca nu sunt singura care trece prin toate cele si ca, desi si eu sunt psiholog si chiar am lucrat cu copii, nu detin secretele universului copiilor si sunt uimita in fiecare zi de tot ce inseamna sa fi non-stop cu unul, cate provocari si cate intrebari fara raspuns pe moment si cate ganduri si nelinisti poate sa iti provoace, cand aleg sa fac intr-un fel un lucru ma tot gandesc daca o alta varianta era mai buna.. Si eu ma descurc singura, am noroc cateodata ca sotul meu lucreaza mai mult de acasa, insa 99% e inchis in birou, dar acel 1% ma mai scoate din incurcaturi pentru ca al meu “țîcă” cum il alintam cel mai des, nu ma lasa nici la baie singura. Si cand ramane cu sotul meu, aud doar “Tata!..Mama” adica tata, du-ma la mama :))
    Culmea ca acasa e mai lipit de mine decat afara, in parc e tare curajos.
    E sfios, e introvertit, isi pierde energia repede afara, in parc, e darnic, el nu smulge, in schimb lasa sa ii fie smulse, mi-e mila de el cand il vad ca nu ar vrea sa dea, sa ii fie luate, are 1 an si 8 luni si astept sa vad, poate la 2 va avea simtul proprietatii mai bine inradacinat dar totusi cred ca va ramane micul meu non-egoist.. Si eu am mari emotii pentru gradinita, scoala, joaca afara, prieteni, iubiri, il vad cum e, va fi sensibil si credul.
    Nu imi place deloc cand vad parinti mandrii dar mandrii tare de odrasla lor ca e rau/rea, egist, etc, sunt uimita, e normal la 2 ani sa fie, dar cu toate astea ar trebui sa fie acolo si sa ii arate ca e ok sa imparta sa ceara, nu sa smulga, insa rar sunt.
    Eu traiesc cu speranta ca, va gasi persoane la fel ca el, copii buni crescuti cu iubire..speranta moare ultima, asa-i? 🙂

    Reply
    1. Cristina Buja (Post author)

      Păi dacă n-am avea speranță ce ne-am face oare? 🙂

      Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: