Nu stiu ce ai sa te faci cand o sa fii mare, dar sper sa te faci fericit!

N-au dispărut întrebările astea de pe radarul necunoscuților și nu numai.
– Ce vrei tu să te faci când ai să fii mare?

S-a uitat David cam strâmb la ea.
– Nu știu, polițist și pompier, pompier de poliție? Nu știu.

S-a uitat la mine.
– Nu știu iubire, vezi tu ce te faci când o să crești, eu sper să te faci fericit.

Nu judec întrebarea, e mai la îndemână când nu știi ce să vorbești și nici nu îți place tăcerea. Oamenii simt nevoia să converseze și nu prea știu ce, cu un copil mai mic. E în regulă. Mi-a dat mie temă de gândire și de analiză, iar David s-a descurcat așa cum face de obicei.

Nu m-am gândit niciodată ce vreau să se facă David când va fi mare. Nu că nu m-aș frământa cu creșterea lui, o fac, și încă poate prea mult din când în când. Dar trăiesc cu el dorindu-mi să simtă cât este de iubit, să se simtă acceptat așa cum e, susținut, valorizat, să simtă că stau la prindere când o să cadă și că îl iubesc și când are comportamentul unui copil liniștit, deștept, cuminte, înțelegător, și când îmi întinde creierul mai ceva ca elasticul de la praștia cumpărată de bunici.

Mulți părinți se uită la ce pun copiilor în burtă și pe ei, dar nu toți se uită la ce pun în suflet. Și chestia e că atunci când ajung adulți si aruncă un ochi înapoi, majoritatea povestesc cu o oarecare lejeritate și mândrie despre cum umblau cu o singură pereche de papuci și mâncau margarină pe pâine. Asta în zilele bune când nu se rezumau la mămăligă rece cu gem. Dar nimeni nu privește cu amuzament în urmă, unde nu au simțit iubire, atașament, apartenență, valorizare, acceptare. Pentru că îi dor rănile.

Și oricât ar umbla cu mașini scumpe și ar adormi sub perne din puf de gâscă regală tot schilodiți se simt. Tot singuri. Tot nu sunt suficienți pentru ei înșiși. Tot caută iubire.

De sărăcie te vindeci mai repede și mai ușor decât de neiubire.

Așa că, dragă copil care crești cu mine și mă crești pe mine, nu știu ce ai să te faci când o să fii mare, dar sper să te faci fericit.

Cu dragoste,
Mama

 

Cristina Buja
Sunt mamă, psiholog, trainer, ONG-ist și-n toate îmi place să îi învăț pe oameni să se ajute singuri. Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară, locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești, uneori și lacrimi, pentru că, oricât de FUN ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Aici sunt eu, la fel și altfel, mamă de băiat David și de fetiță înger Emma.

1 Comment

  1. Pingback: Copilul tau e homosexual? Ai doar doua optiuni: accepti sau nu! - FUN Parenting by Cristina Buja

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: