Nu mai sunt cine eram si nici nu caut sa redevin

Mă uit în urmă la mine din când în când, aici pe blog. Intru și citesc ce am scris în anii trecuți. Uneori îmi zâmbesc în colțul gurii “măi fată ce-ai scris aici?”. Le las, nu modific. Așa eram eu atunci, așa simțeam. E în regulă. Nu e ca și cum trebuie să îmi placă tot ce am fost altă dată 🙂 .

De multe ori recitesc doar ce am publicat în ultimii 2 ani, despre Emma. Și nu o fac să mă chinui, nu e asta, doar că pe David îl am aici, pe ea o am în scrierile mele. Citesc și mă privesc. Mă doare crunt și plâng. Plâng de dor, de neputință, de drag de ea și de mine. Plâng cumva de mândrie că nu m-am prăbușit când mi-ar fi fost cea mai ușoară cale să nu mai doară atât, să renunț la viață. Și zâmbesc când ajung spre anul ăsta și înțeleg că pot să mă uit la Mica și fără să doară, să ridic ochii spre cer și să îi zâmbesc în timp ce îmi închipui că ea acolo zburdă prinde nori cu puf și chiuie de bucurie că mă-sa se pune pe picioare puțin câte puțin, din ce în ce mai mult. Câte sentimente diferite într-un suflet, înghesuite una în alta, ca și cum nu ar vrea să își dea drumul la mâini.

Da, depresia te șterge și moartea te schimbă. Și vindecarea există. E nevoie de timp, mult timp, de răbdare, multă răbdare și de resurse din interior și din exterior, si iar de timp. S-au dus 2 ani de când ea a plecat și eu am rămas. Îmi tot trimite curcubeul de acolo și încep să îl primesc, fiindcă acum pot să o fac. Nu mai sunt ștearsă, nu mai simt gol adânc și nici nu mă mai simt vinovată pentru asta. Îmi dau voie să fiu.

Mă tot uit la mine și în mine de 2 ani încoace. Nu mai sunt cine eram și nici nu caut să redevin. Sunt, exist, simt, sufăr, iubesc, râd și plâng. Trăiesc! Mă vindec.

FotoCreditAlexandrina

 

 

Cristina Buja
Sunt mamă, psiholog, trainer, ONG-ist și-n toate îmi place să îi învăț pe oameni să se ajute singuri. Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară, locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești, uneori și lacrimi, pentru că, oricât de FUN ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Aici sunt eu, la fel și altfel, mamă de băiat David și de fetiță înger Emma.

3 Comments

  1. Bristena

    Esti minunata prin puterea pe care o ai in tine si lupta pe care o duci.

    Reply
    1. Cristina Buja (Post author)

      Iti multumesc din suflet!

      Reply
  2. Pingback: Cand pierzi un copil mori TU si te nasti TU, altfel de TU - FUN Parenting by Cristina Buja

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: