Nu mai dati sfaturi cand nu sunt cerute! Nu stiti in ce rani infingeti cutitul!

Mi-a ajuns frustrarea la limita răbdării. Nu reușesc să mai înțeleg dorința insistentă a oamenilor de a-și băga sfaturile unde nu sunt cerute, și așa, fără să te cunoască.

L-am luat pe David de la grădiniță. O educatoare, de la altă grupă, i s-a adresat lui, direct:
– Măi, ce frumos ești! Ești așa frumos că te-aș lua la mine acasă.
– Este cel mai frumos copil din Univers, dar are mamă și nu l-aș da nici să îmi aduceți toate stelele de pe cer. Îi zic eu, încercând să nu tensionez situația. David îmi zâmbea.
– Dar mai faceți altul. Zi tu, David, nu vrei tu un frate sau o soră? Să fii fratele cel mare? Să ai mereu cu cine să te joci? Uite cât de frumos este! Mai faceți unul, doamnă!
– Știu, știu, dar ca el nu mai există, nici nu va mai exista. Suntem suficienți așa, împreună.

David tăcea. S-o fi săturat și el de discuția asta, nu doar eu. S-o fi săturat și să îmi ceară bebeluș și eu să îi explic că nu sunt pregătită.

– Haideți doamnă, ați făcut un copil atât de frumos, mereu zic că oamenii așa, care își permit și fac copii așa, frumoși, n-ar trebui să se oprească la unul.
– Înțeleg ce spuneți, dar vă rog să vă opriți aici. Nu îmi permit emoțional să fac un copil, și nu doar emoțional, și nu este o discuție pe care să o purtăm în fața unui copil.

L-am îmbrățișat pe David, i-am sărutat năsucul și am coborât pe scări. I-am luat mânuța în palma în care nu îmi țineam cârja, i-am sărutat-o: 
– David, iubire, îmi pare rău dacă nu te-ai simțit bine când ai auzit discuția asta.
– Știu … Hmmm … știu mami că îți este frică, dar de data asta dacă faci un bebeluș nu mai moare ca Emma, știu eu.

Dați-mi vouă să urlu! Să urlu pentru tot. Pentru neputința mea și neputința lui. Pentru oameni care îți înfing cuțitul în răni fără să știe că ai acolo puroi.

Nu-i vina lor că există și nu-s la vedere. Că nu-mi scrie pe frunte ”mi-a murit un copil și uneori abia îmi țin sufletul în cârje”. Că nu se vede. Îmi îmbrac durerile în haine frumoase și îmi pun machiaj pe pleoape și nici n-ai zice ce lume întreagă s-a dărâmat în ultimii 3 ani.

Dați-mi voie să urlu că nu pot să îi dau copilului pe care îl iubesc până dincolo de stele și înapoi, ce mi-am dorit atât de mult să trăiască.  

Dați-mi voie să urlu că în altă lume trăiește un copil pe care nici nu îl cunosc!

 

Sunt licențiată în psihologie și sunt fascinată de creierul uman și capacitatea lui de a supraviețuit și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Ceva furtuni am trăit și eu! Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară. Locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești și râsete de copil. Uneori și lacrimi, pentru că, oricât de „FUN” ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Așa că, pășiți cu grijă când intrați în sufletul meu. Nu e musai să vă placă, dar e musai să îl tratați cu respect. Așa cum vă scriu și eu!
Articole create850

13 comentarii la „Nu mai dati sfaturi cand nu sunt cerute! Nu stiti in ce rani infingeti cutitul!

  1. Of….imi pare rau, imi pare rau ca trebuie sa faci fata la astfel de intrebari. Eu inca nu am primit prea multe de genul asta, si, clar, nu insistente.

  2. De fiecare cand iti citesc articolele imi imaginez ce durere trebuie sa fie in sufletul tau.Eu am un copil bolnavior si imi vine sa urlu încontinuu, in fiecare zi.Curaj sa poti sa mergi inainte!

  3. Dragă om, întâmplător am dat de tine acum un an și nu știu dacă este zi in care sa dau scroll pe Facebook și să văd o postare de a ta, la care să nu mă opresc!nu te cunosc, nu îndrăznesc niciodată să spun nimic, dar acum pur și simplu cred că ai atins o parte din mine!
    Ești un munte de putere și un munte de curaj pt simplu fapt că povestești, că spui 10% din ce duci in sufletul tău!
    Îți doresc din toată inima să ai sărbători liniștite, să găsești ascuns în tine ceva indiferență și ignoranță și să știi că ești în gândul meu cu toată admirația și dragostea!

  4. Ma cumtremur numai la gandul asta! Si da, cat e de greu sa mai vina cineva sa mai puna “umarul” la prelungirea suferintei, de orice natura…!
    Uneori, ma gandesc cu groaza la cate ni se pot intampla si cum as putea sa le fac fața!
    Alteori, ma pun in pielea parintilor ce-si petrec clipele cu copilul bolnav in brate, oriunde numai ACASA nu!
    E foarte greu sa spui chiar si “de ce mie?”, pentru ca stii ca nu doar ție! Pur si simplu!
    Copilul nostru are elemente de autism, iar eu am ajuns in punctul in care ma multumesc cu “macar nu-i nimic mai grav” tocmai pentru ca vad multe alte lucruri in jur! Stiu ca nu e ok, dar catre asta te duc toate intamplarile astea pe care le auzi la unu’ si la altu’!
    Nici nu am cuvinte sa te imbarbatez pentru ca stiu sigur ca nimeni n-ar putea sa ma imbarbateze pe mine!

  5. Cunosc sentimentul din păcate. La noi au trecut aproape 5 ani dar parcă a fost ieri. Nu pot accepta lipsa Dariei și nu mai pot accepta nici nesimtirea oamenilor. Pe mine mă atacă mereu că am doi băieți. Foarte des aud replica aceea care mă doare cel mai tare și anume „Era mai bine dacă era fată, aveați pereche!!” Am obosit să le răspund că fata mea a obosit să lupte și că la puțin timp după naștere m-a lăsat și a plecat.De obicei aud asta de la oameni care cunosc situația, care știu cât de greu mi-a fost…dar nu le pasă. Majoritatea nu știu cum să provoace durere,cred că simt o satisfacție destul de mare. Multă putere să îți dea Dumnezeu și mai ales mult curaj. La mine,Rafael s-a născut după moartea Dariei și pot să spun că, cu ajutorul lui sunt mai bine acum.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Introdu termenii de cautare si apasa enter sau escape pentru a iesi din meniu