”Să îl ajut să își controleze emoțiile” … ”Să îmi controlez mai bine emoțiile”. Am tot citit exprimarea aceasta și nu înțelegeam de ce mă zgâria pe suflet. Ceva nu se potrivea și totuși, parcă, și eu am folosit-o. Sigur am folosit-o. Dar nu emotiile se controleaza, ci comportamentul rezultat din ele.
Am înțeles mai apoi. Emoțiile sunt ceea ce sunt. Simți ceva și gata.
Că e o emoție care duce la ceva bun în tine sau nu, e o poveste distinctă. Firește că tindem spre un ideal chiar dacă știm că nu există, ăla în care simțim doar ”emoții pozitive”, adică acele ceva ce ne fac fericiți, și mulțumiți, și împăcați. Dar atât cât trăim, simțim de toate. Nu emoțiile sunt de controlat. Ci comportamentul.
Că dacă te întâlnești cu o mamă slabă, îmbrăcată super mișto, coborând dintr-o mașină scumpă, cu un copil perfect de mână, ea îl roagă să meargă mai repede și el nu protestează neam și simți ”să îmi bag picioarele ce aș vrea și eu asta”, e în regulă. Că poate tu atunci ești în colați, cu un tricou larg peste colăceii de la burtă, cu un copil lăsat acasă cu mucii până la bărbie și te-ai dus cu metroul, să cumperi rețeta. Aia e, aia ai simțit, nimic rău în asta.
Nu ce simți e de controlat. Asta e de acceptat.
Și de luat la întrebări și de acționat pe acolo pe unde se poate, dacă e o stare care se repetă și nu doar un moment punctual. Dar comportamentul e de controlat. Că poți să vorbești civilizat și prietenos cu acea mamă care are ce ai vrea și tu, sau să o iei la înjurături că, să zicem, a trecut prea repede prin față ta și ți-a atins cotul cu geanta ei … aș scrie o firmă scumpă de pe la noi, dar zău că nu știu.
Sau nu o înjuri, dar stai cu o stare de cacao toată ziua, de’ nu te mai salvează nici două înghețate și o ciocolată, nu de alta, dar ți-ai amintit că ai colăcei, și poate că îți mai iei și bărbatul la rost că a cumpărat lapte cu 3,5% grăsime și nu cu 1,5% să mai dai și tu câteva grame jos.
Emoțiile nu se controlează, se acceptă! Comportamentul este întotdeauna o opțiune.
Este extrem de valabil și pentru copii. Nu negați ceea ce simt. Acceptați. Explicați-le ce simt. Învățați-i cum să reacționeze. Comportamentul este întotdeauna o opțiune.
Sursă poza: RD Smith @ Unsplash
♦ Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). ♦
Buna Cristina,
Din punctul meu de vedere emotia pe care o simtim intr-un anume moment se naste tocmai din anumite comportamente pe care le avem in experienta trecuta ca mecanisme de aparare la ceea ce ne doare si in special la frica pe care o simtim (frica de a nu fi acceptati, de a fi parasiti etc)
Intr-adevar, daca există o emotie negativa..este recomandat s-o acceptam..nu s-o negam si sa incercam sa oferim un altfel de comportament tocmai pentru a oferi o emotie pozitiva..deci o experienta pozitiva si memorabila.
Ceea ce vreau eu sa spun este ca mecanismul de funcționare si declanșare a emoției pleaca de la creier..mai precis de la nucleul amigdalian care inregistreaza emotiile si in același timp experientele / comportamentele avute si declanșate ca o stare de urgenta si de actiune rapida..practic stimulii externi (vaz, auz, olfactiv, tactil) ar trebui sa ne trimita informatii catre cortex si mai precis catre sistemul limbic al creierului tocmai pentru a analiza situatia..pentru a o trece prin filtrul gandirii..insa tocmai pentru ca apare sentimentul /emotia declansata de frica exista aceasta ruta ocolitoare la nivelul creierului care raspunde mult mai rapid la starea de urgenta declansata prin nucleul amigdalian.
Luand in considerare toate acestea, din punctul meu de vedere este corect spus ca este necesar sa ne controlăm emotiile pentru ca ele declanseaza comportamente si daca incepem sa constientizam de ce anume apare frica..putem incepe sa controlam aparitia sentimentului pt ca prin conștientizare iti poti da seama ca nu ar trebui sa iti frica de fapt si astfel apare si schimbarea comportamentului.
Daca ar fi asa cum spui tu…ca nu emotiile se controleaza , ci comportamentele..nu crezi ca actionand altfel..cum ai spus tu, sa vb frumos cu doamna si sa mergi mai departe…sentimentul de frica (in cazul asta frica de a nu mai fi acceptați – nemultumirile vis.a.vis de noi pleaca de fricile noastre) nu ar ramane? Si atunci cf mecanismului de functionare a creierului este foarte greu sa adopti un altfel de comportament tinand cont ca frica sau sentimentul de nesiguranta sunt destul de puternice si au in spate niste comportamente avute deja in astfel de situatii si memorate de nucleul amigdalian.
Sunt o mamica interesata de dezvoltarea personala si de intelegere a emotiilor prin care trecem tocmai pentru ca pana acum am mers pe premiza ca nu ne putem controla emotiile, ca emotiile apar fiindca asa suntem noi creati..insa citind mai mult despre aceste mecanisme de declansare a acestora..sunt de parere ca pana la urma daca invatam sa ne cunoastem pe noi insine si sa ne acceptam asa cum suntem..emotiile se pot controla…si daca ajungem sa ne controlam emotiile..implicit ne schimbam si comportamentul in situatiile dificile
Tot ce am scris este parerea mea personala sau mai bine spus este ceea ce am inteles din ce informatii am inceput sa culeg…asta nu inseamna ca eu am dreptate.
Te pup si multumesc pt articolul acesta prin care mi-am putut exprima si eu punctul meu de vedere cu privire la acest subiect.
Buna, Rodica,
Iti multumesc mult pentru comentariu. Da, si eu cred ca este foarte important sa invatam sa ne cunoastem si sa ne acceptam asa cum suntem. Tocmai acceptand ce simtim si mai ales intelegand de unde vine ne va fi mult mai usor sa controlam comportamentele. Daca intelegem ca, de exemplu, intr-o anumita situatie ne vorbeste frica de a nu fi iubiti, vom avea o alta perspectiva si sigur si un alt comportament. Si cautand sa inteleg de unde vine frica de neiubire, adica din ce experiente am avut pana acum, frica se va diminua. Eu vad un pic altfel lucrurile acum. E adevarat ca altfel le vedeam in urma cu 3-4 ani si sigur nu sunt de parere ca am dreptate cu tot ce gandesc 🙂
O sa analizez ce mi-ai scris si o sa meditez o vreme la asta.
Iti multumesc, intotdeauna ma ajuta oamenii care ma pun la gandit si analizat 🙂