Miracolul imaginatiei coace in tine boabele sperantei unui viitor mai bun

In clasa a-V-a o colegă de clasă mi-a adresat primul adevăr dureros pe care aveam să îl aud în tot ce urma să îmi devină viață: ”Moș Crăciun nu există!”. Nu am crezut o iotă din ce mi-a spus și m-am dus acasă, la mama, să mă asigure ea că era o minciună că părinții pun cadourile sub brad. Colega mea o găsise pe mama ei așezând pungile cu banane. Părinții erau divorțați, ea locuia doar cu mama, cadourile ei erau întotdeauna mici și puține. Și ale mele la fel, dar asta nu mă convingea că nu există Moș Crăciun, mie nu îmi păsa de mărimea și scuza cadourilor de sub brad, eu iubeam lumea Moșului pe care mi-o construisem eu, în mintea mea.

Mama a trebuit, probabil, să înfrunte primul prag care îi dovedea că și copiii cresc. Mi-a spus exact ce aveam nevoie să aud ”Există atât timp cât noi credem în el”. Am înțeles exact ce voia să zică cu asta și am ales să continui să îmi atârn beculețe colorate prin cameră, să îmi înfășor cearceaful pe sub talie și să devin Zână Zăpezii.

Miracolul imaginației coace în tine boabele speranței unui viitor mai bun.

Imaginația a fost întotdeauna pentru mine un foarte bun mecanism de satisfacere a nevoilor pe care nu le aveam îmbrățișate în lumea reală. Foarte mulți ani, până pe la 30 așa, puneam capul pe pernă noaptea, închideam ochii și ”trăiam” în lumea în care tata era iubitor, mama era fericită, băiatul de la VIII-C mă plăcea pe mine, eram frumoasă, fără aparat dentar și ochelari, deveneam slabă, aveam haine multe și frumoase și mâncare bună în frigider, nășteam și creșteam un băiat și o fetiță, ne construiam casă pe pământ și aveam o carieră de mare succes.

Țin minte că la un moment dat eu chiar credeam că dacă îmi imaginez suficient de mult acest scenariu, el se va întâmpla. Tata nu a fost drăgăstos, mama nu mi-a părut fericită, băiatul de la VIII-C m-a iubit mulți ani, frumoasă sunt, aparatul dentar și ochelarii au dispărut, băiatul trăiește, fetița nu, la casă am renunțat și cariera e ceva care îmi aduce o foarte mare satisfacție, dar naiba mai știe ce însemna să fie de succes.

Ce îmi amintesc din vremurile trecute de mult, este senzația de real cu care trăiam eu în imaginație. Cum puteam să țopăi pe pat cu cearceaful pe mine și chiar să mă simt Zână. Cum îmi aduceam înăuntrul meu iubirea pe care o căutam în acel băiat. Cum credeam cu sinceritate într-un viitor mai bun. Asta fac copiii, imaginația îi salvează, e un foarte bun mecanism de apărare.

FotoCredit: Cristina TR

Acum nu mai funcționează. Poate că se numește și maturitate. Dar mai e ceva. Acum am cu adevărat puterea de a accepta prezentul așa cum e. Acum nu mai fug de ce simt pentru a satisface imaginar ce îmi lipsește. Atunci nu știam să supraviețuiesc altfel. Acum mă uit cu atenție în mine, uneori mă îmbrățișez pentru golurile pe care știu că nu am cum să le umplu vreodată cu ceva, alteori doar accept ce simt și alteori mă adun să îmi ofer în lumea reală ce am cu adevărat nevoie.

Dar pentru toate zilele și nopțile în care nu găseam efectiv puterea să accept viața așa cum era în prezent, aveam nevoie să îmi spun o poveste despre viitor. Și povestea îmi aducea întotdeauna iubirea care îmi lipsea. E un foarte bun mecanism de apărare. Ce bine că l-am descoperit atunci când aveam nevoie să cred că viața îmi va așeza rochia mototolită și îmi va usca pieptul plin cu lacrimi.

Azi îmi îndrept rochia cu palmele când mi-e greu să bag fierul de călcat în priză și îmi șterg ușor lacrimile de sub gene, să nu mi se întindă prea mult rimelul. Ridic capul și pornesc în viața mea, așa imperfectă cum e ea.

 

Cristina Buja
Sunt mamă, psiholog, trainer, ONG-ist și-n toate îmi place să îi învăț pe oameni să se ajute singuri. Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară, locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești, uneori și lacrimi, pentru că, oricât de FUN ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Aici sunt eu, la fel și altfel, mamă de băiat David și de fetiță înger Emma.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: