Pe Magda am cunoscut-o la o întâlnire cu bloggeri. O citisem de câteva ori, dar nu suficient cât să mă prind că ea chiar pilotează un avion. Așa că, prima noastră discuție a fost destul de ciudată. Am întrebat-o de unde numele și când mi-a spus profesia ei am îngânat tâmp, ”Aaa, daaa? Ce tare!”. Așa ne-am cunoscut și tare mi-a plăcut de ea, are o așa o privire și un zâmbet cald, și scrie la fel 🙂 . Magda este ”Mamica zburatoare „.
De când m-a rugat Cristina să povestesc despre cum s-a născut Mămica zburătoare mă tot gândesc cum pot să exprim exact în cuvinte ce înseamnă pentru mine acest jurnal online. Dincolo de faptul că apare sub forma unor articole, blogul este un loc în care mă refugiez ori de câte ori am nevoie să-mi adun gândurile și apoi să le cern.
Nu știu să descriu exact bucuria pe care o simt atunci când scriu pe blog. Nici dragostea și dăruirea pe care le pun în fiecare material publicat. Ce pot să zic este că mă identific cu această mămică zburătoare. Îmi doresc ca ea să crească din toate punctele de vedere și să aibă zboruri line și cer senin.
Cine sunt?
Ca să nu mai zăbovesc, mă numesc Magdalena Aldea și sunt mămica Sarei, o fetiță (năzdrăvană de un an și cinci luni) care mă inspiră și mă învață în fiecare zi să fiu mai bună, mai inventivă și mai jucăușă. Iubesc să-mi petrec timpul cu ea și îmi place să o analizez ori de câte ori am ocazia. Fetița asta îmi face lumea mai frumoasă!
În primul meu articol de pe blog, am povestit cum vede lucrurile un bebeluș din burtica mamei. citește mami, eu exist.
Meseria mea este de pilot militar, de aici și numele de mămică zburătoare. De cele mai multe ori sunt cu capul în nori (la propriu) dar asta îmi conferă o adrenalină și o împlinire absolut necesare ca să supraviețuiesc. Deși periculoasă, îmi iubesc meseria și tot ce fac la muncă mă împlinește. Sunt absolventă de colegiu militar, de academie militară și am în spate aproape 8 ani de când sunt ofițer cu acte în regulă. Când intru pe poarta unității nu mai sunt nici mămică, nici femeie. Sunt Magda, cadrul militar, cea pregătită să-și facă treaba cu profesionalism și îndârjire.
De ce am un blog?
Pe scurt, mi-am dorit dintotdeauna să scriu pentru un ziar, o revistă, o publicație, orice. Am simtit de multe ori nevoie să-mi iscălesc gândurile și mi-a plăcut dintotdeauna ideea de jurnal online. Chiar dacă nu am știut exact unde m-aș potrivi, acum că îl am, blogul meu este exact ceea ce am căutat ani în șir.
Mai pe lung cred că am avut dintotdeauna un impuls să-mi notez ideile, să le organizez, să-mi împărtășesc gândurile cu cei din jurul meu. În felul acesta am ajuns să mă descopăr, să mă cunosc și să mă înțeleg. Odată cu trecerea timpului mi-am dat seama că, la fel ca mine, mai sunt multe mămici care trec prin fix aceleași situații. Că și lor le este greu și că și ele încearcă să fie părintele perfect pentru copilul lor.
Despre momentul potrivit pentru a deveni părinți am scris aici.
Nimic din toate acestea nu ar fi fost posibile dacă nu i-aș fi întâlnit pe Mirela (inițiatoarea site-ului desprecopii.com ) și pe Florin (bussiness owner). Ei sunt cei care m-au ajutat și m-au îndrumat să-mi realizez acest vis. Cu ajutorul lor am intrat într-o lume foarte interesantă cu oameni mișto, părinți dedicați și informați care luptă pentru o lume mai bună. După cum spuneam mai sus, deși am mai cochetat cu scrisul (și aici mă refer la revista liceului militar) niciodată nu am avut curajul să fac public vreun articol.
Astăzi găzduiesc un blog de parenting și în paralel sunt și redactor pe desprecopii.com. Nu este ușor să mă implic în foarte multe activități dar simt că mă hrănesc cu ele și că de acolo îmi trag energia necesară. Ba mai mult, lumea în care mă învârt îmi oferă posibiliatea să am acces la informații de calitate, să știu cum să gestionez momente dificile și să mă conectez cu fetița mea.
Despre ce scriu?
Scriu despre bucuria pe care mi-o aduce meseria de mămică, despre copii, părinți și despre toate experiențele prin care trec. Simt că viața este foarte frumoasă și merită trăită cu zâmbetul pe buze și cu un strop de optimism în suflet. Îmi place să cred că fiecare om are ceva bun în el de aceea îmi păstrez dramul de pozitivism și continui să visez la o lume aproape perfectă. Știu sigur că, în mâinile noastre stă puterea de a îmbunătății lucrurile pentru copiii noștri.
Scriu despre fiecare moment din viața Sarei. Îmi doresc ca peste ani să mă întorc pe blog și să recitesc tot ce am simțit în fiecare perioadă din creșterea și dezvoltarea ei. Simt că nici un aparat de fotografiat și nici un jurnal nu ar putea să surprindă exact prin ce trece sufletul meu de mămică. Sunt norocoasă să-mi pot împărtăși trăirile cu celelalte mămici și să învăț atât de multe lucruri frumoase de la ele. Pe de altă parte vreau să îmi fac material de ronțăit pentru bătrânețe :))
Ce îmi doresc pe mai departe?
- Îmi propun atât de multe lucruri. Vreau o casă la țară și încă doi copii. Vreau un câine mare care să completeze tabloul de familie alături de cele două pisici existente deja în viața noastră.
- Știu sigur că la un moment dat o să-mi scriu autobiografia, poate peste câțiva ani sau poate la bătrânețe. O să se întâmple la momentul potrivit.
- Până atunci îmi doresc foarte mult să mă implic în campanii de întrajutorare. Cred cu tărie în schimbare și în implicare.
- Vreau să-i ofer o lume mai bună copilului meu decât asta în care trăiesc eu, acum.
- Cred că bucuria adevărată stă în sufletul fiecăruia dintre noi. Și că tot noi suntem cei care trebuie să ne dăm voie să o trăim.
Te aștept pe blog să povestim mai multe. 🙂
P.S. Îți mulțumesc Cristina pentru găzduire. E o atmosferă tare faină la tine. 🙂
