M-as mandri cu Romania asta daca as avea de ce!

Nu i-am pus, azi, ie lui David și nu i-am vorbit despre România și cei 100 de ani. Eu nu!

Ce să îi spun? Că în țara asta plătești contribuții la sănătate să fii și tu tratat de boli și apoi fugi la privat că ți-e frică de spitalele noastre murdare, înghesuite, cu medici flegmatici și asistente mai grețoase decât ei? Am născut  la stat. A fost atât de bine că am insistat să fac un efort și pe Emma să o nasc la privat, la maternitatea Regina Maria. Știți cum e asta? Și futut și cu banii luați! Așa e!

M-am dus la privat să fug de stat. Ce să vezi? Mi-a murit copilul. Fetiță perfect sănătoasă, sarcină la termen, mamă sănătoasă și la final mă privești în ochi și îmi zici “ați avut numai ghinioane, doamnă, începând cu ninsoarea de afară “. What? Stați așa. Ninsoarea a întârziat medicul curant. Dar voi de ce ați lăsat doar un medic rezident să se ocupe de o mamă în travaliu care acuză dureri puternice pe uter cicatricial? Într-o maternitate privată? Și cum se face că acest medic m-a tratat cu “rabdă că vine doctorul tău”, dar apoi scrie pe fișă că a acționat ca pentru o urgență? Normal, ai scos un copil mort din mine, atunci te-ai prins și tu că era o urgență. Dar în hârtii scrii ce vrei tu, că cine să se pună pe de-a dreptul?

O Românie în care îți moare copilul abia născut, chemi IML-ul și trec aproape 3 ani, dar tu nu ai un răspuns concret.

O România în care avocații îți iau banii, îi bagă în buzunar și uită să îți mai răspundă la telefoane.

O Românie în care ești fix nimeni când îndrăznești să scuipi în ochi o fabrică de făcut bani din copiii scoși din tine. Unii vii, alții morți, cum ți-o fi norocul!

O Românie în care îți duci copilul la grădiniță privată pentru toate condițiile promise și descoperi după 3 luni că, în afară de curtea imensă cu pietricele și leagăne, restul era de 2 bani, nu de 1400 lei. Na, știți vorba cu gardul și leopardul. 

Sunt mândră de mulți români, chiar sunt. Lucrez cu oameni demni de a fi admirați. Citesc oameni la fel. Am prieteni plini de iubire și adevăr și corectitudine. Dar România? România nu îi merită, îmi pare rău!

Da, David, trăim într-o țară frumoasă, cu munte si mare la un loc, cu drapel albastru, galben și roșu….cel puțin un sfert e sânge. Nu îmi spuneți mie de iubit România!

 

Cristina Buja
Sunt mamă, psiholog, trainer, ONG-ist și-n toate îmi place să îi învăț pe oameni să se ajute singuri. Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară, locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești, uneori și lacrimi, pentru că, oricât de FUN ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Aici sunt eu, la fel și altfel, mamă de băiat David și de fetiță înger Emma.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: