Le era teama ca nu vorbeste, sa va zic cum e cand nu mai tace

David a fost un bebeluș vocal, fără să mă usuce cu plânsul. A gângurit mult și a vorbit târziu. Pe la 1 an și peste jumătate zicea mami, tati, țiți, da, nu, uzi, pata, vava și monu, adică suzetă, lapte, mașină și camion, practic cam ce îl preocupa pe el. Pe la 2 ani stâlcea mai multe, am o mini-listă salvată și înțelegea tot. Abia de pe la 2 ani și jumătate pot să zic că vorbește. Nu m-a speriat lipsa de vervă vocală nici când ieșeam în parc cu prietena lui mai mare cu numai 5 zile care vorbea în propoziții scurte și clare când pe David îl înțelegea doar mă-sa, desemnată pe post de traducător. Sigur că mi-aș fi dorit atunci să fie mai rapid, să mai tăiem din nervii lui că nu pricepeam ce ordona 🙂 și să mai tai și din observațiile unora mult mai temători decât mine. Eu nu m-am speriat și am luat totul natural, pentru că înțelegea tot, răspundea la cerințe, găsea modalități să te facă să înțelegi ce nu îi ieșea pe gură, era prezent și perfect dezvoltat pentru un copil normal de vârsta lui.

Vezi ce îți dorești că s-ar putea să se întâmple!

Când am fost abordată de părinți care se temeau de vorbitul prea puțin al copilului, le spuneam uneori “vezi ce îți dorești că s-ar putea să se întâmple!” 🙂 . Asta după ce analizam un pic contextul să mă asigur totuși că nu există, cel puțin aparent, ceva întârzieri serioase.

Apoi le povesteam de David și vorbitul lui neîntrerupt pentru ore în șir de mă întreb dacă e posibil să facă febră musculară la limbă. Poate că par povești, dar nu sunt. Cum să vă explic? Eu, în prezența lui, nici gândurile nu am loc să le aud. Mai fug la budă să îmi termin planurile mentale că altfel am impresia că voi avea leziuni permanente pe creier.

Și ultima dâră de dubiu că prea turuie ca o morișcă electrică, a fost când ne-a vizitat sora mea, adică mândra lui mătușă. Cum să vă explic, sora mea este o femeie absolut extraordinară, pe care o ador și despre care spun mereu că dacă ar exista o competiție internațională la vorbit liber ea ar câștiga detașat. Cine o cunoaște nu îndrăznește să mă contrazică.

După o oră de stat cu David în mașină, când am luat-o de la aeroport, s-a întors către el și a spus cu toată dragostea din lume “Doamne, tu vorbești chiar mai mult decât mine“.

Așa că, nevorbitul în cuvinte clare până la 2 ani nu-i panică. Dacă totuși vă macină incertitudine, vizita la un logoped nu strică. Mai vorbim apoi pe la 3 ani și jumătate, dacă veți mai putea să vă articulați gândurile în prezența copilului 🙂 .

FotoCredit: Film Experience Ro

#relax and #waitforit

 

Cristina Buja
Sunt mamă, psiholog, trainer, ONG-ist și-n toate îmi place să îi învăț pe oameni să se ajute singuri. Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară, locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești, uneori și lacrimi, pentru că, oricât de FUN ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Aici sunt eu, la fel și altfel, mamă de băiat David și înger de fetiță Emma.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *