“La un moment dat trebuie sa abandonam speranta unui trecut mai bun”

N-am vrut să fac un bilanț al anului care a fost. Nu am vrut pentru că aveam impresia asta neclară de altfel, că nu a fost ce îmi doream să fie. Apoi m-am trezit azi dimineață la 04:49 și nu am putut să mai dorm. M-am tot gândit la mine și la noi, la cum mă surpride viața și eu îi râd drept mulțumire sau îi urlu în față și o dau cu capul de pereți.

Am mai crescut anul ăsta un pic și m-am mai potolit. Sau doar m-am învățat să trăiesc în ups and downs și să iau lucrurile așa cum vin. Că le zâmbesc sau le înjur mai văd eu apoi.

Am trăit prima ei zi de naștere, fără ea. M-am umplut de scârbă când Regina Maria mi-a trimis un e-mail să îmi zică să zâmbesc de ziua ei. Cât de neînsemnat tratează ei moartea unui copil, și viața la fel, că de aia a și murit. Dar ce le pasă lor?

Moarte, malpraxis și avocați în România, mai bine naufragiat pe o insulă pustie. Să vă țină soarta departe de avocați și procese și lupte de-astea la finalul cărora nu rezolvi oricum nimic.

La începutul anului mi-am dat demisia din locul în care am fost dintotdeauna pentru că cineva m-a sunat și m-a chemat să mă ocup de o fundație care sprijină părinții cu copii bolnavi. Am zis că acolo e locul meu, să îi ajut pe ei cum aș fi avut și eu nevoie să fiu ajutată altădată. M-am înșelat, și nu pentru că ei nu aveau nevoie, sau pentru că eu nu puteam să fac asta, puteam multe, ci pentru că a fost pe jumătate o minciună.

N-a ieșit ce trebuia, dar am înțeles exact esențialul, ce am nevoie să fiu bine eu cu mine, care îmi sunt valorile și câte sunt dispusa să fac greșit pentru o titulatură și niște bani în plus, adică nimic nu sunt dispusă. Și recunosc că sunt mândră de mine pentru că se pare că da, am cojones, și am principii clare, și demne, și așa vreau să îmi cresc și copilul. Și așa vreau să trăiesc și eu, să nu plec capul când mă văd în oglindă.

Și m-am întors acasă.

Am scris mult și am citit ceva. E terapia mea, e vindecător, îmi aduce pace. E binele meu.

Blogul a crescut atât de mult anul acesta încât am fost adusă în portofoliul ParentingADS și practic ei se ocupă de partea de publicitate de pe blog. Nu doar că sunt oameni super mișto, dar m-au și învațat multe despre cum poți să monetizezi blogul fără să faci din el o afacere pur sânge, doar o îmbinare între plăcere și profit 🙂 Îmi spunea anul trecut o persoană foarte dragă că succesul este atunci când îmbini motivul pentru care te trezești dimineața cu pasiunea pe care o ai și primești și bani pentru asta. Blogul e succesul meu.

Că a crescut atât e meritul vostru fiindcă ați rămas lângă mine, fiindcă mă citiți, fiindcă dați mai departe, fiindcă mă îmbrățișați pe stradă și îmi dați curaj, fiindcă mă purtați în gândurile voastre bune. Și vă mulțumesc zi de zi.

Am ținut seminarii pentru părinți și mi-am amintit cât de mult iubesc să fac asta. E momentul în care simt că pentru asta m-am născut, ăsta e drumul meu, asta știu să fac cel mai bine. Știu deja că anul viitor vreau să mă întorc la cabinet. Și să călătoresc mai mult 🙂 Are legătură una cu alta, călătorii în sufletele oamenilor și în alte țări.

Încă merg la terapie și învăț să fac ca viața mea să fie despre mine. Nici eu nu înțeleg cu adevărat ce vreau să zic, dar de asta mă și duc, să aflu.

Mi-e dor de ea. Îmi va tot fi. Mă întreba terapeutul într-o ședință în care îmi sprijineam barba în palmă și mi se inundau ochii, mă întreba dacă aș fi vrut să nu existe deloc. “În niciun caz, în niciun caz, e fetița mea “. Asta i-am răspuns. Mi-aș fi dorit să trăiască.

“La un moment dat trebuie să abandonam speranța unui trecut mai bun”

Irvin D. Yalom

Mă umplu cu iubire și râd în fiecare zi cu poznele mândrului David. A adunat copilul ăsta tot ce era mai bun din noi și a înmulțit cu un miliard de alte molecule pline de bine și de iubire. Cu ochii lui de ciocolată. E incredibil, e absolut incredibil David.

2017, un Roller Coaster cu bine și cu greu. Să vedem și anul viitor ce îmi mai aduce.

Foto Credit: Daniel Angelescu

 

Cristina Buja
Sunt mamă, psiholog, trainer, ONG-ist și-n toate îmi place să îi învăț pe oameni să se ajute singuri. Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară, locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești, uneori și lacrimi, pentru că, oricât de FUN ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Aici sunt eu, la fel și altfel, mamă de băiat David și de fetiță înger Emma.

6 Comments

  1. Raluca Loteanu

    Draga Cristina, iti doresc sa ai un 2018 doar cu impliniri, sa ai parte de multa iubire si sustinere si sa te bucuri din plin de fiecare din poznele lui David!
    Am citit fiecare din articolele tale de anul acesta si regret ca nu am comentat de fiecare data cand as fi vrut sa o fac. As vrea sa stii ca te admir mult si ca esti o inspiratie pentru mine! Te imbratisez cu mult drag!

    Reply
    1. Cristina Buja (Post author)

      Ahhh Raluca, ești minunată și îți mulțumesc și mă bucur enorm că am avut norocul să te cunosc :*

      Reply
  2. Raluca Zagura

    La multi ani, Cristina, si sa ai un 2018 cu sanatate, alinare, tihna si dorinte implinite!
    PS. Foarte fain citatul, iti multumesc ca l-ai scris aici. Stiam de autor dar nu am apucat sa citesc vreo carte de-a lui 🙂

    Reply
    1. Cristina Buja (Post author)

      Îți mulțumesc mult! Îți doresc un nou an plin de împliniri și bucurii :*

      Reply
  3. Corina

    Cristina,
    Este prima oara cand adaug un comentariu articoleleor tale. Desi te citesc de cand ai inceput blogul, am vrut de multe ori sa scriu dar ceva m-a tinut. Poate o masca, poate un mecanism de aparare ( desi poate aparea ciudat, pt mine are sens). Dar acum, in clipa cand am vazut titlul articolului, m-am trezit butonand aici literele. Sa renuntam la speranta unui trecut mai buna, e afirmatia care ma bantuie de 3 zile incoace. Am avut 3 zile intense de dezvoltare personala cu multa durere, frumusete, incrancenare, eliberare. Acum cand am vazut ca ai scris fix despre afirmatia care ma bantuie, am rezonat atat de mult ca parca ai fi cu mine, langa mine, si pentru mine aici. Multumesc ca ai curajul sa scrii si pentru mine, ca rostesti tu ce eu inca nu am puterea si curajul sa o fac, am inca zidurile sus si mecanismele de aparare active. Si tu ma ajuti in travaliul meu sa daram pe rand unul cate unul, fara sa stii macar. Multumesc mult.

    Reply
    1. Cristina Buja (Post author)

      Dragă, Corina,

      Îți mulțumesc că mi-ai scris. Cred că, în toată durerea asta a mea, am nevoie să văd o firimitură de rost și când îmi scrii că te ajută, mă ajută și pe mine. E o nebunie, știu, dar am nevoie de un amărât de rost 🙁

      Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: