La copiii mici agresivitatea este instictuala si se manifesta ca un mecanism de aparare  

Când David a început să ne lovească pe mine și pe tatăl lui primul gând care mi-a trecut prin minte a fost că am eșuat cu ceva. Noi nu suntem agresivi nici cu copilul, nici între noi, nici cu alții, atunci de ce ne lovește? David nu se uită la desene cu violență, atunci de ce ne lovește? Bunicii cu care mai stă ocazional nu îl lovesc, absolut deloc, atunci de ce ne lovește?

Pentru că acesta este instictul lor, agresivitatea face parte din emoțiile de bază pe care le simțim și se manifestă ca un mecanism de apărare, și doar cu noi se simte în siguranță să o facă.

La vârstele mici, până în maxim 5 ani, în anumite limite și pornită din cauze bine determinate agresivitatea este un comportament normal, pentru că nu sunt încă dezvoltate abilitățile de autocontrol și inhibiție, sistemul nervos fiind încă imatur. Maturizarea lobilor frontali se produce ultima și durează până în adolescența târzie. De asemenea agresivitatea este mai des întâlnită la băieți decât la fete din cauza modului de structurare și funcționare a creierului.

Agresivitatea devine o situație care ar trebui să ne preocupe în mod serios și să ne ridice semne de întrebare când copilul se manifestă astfel față de multe persoane (adulți și copii), în mod repetat. Trebuie observat și dacă agresivitatea apare ocazional sau devine o modalitate obișnuită de manifestare a frustrărilor chiar și atunci când există consecințe negative asupra lor și mă refer la situațiile în care utilizează agresivitatea asupra persoanele mai în putere decât ei, copii mai mari, fără a calcula faptul că vor ajunge învinși. Vorbim într-un articol viitor despre asta.

Pentru copiii mici, până în 5 ani, care încă utilizează agresivitatea ca un rezultat al faptului că nu știu cum să reacționeze la stimuli frustranți, ceea ce putem să facem este:

  1. Să vorbim cu copilul și să îi explicăm consecințele acțiunilor lui. E bine să așteptăm ca momentul tensionat să treacă, va fi greu să audă cu adevărat ce spunem atunci când este foarte furios. Ajută să îi explicăm pe înțelesul lui care pot fi consecințele, de exemplu că acel coleg pe care l-a lovit este posibil să nu mai dorească să se joace cu el pentru că l-a durut și îi va fi teamă.
  1. Să discutăm cu el despre emoțiile pe care le trăiește și să îl învațăm cum să își exprime supărările și frustrările într-un mod cât mai sănătos.
  1. Să fim un model pentru el, va învăța de la părinți zi de zi cum se gestionează furia. Furia este o emoție normală pe care o trăiesc toți oamenii.
  1. Să evităm pedeapsa fizică, ea devine o modalitatea prin care copilul doar învață că la situațiile stresante poate răspunde cu agresivitate, pentru că, așa cum spuneam mai sus, suntem model pentru copiii noștri.
  1. Să îl oprim când ne lovește. Coborâm la nivelul lui și îi explicăm că îl înțelegem că este furios (ajută foarte mult să numim emoția pe care el de multe ori nici nu o înțelege și care îl sperie) și îi spunem că nu îl putem lăsa să ne lovească pentru că ne doare.
  1. Să observăm factorii care declanșează agresivitatea, să fim preventivi și pregătiți să îi oferim alte alternative de a-și descărca furia.
  1. Să excludem programele tv sau filmulețele de pe tabletă care au mesaje violente, copiii sunt influențați de ele și copiii mici nu fac o diferență foarte clară între realitate și ficțiune. Cu cât mai puțină expunere la TV si tabletă, cu atât mai bine, creierul lor are nevoie de liniște, nu de suprasolicitare.
  1. Să ne conectăm cu ei, să le oferim timpul nostru cu statut de exclusivitate 😊 , atât cât ne permitem, dar cu adevărat atenți la ei. Pentru copiii energici recomand 5 jocuri de conectare.
  1. Să fim atenți și afectuoși cu el. Știți acea vorbă? Cu cât copilul pare că merită mai puțin, cu atât are mai mult nevoie de iubire 😊 .

 

Cristina Buja
Sunt mamă, psiholog, trainer, ONG-ist și-n toate îmi place să îi învăț pe oameni să se ajute singuri. Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară, locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești, uneori și lacrimi, pentru că, oricât de FUN ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Aici sunt eu, la fel și altfel, mamă de băiat David și de fetiță înger Emma.

2 Comments

  1. Kate

    Mulțumesc mult de acest articol, am un băiețel de 3 ani și uneori este foarte agresiv față se mine sau tatăl său. Recomandările tale sunt atât de binevenite pentru noi.

    Reply
    1. Cristina Buja (Post author)

      Cu mare drag 🙂

      Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: