Iubesc sa fiu femeie chiar daca nu am mereu timp pentru asta (P)

Nu sunt doar mamă, nici doar femeie de carieră, nu sunt doar soție și nici doar copilul părinților mei. Sunt toate la un loc. Și mă străduiesc să fac loc pentru toate. Uneori e simplu, alteori mă agit ca un liliac pe lumină și le fac față cu greu. Iubesc sa fiu femeie chiar daca nu am mereu timp pentru asta.

De când am devenit mamă, timpul s-a contractat uluitor.

Am căpătat tot felul de abilități să pot jongla cu toate rolurile pe care le dețin. Nu știu cum faceți voi, dar în mintea mea există un întreg labirint destul de bine pus la punct. Am nevoie de labirintul ăsta planificat să pot să fiu și mamă și soție și femeie și tot ce mai sunt. Pentru că, pentru mine e important să fiu toate. Am nevoie de asta. Să îmi prind părul în coc seara, să mă arunc în adidași și să fug în parc. Să mă joc de-a polițiștii cu David. Să îmi pun pantofii cu toc dimineață, să îmi aranjez părul, să îmi pudrez un pic fața. Să îmbrac o fustă din colecția la care țin atât de mult și să ies pe ușă doar femeie.

Și ca să pot să fac asta am nevoie de acel labirint bine pus la punct. Uneori mă epilez lângă cada unde se spală copilul. Alteori mă dau cu rimel în mașină, îmi fac unghiile la birou și părul la Ateneu. Știu că sună amuzant de ireal, dar eu chiar asta fac.

 

Miercuri am avut un eveniment la muncă, Concertul Regal de care vă povesteau altă dată. Lucrez la el de câteva luni și tot de atunci știu că voi intra în Ateneu la 9:00 și voi ieși la 22:00, doamne ajută încântată că a decurs totul așa cum trebuie.

 

Și cum să arăți ca scoasă din cutie pentru un super eveniment când stai o zi în picioare să alergi prin Ateneu, ba panotare de expoziție, ba partituri pentru orchestră, ba alte mii de mărunțișuri? Faci așa, îți iei în portbagaj ajutoarele. Trusa de machiat, parfumul și ondulatorul. Într-o oră am ieșit de la garderobă altă femeie. Abia dacă m-au recunoscut oamenii cu care am lucrat toată ziua îmbrăcată sport, cu părul prins, învârtindu-mă ca un titirez.

Ca să îmi ajungă 50 de minute pentru tot, pentru că atât aveam pentru schimbare la față și la păr, am luat ondulatorul Curl Secret 2.

Am stabilit șmecheria asta de acum 2 săptămâni când l-am încercat la întâlnirea organizată de BaByliss pentru mame super ocupate. Am plecat de acolo cu bucle care au rezistat 4 zile fără să îmi dau părul cu spumă sau fixativ. Și eu am un păr mâțâit, încăpățânat să stă ondulat doar dacă îl fac în fiecare zi și pun fixativ în fiecare zi. A treia seară după ce Mirela Podea mi-a făcut părul cu Curl Secret 2 am fost la o gală, părul meu încă arăta fabulos, cu bucle lejere. Știți cât de mult m-a ajutat să nu fiu nevoită să mă spăl iar pe păr și să îl aranjez? 🙂

Și săptămâna asta aveam nevoie de o soluție rapidă și de drum lung pentru că a doua zi după concert mă aștepta alt eveniment pentru care nu aveam timp să mă duc la salon. Am ajuns extrem de târziu acasă, mă aștepta David la joacă, m-am trezit deja obosită la 7:00. Așa stătea părul meu după o noapte:

Foto Credit: Foto Experience Ro

Sunt 4 lucruri care îmi plac extrem de mult la ondulatorul Curl Secret 2:

Nu ai cum să te arzi nici dacă îți propui.
– După ce îl folosești de câteva ori și te obișnuiești cu el poți să îți faci părul super rapid și eu am nevoie să fie așa, nu am nici timp și nici măcar răbdare.
Părul rezistă multe zile ondulat, dacă îl faci cu dispozitivul de 25mm ai bucle strânse care apoi se transformă în blucle lejere și naturale. Repet, 4 zile am fost ondulată fără să mai fac nimic, absolut nimic. Și repet, părul meu e moale și încăpățânat.
Poți face 36 de tipuri de bucle în funcție de capătul ales (25mm sau 35mm) și funcțiile selectate (temperatură, timp de ondulare, direcție de ondulare).

Tot la întâlnirea BaByliss am aflat de la hairstylistul Ștefan Ungureanu, și câteva șmecherii pe care încerc să le aplic acum de fiecare dată. Vi le spun și vouă:

– Îngrijirea corectă a părului începe cu spălarea corectă: șamponul se pune în steaua lui David, nu David al meu 🙂 . Aplici șampon pe cap în față, spate, lateral dreapta, lateral stânga și pe lungimea părului.
– Este important să folosim produse special create pentru tipul nostru de păr.
– Este indicat să aplicăm două șamponări. Dacă ați fost la salon ați văzut că așa se procedează acolo.

– Când șamponăm părul nu îl frecăm ca pe o cârpă la spălat, ci masăm.


– Pentru a fi mai ușor să îți faci bucle poți să împărți părul în 3 rânduri în dreapta și 3 stânga, folosind clame. Eu așa procedez de mult timp și confirm că ajută.
– Când folosim spumă, pentru a evita să arate nenatural, întărit, punem în spumă un pic de ulei pentru păr. Spuma se folosește doar pe părul umed.
– Nu ondulăm părul complet ud, dar nici complet uscat, ci la aproximativ 70% deja uscat după care folosim peria rotativă pentru volum și apoi ondulatorul.

 

Și ca să nu vă las în suspans, a fost super apreciat și concertul și părul meu. Și pantofii galbeni cu care nu am poză, că cine dumnezeu a mai avut timp de poze când a început nebunia 🙂 .

 

Sunt licențiată în Psihologie și în Asistență Socială și sunt fascinată de psihicului uman și capacitatea lui de a supraviețuit și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Am finalizat masterul „Evaluarea, consilierea și psihoterapia copilului, cuplului și familiei” și un program de formare în specializarea ”Psihoterapia integrativă a traumei”. Cred cu tărie că oamenii sunt făcuți să fie buni și să iubească. Unii nu își dau voie. În ei stau bine de pază durerile, fricile, mecanismele de apărare, furia. Toate zidurile pe care și le-au ridicat singuri, pentru că altă dată au trebui să se apere. Altfel nu ar fi putut trăi. Altfel nu știu să trăiască. Dar altfel se poate!
Articole create 531

4 comentarii la „Iubesc sa fiu femeie chiar daca nu am mereu timp pentru asta (P)

  1. Am vazut si eu la televizor reclame pentru acest produs.
    Sincer nu am indrasnit sa mi-l cumpar pana acum, desi de multe ori am fost ispitita.
    Dar dupa ce am citit acest articol si am vazut ce poate realiza acest ondulator, am sa il pun pe lista pentruä Mos Craciun.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.