Intr-o epoca a consumatorismului e tot mai usor sa speri ca poti sa umpli goluri emotionale la shopping

După ce am pierdut-o pe Emma am încercat multe forme superficiale de a umple golul cu care eram obligată să trăiesc. Am înțeles la un moment dat că era o prostie și era cazul să îmi trăiesc doliu așa cum pot și gata.

Ce mi s-a pus clar în minte și în mine, când am putut să văd cu ochii curați adevărul, a fost fuga mea din foarte mulți ani, pe foarte multe cărări greșite, fuga de mine. Pentru că, atunci când îți este frică să vezi exact cine ești și cât de mult te mulțumește viața pe care o duci, atunci fugi de tine și fuga se face în tot felul de dependențe. Dependența de mâncare, de alcool, de droguri, de sex, de jocuri de noroc, de muncă.

N-am încercat toate dependențele, doar câteva. Am fost anorexică și apoi bulimică. Am potolit foamea asta de iubire revărsată în mâncare. Am fost grăsuță, dar fuga în alimente s-a diminuat în timp. Am rămas o vreme cu o teamă că s-ar putea reîntoarce. Acum când îmi este clar procedura de funcționare a dependenței de mâncare, teama a dispărut.

După perioada asta au urmat somatizările de tot felul, de la atacuri de panică la bolile de piele. Oprisem eu dependența, dar nu rezolvasem cauza ei.

Am fost dependentă de muncă. Aici se trage linia greu între bucuria de a avea un job potrivit ție, de a crea o carieră în jurul lui, și nevoia de a compensa prin muncă altele, de a te refugia în hârtii și probleme profesionale mai mult sau mai puțin reale. O vreme am văzut multe probleme acolo unde nu erau.

Shopping-ul mi-a fost cea mai la îndemână și safe dependență. E adevărat că mi-a leșinat cardul și că șifonierul meu a devenit neîncăpător și mai grav până și soțul s-a refugiat în cumpărături, dar până la urmă a fost cea mai inofensivă formă de a încerca să umplem golul lăsat de plecarea fetiței noastre. M-am prins rapid că e doar o fugă și asta, iar acum cardul meu respiră liniștit și ușurat 🙂 . Dar tot mai leșină din când în când. V-am zis, e cea mai safe dependență.

Am păstrat terapia și cărțile psihopupu cum spune un prieten, ca modalitate de a face pace cu mine, cu Eu-ul meu în toate formele lui, cu durerile pe care le-am tot negat atâția ani și care nu au dispărut, doar au stat bine la dospit până m-au lovit grav.

Încercați să vă uitați cu atenție la voi, dacă ce puneți în voi și pe voi sunt rezultat al unei dorințe de a vă alimenta sau de a arăta bine când ieșiți în lume, sau sunt o modalitate de a umple găurile care vi s-au făcut în suflet. Mâncarea, și băutura, și hainele, și munca, și sexul, și jocurile de noroc nu peticesc dureri, doar le conturează subtil până vin peste voi ca un tsunami.

FotoCredit: Foto Experience Ro

Sunt licențiată în psihologie și sunt fascinată de creierul uman și capacitatea lui de a supraviețuit și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Ceva furtuni am trăit și eu! Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară. Locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești și râsete de copil. Uneori și lacrimi, pentru că, oricât de „FUN” ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Așa că, pășiți cu grijă când intrați în sufletul meu. Nu e musai să vă placă, dar e musai să îl tratați cu respect. Așa cum vă scriu și eu!
Articole create881

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Introdu termenii de cautare si apasa enter sau escape pentru a iesi din meniu